Marii consumatori cer insistent scutirea de taxele pe energie

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 noiembrie 2013

Marii consumatori cer insistent scutirea de taxele pe energie

Ei susţin că România este singura ţară europeană care nu ajută industria în acest sens

Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC) susţine că eco-taxele impuse facturii de electricitate ameninţă sustenabilitatea afacerilor celor mai importante companii din ţara noastră. Marii consumatori solicită autorităţilor să implementeze, în cel mai scurt timp, măsuri suplimentare pentru a sprijini industria locală, în conformitate cu soluţiile propuse la nivelul Uniunii Europene. Consumatorii susţin că România are cea mai generoasă schemă de sprijin pentru energia curată, dar este singura ţară europeană care nu a scutit industria de plata unei părţi importante din aceste taxe.

Conducerea ABIEC a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că povara taxelor suplimentare impuse peste preţul energiei include certificate de emisii, costurile de transport, certificatele verzi şi costurile cu investiţiile de mediu. Potrivit sursei citate, toţi aceşti factori favorizează importurile din afara UE (din ţări unde nu există aceste taxe suplimentare) şi, în cele din urmă, au un impact puternic asupra PIB-ului şi asupra balanţei comerciale.

ABIEC mai afirmă că România plăteşte cele mai mari taxe de sprijin pentru energia regenerabilă (224% din media UE aşa cum rezultă dintr-un studiu PwC, citat de Comisia Europeană). Autorităţile trebuie să găsească o soluţie permanentă pentru a opri supracompensarea sectorului de energie verde şi trebuie să pregătească, în cel mai scurt timp posibil, standardele de calificare care oferă excepţii de la plata taxelor suplimentare pentru electricitate, a precizat Marian Năstase, preşedintele ABIEC şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.

Domnia sa susţine că, în 2012, Alro a ajuns pe ultimul loc din industria de profil europeană ca preţ final plătit pentru energie, tocmai din cauza "eco-taxelor". În 2012, Alro a plătit circa 20 de milioane de euro pentru certificatele verzi, iar pentru acest an estimarea efortului financiar este de circa 33 milioane de euro. Arcelor Mittal afirmă că în 2012 a plătit circa 7,3 milioane de euro pentru certificatele verzi, iar în acest an costurile aferente vor urca la 15 milioane de euro. Lafarge România a cheltuit circa 10 milioane de euro cu certificatele verzi în 2012, iar pentru acest an suma se ridică la aproape 11 milioane de euro.

Criza a afectat puternic industria de ciment, care mai funcţionează la circa jumătate din capacitate, potrivit reprezentanţilor ABIEC. Şi Arcelor Mittal mai are în funcţiune doar 40% din capacitatea de producţie de la Galaţi. Alro funcţionează la 80% din capacitate.

Consumatorii mari au mai spus că şi taxa de cogenerare are un impact mare asupra facturii finale, acoperind aproximativ 11% din costuri (circa 5,2 de euro/MWh), în vreme ce taxa de transport se reflectă, mai departe, asupra costurilor pentru industrie, fără să fie luat în considerare nivelul de consum, atunci când este impusă.

Potrivit ABIEC, Comisia Europeană a monitorizat mai multe industrii-cheie şi este acum în proces de a prezenta o serie de măsuri de sprijin pentru a elimina riscul ridicat al relocării lor. Membrii ABIEC sunt de părere că este absolut necesar ca România să implementeze exceptarea marilor consumatori industriali de la plata unui procent de până la 80-85% din taxele pentru energia regenerabilă, aşa cum este cazul în restul Europei şi să sprijine proiectele de eficienţă energetică pentru a îmbunătăţi competitivitatea industriei. Acest procent poate fi stabilit în funcţie de mai multe criterii, printre care şi eficienţa energetică.

În ceea ce priveşte gazul, dublarea preţului în mai puţin de doi ani, nu este o soluţie viabilă pentru industrie. De asemenea, România nu dispune, încă, de o piaţă competitivă, preţurile fiind determinate de importuri până în 2016, mai afirmă marii consumatori. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o piaţă liberă, consideră aceştia.

"Deşi marii consumatori nu au nimic împotriva unei pieţe libere, am avertizat asupra faptului că aceasta nu trebuie să îşi piardă avantajul concurenţial, nu trebuie implementată într-un mod care să afecteze consumatorii, ci care să garanteze creşterea competitivităţii şi a gradului de siguranţă a furnizării", a subliniat Marian Năstase. Marii consumatori afirmă că ritmul de liberalizare a pieţei gazelor este unul mult prea alert pentru starea economiei noastre, afectată puternic de criză şi că a fost stabilit de autorităţi fără consultarea mediului de afaceri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb