Partidul Social Democrat îşi propune, prin programul său pentru agricultură, ca fermierii români să aibă şanse egale cu fermierii din statele europene cu agricultură dezvoltată şi ca această ramură să redevină unul dintre motoarele esenţiale de creştere a economiei româneşti, a afirmat senatorul Mihai Fifor, într-un comunicat de presă, trimis Redacţiei.
Liderul social-democrat consideră că guvernarea tehnocrată a fost una dintre cele mai ineficiente în domeniul agriculturii din toate guvernările anterioare, în ciuda aşteptărilor, cel puţin în plan profesional, din partea lui Dacian Cioloş.
Mihai Fifor a declarat: "Consider că principala ţintă a programului nostru de guvernare vizează măsuri care să ofere şanse fermierilor români de a-şi vinde produsele pe piaţa românească, la fel cum o fac cei din Franţa, Germania sau alte ţări europene. Obiectivele pe care noi ni le propunem pentru a-i sprijini, vizează o hrană sănătoasă pentru români, protejarea fermierilor, angajarea tinerilor în agricultură cu un salariu bun şi evident creşterea exporturilor. Avem în plan, în materie de subvenţii pentru agricultură, să adoptăm măsuri de tipul celor aprobate când am fost la guvernare, măsuri resimţite în mod pozitiv de către producătorii agricoli. Pentru aceştia este esenţial ca subvenţia să fie primită la timp, iar fermierii să aibă sumele necesare pentru a face lucrările atunci când este necesar, respectiv în perioadele optime.(...) Nu în ultimul rând, susţinem eliminarea impozitului pe terenuri agricole lucrate, începând cu 2018, impozit zero pentru tractoare, utilaje agricole, începând tot cu 2018 şi cadastrarea tuturor terenurilor agricole până în 2020, de către stat".
Produsele româneşti sunt printre cele mai bune din Europa, iar agricultura autohtonă "poate şi trebuie să redevină performantă", a mai spus liderul grupului social democrat din Senat.