MFE: 38,25 milioane de euro pentru un curriculum şcolar modern

Andrei Stan
Fonduri Europene / 5 septembrie 2016

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat astăzi în consultare publică ghidul solicitantului "Curriculum naţional obligatoriu actualizat pentru învăţământul gimnazial", cu o alocare totală de 38,25 milioane de euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

MFE arată că fondurile europene vor fi utilizate pentru revizuirea curriculumului naţional obligatoriu pentru învăţământul gimnazial, cu accent pe nevoile elevilor din grupurile dezavantajate. Proiectele pot fi depuse de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) şi agenţiile, structurile şi organismele aflate în subordinea şi coordonarea MENCS, în parteneriat cu entităţi cu activitate relevantă în domeniul învăţământului gimnazial.

Proiectele vor avea scopul formării profesionale continue a personalului didactic, dezvoltării curriculum-ului naţional obligatoriu pentru învăţământul gimnazial şi al testării resurselor didactice aferente curriculum-ului naţional obligatoriu în unităţile şcolare pilot.

MFE precizează: "Unul dintre motivele care generează abandonul şcolar este oferta şcolară, în termeni de conţinut şi metode - curriculum prea teoretic, neadaptat nevoilor individului modern şi irelevant pentru piaţa muncii. De finanţarea proiectelor care vor elimina aceste inconveniente vor beneficia 8.000 de elevi din învăţământul preuniversitar, în special elevi din grupurile vulnerabile, 2.800 de experţi în dezvoltarea curriculară, 700 de experţi din personalul partenerilor sociali în educaţie, inclusiv din ONG-uri, 50.350 de specialişti din învăţământul preuniversitar gimnazial".

Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde de euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite şapte Axe Prioritare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb