Marş forţat

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 8 septembrie 2005

CRISTIAN PÎRVULESCU

Reconfigurarea zonei generic numită stînga politică a devenit un poligon de încercare şi confruntare atît în PSD, cît şi între acest partid şi alte formaţiuni. Pus în faţa ofensivei mediatico-politice a lui Ion Iliescu, asistat oportun de Petre Roman, Mircea Geoană şi grupul său au dat replica: reforma politică în varianta social-democrată. Deşi preşedintele PSD consideră că forumul social şi proiectul său sînt complementare, concurenţa dintre cele două nu poate fi eludată. Situaţia neclară din PSD nu permitea noii conduceri replierea pe o poziţie deschis anti-iliesciană. O astfel de tactică ar fi anulat bruma de autoritate pe care, după Congresul din aprilie, noua grupare şi-o asigurase şi i-ar fi oferit lui Ion Iliescu ocazia revanşei. Singura şansă rămîne preluarea iniţiativei. Gruparea Geoană este însă hotărîtă să nu cedeze în faţa gherilei iliesciene.

Acţiunile lui Ion Iliescu vizează preluarea rolului, abandonat din cauza participării la competiţia din PSD de la începutul anului, de lider maxim al opoziţiei şi arbitru al vieţii politice şi instituţionale. La propunerile de duminică, 4 septembrie, ale PSD, Ion Iliescu a răspuns prin intervenţia sa, de data aceasta în calitate de fost preşedinte, de marţi, 6 septembrie. Prin atitudinea faţă de preşedintele în funcţie, Ion Ilies-cu s-a plasat deja în postura de reper politico-instituţional şi s-a prezentat drept instanţa ultimă de apel politic în România. Cererile ultimative adresate lui Traian Băsescu în privinţa medierii în conflictul dintre puteri dau seama despre spiritul conservator care a dominat viaţa instituţională în cei 15 ani de tranziţie iliesciană, dar fac totodată din fostul critic al corupţiei din PSD un apărător al lui Adrian Năstase. O apropiere între gruparea Iliescu şi Adrian Năstase l-ar izola pe Mircea Geoa-nă. Arhitectura internă mereu în schimbare a PSD a făcut din Miron Mitrea personajul cheie în confruntările interne.

Forumul social, o umbrelă cu valenţe electorale menită să îl relanseze pe Ion Iliescu, lasă PSD doar şansa figuraţiei. Contraoferta social-democraţilor lui Geoană a luat forma forumului social-democrat. O simplă adăugire, dar o altă viziune: celelalte formaţiuni devin instrumentele PSD. Petre Roman este redus la dimensiunea liliputană a Forţei Democrate şi contrabalansat de Cosmin Guşă şi PIN. Invitarea ultimului în acest nou forum nu înseamnă reîntoarcerea sa la partidul care l-a consacrat, ci relativizarea lui Ion Ilies-cu. În varianta PSD, Forumul social a fost retrogradat de la ideea de platformă de luptă a stîngii unite la mult mai limitata dezbatere a intelectualilor de stînga.

Reforma instituţională radicală propusă de PSD poate fi analizată şi ca o consecinţă a conflictului intern, dar şi ca un efort de reconciliere cu partea cea mai activă a societăţii româneşti. Noul PSD încearcă să se delimiteze de conflictualis-mul şi sectarismul vechiului PSD. Întreprinderea este dificilă, căci liderii locali, politicieni ai deceniului trecut, nu sînt dis-puşi să accepte schimbarea raporturilor de forţă nici în partid, nici în administraţie. De mai multe ori în ultimele luni Mircea Geoană a conturat, în forme difuze, un proiect transpartinic. Prin reforma clasei politice noul PSD urmăreşte să relanseze partidul în raport cu opinia publică, dar transmite şi un semnal spre grupurile locale dispuse să participe la un efort de înnoire europeană. Contextul politic pune oferta PSD într-o lumină prea puţin avantajoasă. După ce a practicat o atitudine duplicitară în privinţa scrutinului uninominal şi a respins din start orice discuţie asupra bicameralismului modul abrupt în care PSD descoperă aceste teme trezeşte suspiciunea. De pe băncile opoziţiei, social democraţii nu pot dicta decizia în privinţa reformei, dar pot exercita o presiune asupra majorităţii parlamentare. Acţiunea rămîne puţin credibilă cîtă vreme se resapează aceeaşi formulă folosită şi în legislatura trecută, cînd PSD a propus, ca reacţie la susţinerea publică pentru o formă de scrutin uninominal, un proiect excesiv, sistemul majoritar. Reforma instituţională pare mai degrabă o alternativă la reforma internă a PSD. În consecinţă, delimitarea de personajele corupte a trecut în surdină.

Pe drumul său către socialis-mul european, PSD rătăceşte în căutarea reperelor. Dilemele rămîn: fără o reformă internă reală partidul îşi va diminua impactul; cu reforma, riscul sciziunilor creşte. Aflat în marş forţat spre noi aliniamente PSD pare debusolat. Şi dacă între reforma internă şi cea instituţională partidul va miza doar pe ultima, nimic nu se va fi schimbat.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb