Mărirea şi decăderea instalatorului european

Tema zilei: Directiva Bolkestein! Vorbim limbi stăine, nu-i aşa? V-a întrebat cineva la serviciu, astăzi, despre ea? Era vreun afiş la super-market cu aşa ceva? Ori la Primărie? A zis ceva Preşedintele Băsescu ori doamna Udrea despre asta, la televizor? V-aţi certat de dimineaţă cu soţul/soţia din cauza paragrafului 3, articolul 45, din sus-numita directivă? NU, mai mult ca sigur! Ei bine, starea aceasta de fericire paradisiacă, în care vă permiteţi luxul de a nu vă păsa, nici cît negru sub unghie, de ceea ce face şi zice Europa-instituţională, va înceta cît de curînd. O dată cu integrarea efectivă, cel mai probabil la 1 ianuarie 2007, veţi fi alungaţi din paradisul unduitor-melancolic al spaţiului mioritic şi puşi să daţi piept cu realitatea crudă a vieţii de european. Iar dacă nu ştiţi ce zice şi ce face Directiva Bolkestein şi alte mii de directive şi reglementări ale Uniunii Europene, ori decizii ale Curţii Europene de Justiţie, o să plătiţi sec şi din gros, din sărăcia, ori bogăţia de care dispuneţi! Cînd şi-a propus să devină un spaţiu economic integrat, Uniunea Europeană a dat o definiţie clară şi simplă acestui concept: libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor, persoanelor şi serviciilor. În spatele acestei simplităţi carteziene se ascunde, însă, un iad al complicaţiilor legale şi politice care face atît de anevoioasă istoria integrării, chiar şi în spaţiul Uniunii. Aplicarea măsurilor menite să realizeze conceptul s-a făcut ceva mai apăsat în ultimii 20 de ani, treptat însă şi inegal în privinţa celor patru mari sectoare - mărfuri, capital, persoane, servicii. Dacă circulaţia liberă a mărfurilor şi a capitalurilor este realizată, o dată cu crearea monedei unice, circulaţia liberă a persoanelor pe piaţa forţei de muncă este restricţionată, mai ales pentru ţările nou venite, iar libera circulaţie a serviciilor este în epoca pietrei neşlefuite! De această realitate au trebuit să-şi dea seama, în cele din urmă, şi oficialii Comisiei Europene, cu atît mai mult cu cît ponderea serviciilor în totalul activităţilor economice, la nivelul UE, este de peste 60%. De aici, s-a născut iniţiativa domnul Bolkestein. După doi ani de muncă, consultări şi negocieri, el a formulat cadrul de reglementare pentru asigurarea treptată a pieţei unice a serviciilor, la nivelul UE. Nici dacă ar fi dat buzna într-un cîmp de mine, n-ar fi avut o viaţă mai agitată şi mai plină de surprize, evident, neplăcute! Pentru a realiza obiectivul creării unei pieţe integrate a serviciilor, la nivelul UE, Directiva Bolkestein nu prescrie nemijlocit soluţii legislative, ci delimitează cadrul de reglementare, bazat pe cîteva principii, dintre care esenţial este principiul ţării de origine. Conform acestuia, prestatorul de servicii este supus reglementării doar într-un singur loc şi anume în ţara în care este stabilit. Statele membre nu trebuie să restrîngă serviciile furnizate de un prestator stabilit în altă ţară membră. Acest principiu permite unui prestator să livreze servicii în oricare dintre ţările membre, fără a mai fi supus unor restricţii legale, fiscale, operaţionale sau de orice alt tip, care se aplică eventual în celelalte ţări. Controlul privind calitatea serviciilor şi orice alte reglementări menite să apere consumatorul şi să rezolve eventuale litigii se realizează într-un singur loc şi anume în ţara în care furnizorul de servicii este stabilit. Aşa s-a născut mitul "instalatorului polonez". Iar substratul lui este cît se poate de material. O firmă de instalaţii, să spunem, din Polonia, ar putea să-şi ofere serviciile oriunde în spaţiul UE, în condiţiile definite esenţialmente de piaţa poloneză, adică la preţuri mult mai scăzute decît cele cu care operează firme din Germania sau din Franţa. Implicaţiile sînt uriaşe în structurarea financiară, pe piaţa forţei de muncă, a raporturilor patronat-sindicate. Iar pentru a face lucrurile şi mai complicate, se pune întrebarea: Ce se va întîmpla cu serviciile publice?, susţinute esenţialmente prin contribuţii de stat sau ale comunităţilor locale? Chiar şi în prezenţa unui complicat sistem de "compensaţii" între state, pe care Directiva îl conturează ca soluţie, rezultatul previzibil este că cetăţenii Europei, ca tendinţă, vor încerca să acceseze serviciile de care au nevoie acolo unde ele sînt mai ieftine. Furtuna se transformă pur şi simplu în uragan de gradul 5! Conştient de revoluţia pe care o introduce, Bolkestein s-a grăbit să se refere în paragraful imediat următor al Directivei la derogările de la aplicarea principiului fundamental enunţat, prelungite vreme de cinci ani, pentru a proteja anumite sectoare de servicii publice, pentru a elimina treptat dificultăţile de armonizare legilativă şi administrativă. Textul integral are nu mai puţin de 87 de pagini şi puţini din cei care-l dezbat zilele acestea, chiar pe culoarele Uniunii, l-au citit de la un cap la altul. Cîţi l-au înţeles, rămîne un mister. Cert este că dezbaterea a ieşit rapid din zona tehnică, refulînd în politic. Cele două mari tabere, care se înfruntă încă din prima zi a construcţiei europene, şi-au săpat repede tranşeele. Integrarea spaţiului economic nu se poate face, practic, spun adepţii politicilor liberale, decît deschizînd pieţele, reglementînd nu mai mult decît strictul necesar şi lăsînd realitatea interacţiunii dintre furnizorul şi cumpărătorul de servicii să-şi sape singură albia. Săriţi, la arme cetăţeni!, au strigat partizanii protecţionismului, "Liberalismul omoară Europa socială"! Bătălia aceasta, temeinic organizată, a fost perfect ilustrată de negocierile şi de votul din Parlamentul UE. Ca să poată trece directiva, partizanii liberalizării au trebuit să facă sacrificii: au renunţat chiar la principiul de bază, cel al ţării de origine! Au cedat ceva, însă, şi protecţioniştii, acceptînd că reglementările locale, suplimentare, privind serviciile, nu pot fi discriminatorii şi nici disproporţionate, ceea ce înseamnă o portiţă deschisă pentru concurenţă. În forma de compromis, Directiva a fost aprobată de Parlamentul Uniunii cu 394 voturi pentru, 215 împotrivă, 29 abţineri. Mitul "Instalatorului polonez" a murit, trăiască "Instalatorul european de tranziţie, mai mult politizat decît liberalizat".