MINISTRUL FINANŢELOR:  "Sunt două-trei influenţe externe care au dus la creşterea euro, dar şi evoluţii interne"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 martie 2017

Ministrul finanţelor publice, Ştefan Viorel, a declarat, ieri, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că două-trei influenţe externe au dus la creşterea euro în defavoarea leului, dar şi câteva elemente interne. El a precizat că factorii care au influenţat evoluţia euro şi implicit deprecierea leului sunt politica administraţiei Trump, perspectivele Uniunii Europene, Brexitul, comentariile despre stabilitatea ţării, dar şi politica Băncii Naţionale: "Sunt două-trei influenţe externe care sunt vizibile, mediile financiare le ştiu, le aşteaptă, nu e o noutate. Deci, politica expansionistă a administraţiei Trump, noua politică a Trezoreriei Americane de creştere a dobânzilor la dolar generează un impact asupra evoluţiei euro şi a tot ceea ce este legat de euro, inclusiv leul şi toate valutele din jur. Pe de altă parte, e vorba despre un proces de inflaţie pe care îl sesizăm la nivel de Uniune Europeană, iar ca ciudăţenie a ajuns leul să fie cu inflaţie mai mică decât euro, dar acesta nu poate fi termen lung şi atunci se propagă şi asupra leului. De asemenea, discuţiile despre perspectiva Uniunii Europene, Brexitul, completează tabloul factorilor externi, la care îşi adăuga evoluţiile din economia internă, comentariile în legătură cu stabilitatea politică economică, bugetară, ar putea şi acestea să fie o cauză. Dar, pe de altă parte, eu cred că este un test pe care fie speculatorii îl fac pe piaţa imobiliară, fie poate chiar Banca Naţională încearcă să testeze limita de suportabilitate şi devalorizarea se va corecta într-un timp foarte scurt de timp. Dacă ne uităm în spate, şi în ianuarie a fost o perioadă de aproximativ trei zile când leul a fost foarte volatil, dar şi-a revenit. Cert este că economia româ-nească este o destinaţie interesantă pentru investitorii financiari, la fiecare emisiune de obligaţiuni a statului român există suprasubscriere, randamentele sunt competitive, deci nu avem motive de îngrijorare. Sunt evoluţii normale într-o economie caracterizată prin risc".

Ministrul finanţelor publice s-a aflat ieri la Galaţi, unde a participat alături de vice-primministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, la o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale interesate de accesarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi în cadrul programelor de finanţare ale Uniunii Europene.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Poate test pe piata valutara , nu imobiliara cum scrie acolo.

    1. Aceasta a fost declaraţia Ministrului finanţelor publice, Ştefan Viorel.

      Cum poate fi cresterea de curs un test al speculatorilor pe piata imobiliara ??? Daca citim fraza respectiva in care e prezenta si BNR ar fi mai logica o testare a pragului de curs pe piata valutara .Daca asa a declarat probabil a gresit din graba.

      Un test pe care fie speculatorii il fac pe piata imobiliara , fie chiar BNR incearca sa testeze limita de suportabilitate si devalorizarea se va corecta intr-un timp foarte scurt ... sesizati si dvs ca piata imobiliara nu arece cauta acolo..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb