MF propune o serie de modificări ale Codului Fiscal, necesare pentru continuarea activităţii sectorului HORECA

S.B.
Politică / 26 ianuarie 2022

MF propune o serie de modificări ale Codului Fiscal, necesare pentru continuarea activităţii sectorului HORECA

Ministerul Finanţelor vine în ajutorul mediului de afaceri, care se confruntă în această perioadă cu o acută lipsă de lichiditate, şi în anul fiscal 2022, prin prelungirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul HORECA pentru o perioadă de 180 de zile calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis astăzi redacţiei.

Concomitent s-a prevăzut şi mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal. Proiectul de act normativ mai prevede reglementări în privinţa comerţului online, flexibilizarea condiţiilor de accesare a eşalonării la plată şi reglementări ale unor dispoziţii din Codul de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte Codul de procedură fiscală modificările vizează:

1. Flexibilizarea condiţiilor de accesare a eşalonării la plată prin crearea posibilităţii depunerii cererii de eşalonare şi de către debitorii aflaţi în procedura insolvenţei, condiţia fiind ca până la data emiterii deciziei de eşalonare aceştia să iasă din procedura de insolvenţă. Totodată, se creează posibilitatea acordării eşalonării la plată şi pentru sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară. Măsura este necesară pentru redresarea contribuabililor care se află în dificultate financiară, pentru care eşalonarea la plată reprezintă un real sprijin.

2. Încetarea obligaţiilor declarative pe perioada inactivităţii sau a suspendării activităţii pentru contribuabilii care au înscrisă în registrul comerţului menţiunea privind inactivitatea temporară sau au suspendată activitatea. Măsura are ca scop reducerea poverii administrative a contribuabililor care, în prezent, îşi menţin obligaţiile declarative sau care pot obţine un regim de declarare derogatoriu la cerere, cum este cazul profesiilor liberale.

3. Reglementarea expresă a modalităţii de restituire a impozitului pe dividende în cazul în care din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parţial în cursul anului, potrivit art. 67 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, rezultă sume de restituit de la buget. Măsura este necesară pentru că, în prezent, Codul de procedură fiscală reglementează doar modalitatea de restituire a impozitului pe dividende în situaţia în care societatea efectuează distribuiri de dividende parţiale în cursul anului, dividendul şi impozitul fiind achitate, fără ca textul să reglementeze şi situaţia în care dividendul este distribuit, dar acesta nu este plătit şi, pe cale de consecinţă, nu este plătit nici impozitul.

4. Reglementarea expresă a obligaţiei de raportare (furnizare de informaţii) a contribuabililor/plătitorilor care oferă mijloacele necesare pentru facilitarea tranzacţiilor on-line (piaţă on-line, platformă, portal, alte mijloace). Măsura are scopul de a identifica şi impozita persoanele fizice care comercializează produse în mediul on-line, fără a fi înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe şi fără a declara veniturile obţinute din această activitate. De asemenea, natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.

În ceea ce priveşte Codul Fiscal modificările vizează:

a) Instituirea obligaţiei notarilor publici de declarare a tranzacţiilor din transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia situate sub plafonul neimpozabil de 450.000 lei. Măsura are în vedere situaţiile în care contribuabilii persoane fizice nu au înregistrat în cartea funciară proprietăţile imobiliare ca parte din patrimoniul afacerii şi au declarat impozit pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, în condiţiile în care aceştia erau obligaţi la plata impozitului pe venitul din activităţi independente. De asemenea, prin instituirea acestei obligaţii declarative se urmăreşte identificarea persoanelor fizice care efectuează tranzacţii cu proprietăţi imobiliare şi care, cu toate că îndeplinesc criteriile pentru încadrarea în activitatea independentă, plătesc impozitul pe venit potrivit prevederilor art.111 din Codul fiscal. Astfel, în ambele situaţii prezentate, contribuabilii au beneficiat de deducerea din valoarea tranzacţiei a sumei neimpozabile prevăzută la art. 111 alin.(1) din Codul fiscal, fapt ce a condus la diminuarea impozitului datorat.

b) Modificarea prevederilor Codului fiscal în ceea ce priveşte autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi, în sensul că aceasta se va realiza de structurile de specialitate din cadrul Autorităţii Vamale Române, urmând ca stabilirea competenţelor, procedurilor şi condiţiilor de autorizare a antrepozitelor fiscale, destinatarilor înregistraţi, expeditorilor înregistraţi, importatorilor autorizaţi să se realizeze prin ordin al ministrului Finanţelor, la propunerea preşedintelui Autorităţii Vamale Române.

c) Stabilirea unui nou termen-limită, respectiv 31 decembrie 2022, până la care operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligaţia de a dota automatele comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale. Măsura este necesară pentru evitarea sancţionării operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale, pentru nerespectarea obligaţiei de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale, în condiţiile în care obligaţia nu a putut fi adusă la îndeplinire din motive neimputabile acestora.

Proiectul de act normativ este publicat pe site MF la rubrica Transparenţă decizională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb