MINISTRUL ENERGIEI:  "Este posibil ca în acest an energia produsă pe cărbune să o depăşească pe cea hidro"

Andrei Stan
Companii #Energie / 10 iunie 2017

Toma Petcu (Sursa foto: captură Youtube)

Toma Petcu (Sursa foto: captură Youtube)

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, la Petroşani, că există posibilitatea ca anul acesta cantitatea de energie electrică realizată pe bază de cărbune să depăşească producţia de energie obţinută în hidrocentrale, în condiţiile în care acum termocentralele din Complexul Energetic Oltenia şi din Complexul Energetic Hunedoara funcţionează la capacitatea maximă, potrivit Agerpres.

Ministrul Energiei a explicat: "Preţurile din piaţă sunt foarte bune acum şi pentru producţia pe cărbune. Într-adevăr, producţia pe cărbune întotdeauna este mai costisitoare. Din păcate, ea a fost, tot timpul, ţinută ca soluţie pentru perioada de iarnă. (...) Eu vă spun că anul acesta va fi primul an în care cărbunele va fi pe primul loc. Şi vă spun şi de ce: suntem în vară şi se merge la capacitate maximă la cele două complexe. Deci, ei produc acum şi vând ca în iarnă. (...) Este pentru prima dată când se funcţionează la capacitate maximă în vară şi cum o să mergem până în toamnă şi iarnă, este posibil ca în acest an cărbunele să producă şi să vândă mai multă energie decât Hidroelectrica".

Pe de altă parte, el a precizat că în calitate de ministru al Energiei este interesat ca şi compania "Hidroelectrica" să producă o cantitate cât mai mare de energie electrică pe care să o vândă în piaţă.

Toma Petcu a mai spus că în anii trecuţi ponderea producţiei de energie electrică era de 30% obţinută în hidrocentrale şi 25-26% în termocentrale.

La rândul său, secretarul de stat Doru Vişan a menţionat că pentru iarna viitoare cerinţa de sistem pentru Complexul Energetic Hunedoara este ca termocentrala Mintia să poată funcţiona cu două grupuri energetice, iar termocentrala Paroşeni, cu unul.

El a dat asigurări că iarna viitoare termocentralele de la Mintia şi Paroşeni vor asigura energia termică pentru sistemele de termoficare din Deva şi Petroşani. În plus, pentru anul viitor se are în vedere o reabilitare a reţelelor de transport al agentului termic de la termocentrale spre punctele termice şi consumatori.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, şi secretarul de stat Doru Vişan s-au aflat vineri în Valea Jiului, prilej cu care s-au întâlnit cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara şi cu liderii Sindicatului "Muntele", reprezentativ în cadrul unităţii economice.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb