MECRMA: CEC Bank Şi Banca Transilvania, partenere în implementarea START şi SRLD

George Forcoş
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 august 2016

CEC Bank Şi Banca Transilvania, partenere în implementarea START şi SRLD

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) a selectat CEC Bank şi Banca Transilvania ca partenere în implementarea Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi şi Programului START 2016, informează instituţia prin intermediul unui comunicat de presă.

"Având în vedere faptul că cele două instituţii de credit au îndeplinit cerinţele solicitate şi că ofertele de creditare prezentate sunt similare, am decis să oferim aplicanţilor la cele două programe naţionale posibilitatea de a alege instituţia de credit prin intermediul căreia vor implementa programele în anul 2016", a declarat Claudiu Vrînceanu, Secretar de Stat în cadrul MECRMA.

Potrivit comunicatului citat, în comparaţie cu anul trecut, posibilitatea implementării în parteneriat cu instituţii de credit a programelor dedicate start-up-urilor şi debutanţilor în afaceri conduce la timpi suplimentari de efectuare a cheltuielilor de către beneficiari, măsura, fiind totodată, menită să încurajeze creditarea întreprinderilor aflate la început de drum.

O altă noutate faţă de anii precedenţi este posibilitatea acordată de instituţiile de credit partenere de a oferi, aplicanţilor care solicită această facilitate, un credit punte pentru componenta de fond nerambursabil şi TVA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb