Vineri 1 iunie, orele 12.00 va avea loc decernarea celor două stele pentru actorii Marin Moraru şi Iurie Darie, eveniment reprogramat din data de 24 mai, anunţă Teatrul Metropolis, potrivit HotNews.ro.
Doi artişti compleţi, doi oameni desăvârşiţi, doi actori unici, Marin Moraru şi Iurie Darie vor fi celebraţi cu mare onoare şi recunoştinţă primind câte o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului.
"Să vorbesc despre Marin Moraru şi despre Iurie Darie ar însemna să vorbesc despre prietenie. Generozitatea cu care s-au dăruit publicului toată viaţa este cea mai mare dovadă de dragoste a unui artist faţă de oameni. Fiecare a ştiut să încununeze marea scenă a teatrului şi filmului cu un talent covârşitor, multă dăruire şi generozitate. Prietenii sunt familia pe care ţi-o alegi. Sunt mândru că facem parte din aceeaşi familie, că ne-am ales unii pe ceilalţi. Marin Moraru şi Iurie Darie sunt doi mari actori cu o lume frumoasă şi bogată pe care avem marele privilegiu de a o întâlni pe ecrane sau în sălile de spectacol. Vă mulţumim!", declară George Ivaşcu, Directorul Teatrului Metropolis.