Managerii de la OMV vor primi, în curând numerar sau acţiuni în cadrul a două programe de stimulare derulate de compania petrolieră austriacă, potrivit unui comunicat remis ieri Bursei de la Viena de către OMV.
Membrii Consiliului de Administraţie şi Consiliului de Supraveghere precum şi o serie de directori selectaţi îşi vor împărţi între ei un număr de 273.001 acţiuni. Cel care va profita cel mai mult de aceste bonusuri este directorul general de la OMV, Gerhard Roiss, care este aşteptat să primească până la 66.888 de acţiuni, a căror valoare este de peste două milioane de euro, potrivit Agerpres.
Planul de stimulare pe termen lung (LTIP) a fost aprobat de Adunarea Generală Anuală în anul 2011, iar în anul 2013 a fost adoptat un nou plan denumit Matching Share Plan (MSP). La vremea respectivă, au fost convenite anumite criterii de performanţă pe termen lung şi s-a decis că cei incluşi în aceste planuri trebuie să cumpere singuri acţiuni OMV.
Înainte de intrarea în drepturi, la 31 martie 2014, potenţialele acţiuni bonus au caracter "virtual", ceea ce înseamnă că managerul nu deţine acţiunile şi nu au nici drept de vot sau de a primi dividende. După data de 31 martie, beneficiarii vor putea alege dacă să încaseze bani în numerar (care se calculează pe baza preţului înregistrat la închiderea şedinţei din data de 31 martie) sau doresc acţiuni.
Dacă bonusurile ar trebui plătite pe baza cursului de ieri, directorul general Gerhard Roiss ar primi 2,18 milioane de euro. Ieri dimineaţă, acţiunile OMV erau cotate la 32,645 euro la bursa de la Viena, în scădere cu 0,78% comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Luna trecută, OMV a anunţat că în 2013 profitul său net atribuibil acţionarilor a scăzut cu 15% până la 1,162 miliarde de euro, de la 1,363 miliarde de euro în 2012. Cu toate acestea, boardul OMV a propus majorarea dividendelor pentru 2013 până la 1,25 euro pe acţiune, de la 1,20 euro pe acţiune în 2012.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 20,63% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea - 18,99% şi alţi acţionari 9,35%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele explorare şi producţie, rafinare şi produse petrochimice, marketing, gaze naturale şi energie.