Mircea Ursache: "Fondul Suveran nu se va putea înfiinţa, dacă renunţăm la fondurile de pensii"

A consemnat ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 iulie 2017

Mircea Ursache: "Fondul Suveran nu se va putea înfiinţa, dacă renunţăm la fondurile de pensii"

(Interviu cu domnul Mircea Ursache, Vicepreşedinte Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară)

"Mă bucur că mediul politic a tăiat din rădăcină orice informaţie cu privire la desfiinţarea Pilonului II"

"Consolidarea acţiunilor, soluţia pentru lichidizarea Secţiunii I"

"Trebuie să fie foarte clar că SIF-urile nu se pot transforma într-o altă categorie de FIA şi nici să solicite retragerea de la tranzacţionare"

"Lipsa contrapărţii centrale în România este o mare eroare"

Reporter: Care este bilanţul, la patru ani de mandat, în fruntea supravegherii pieţei de capital?

Mircea Ursache: La puţin mai mult de patru ani de la începutul mandatului în cadrul ASF privind piaţa de capital, avem parte de o recunoaştere evidentă a progreselor uriaşe pe fondul reglementărilor, fie că a fost vorba de legislaţie primară sau secundară. Piaţa a fost eliberată de multe acte normative împovărătoare, de dispuneri de măsuri, care de multe ori reprezentau adevărate frâne ale pieţii.

Totuşi, astăzi, trebuie să constatăm că, pe fondul tuturor acestor schimbări în bine, totuşi, există câteva mari probleme pe care partea a doua a anului 2017 trebuie să le rezolve.

Reporter: La ce se referă aceste probleme ale pieţei de capital, din punctul dumneavoastră de vedere?

Mircea Ursache: Prima se referă la ultimul act normativ pe care ni l-am propus - legea pentru fondurile de investiţii alternative (FIA).

De la început trebuie să spunem că această lege nu este urmarea unei directive europene. După cum ştim, directiva DAFIA a reglementat doar adminsitratorii de fonduri, nu şi fondurile însele.

Legea FIA este o iniţiativă naţională, care este aşteptată, pentru că reconfigurează legislaţia incidentă a AOPC-urilor (alte organisme de plasament colectiv). Mă refer strict la fondurile închise de investiţii, la societăţile de investiţii de tip închis, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Practic, noi reclasificăm o categorie de organisme de plasament colectiv pe care le denumim Fonduri de Investiţii Alternative.

Lăsând la o parte temele constante, cu privire la adaptarea funcţiei de supravegere sau creşterea protecţiei investitorilor, această lege nouă aduce în atenţia pieţei câteva lucruri. Primul este că toate AOPC-urile care au fost înregistrate la ASF anterior intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să solicite autorizarea la ASF într-un termen de maxim 12 luni ca FIA. Inclusiv SIF-urile şi FP, pentru că ele sunt destinate investitorilor de retail. Al doilea lucru nou este că, în cazul SIF-urilor, trebuie să fie foarte clar că nu se pot transforma într-o altă categorie de FIA şi nici să solicite retragerea de la tranzacţionare.

Reporter: În cadrul acestei legi, unul dintre subiectele fierbinţi este pragul al SIF-uri.

Mircea Ursache: Limita de deţinere de 5% la SIF-uri a făcut obiectul multor discuţii, inclusiv într-o conferinţă pe care Ziarul BURSA a organizat-o. Concluzia a fost că piaţa, într-o pondere covârşitoare, este pentru eliminarea acestei ultime bariere, dând posibilitatea legală, nu numai legică, ci şi logică, ca acţionarii să fie cei care să decidă în această privinţă.

Cineva întreba dacă e necesară o lege FIA. Eu spun că da! Astăzi avem 25 de fonduri închise, după cum ştiţi, 7 fonduri de acţiuni şi 10 fonduri diversificate, un fond de obligaţiuni şi 7 alte tipuri de fonduri închise, avem SIF-urile şi FP.

Proiectul de lege aduce nou faptul că, în ipoteza menţinerii strategiei investiţionale a acestora, ele vor fi împărţite pe categorii, în funcţie de investiţii. Vom avea FIA specializate în acţiuni, FIA diversificate şi respectiv FIA specializate în obligaţiuni. Astfel, eu cred că, după dezbaterea publică şi aprobarea legii, SIF1 Banat Crişana, SIF2 Moldova, SIF3 Transilvania, SIF5 Oltenia şi FP vor deveni FIA de retail specializate în acţiuni, iar SIF4 Muntenia va deveni un FIA de retail diversificat. Este un punct de vedere. Lansez tema în discuţia publică, pentru că ştiu că suscită un interes foarte mare.

Reporter: În ce stadiu este proiectul de lege?

Mircea Ursache: În momentul de faţă, este în laboratorul nostru. În toamnă, va face obiectul dezbaterii publice.

Cred că legea va permite să discutăm crearea unor noi tipuri de fonduri de investiţii care, în momentul de faţă, sunt inexistente în piaţa de capital românească.

Legea va defini şi FIA speculative, şi FIA cu capital privat şi FIA cu capital de risc, FIA de anteprenoriat social, FIA pe termen lung şi FIA specializat pe investiţii imobiliare.

Reporter: Piaţa pare să fi abandonat ideea înfiinţării unei Contrapărţi Centrale.

Mircea Ursache: În ultima vreme, am participat la şase conferinţe internaţionale şi am observat interesul pe care toate statele îl manifestă faţă de o contraparte centrală.

Pe lista europeană a contrapărţilor centrale sunt 17. În zona răsăriteană, avem Polonia şi Ungaria.

Lipsa contrapărţii centrale în România este o mare eroare şi toamna aceasta trebuie să găsească ASF pe poziţia de a defini foarte bine interesul pieţiei, indiferent de voinţa unora sau altora. Eu cred că piaţa poate să asigure capitalul minim necesar unei contrapărţi centrale româneşti şi sper că inclusiv Bursa de Valori Bucureşti va înţelege nevoia înfiinţării unei contrapărţi centrale care poate deveni o contraparte regională.

Reporter: Aveţi în lucru o soluţie pentru lichidizarea participaţiilor amorţite din Secţiunea I a Depozitarului Central, unde sunt înscrise acţiunile netranzacţionare din Programul de Privatizare în Masă?

Mircea Ursache: Discutăm foarte multe variante, pentru Secţiunea I. Vreau să spun, de la început, ca nici o variantă care atentează şi cu un milimetru la proprietatea inalienabilă a cetăţeanului, deţinător, el sau urmaşul lui, a unei acţiuni, nu va avea avizul Sectorului de instrumente şi investiţii financiare de la ASF.

Să fie foarte clar! Sub pretextul scuzelor de genul "nu ştim cine sunt proprietarii, au murit, au dispărut", nu va putea fi posibilă preluarea acestor acţiuni, sub o formă sau alta, în vederea valorificării.

Enumăr, pe scurt, variantele pe care le avem la ASF: -cumpărarea de către brokeri direct a acţiunilor de la proprietari, - crearea unui fond de invesţii administrat privat care să preia participaţiile spre valorificare, - preluarea de către AAAS a acţiunilor în vederea administrării lor (care mi se pare ineptic, nerealizabil).

În condiţiile în care toate acestea nu asigură dreptul de proprietate al cetăţeanului, soluţia pe care o văd şi care poate fi implementată prin legislaţia cea mai apropiată, rămâne consolidarea acţiunilor.

Legiuitorul va decide la ce nivel se va face plata celor care nu participă la consolidare. Eu cred că este logic pentru toată lumea că aceasta trebuie să fie la o valoare evaluată.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia pieţei de capital, din punct de vedere al listărilor?

Mircea Ursache: A fost o perioadă foarte bună, începând cu 2012-2013, când statul, de fapt guvernul de atunci, a implementat conceptul de transfer al proprietăţii de stat la privat, numai prin intermediul Bursei, pe o piaţă transparentă. Între timp, au apărut şi listări private, semn că există o corespondenţă biunivocă.

Piaţa are nevoie de semnale de încredere pe care şi emintentul stat trebuie să le dea.

Ce ne arată această stagnare a listărilor din ultimii ani?

În primul rând, ne arată că, pe criteriile MSCI, pentru trecerea la statutul de piaţă emergentă, nu avem decât trei companii româneşti care îndeplinesc condiţiile de free float: Banca Transilvania, Romgaz şi BRD. Orice întârziere în listări îndepărteză una din marile oportunităţi ale României, de fi promovată la statutul de piaţă emergentă, întrucât agenţiile de rating modifică sistematic nivelul free foat-ului necesar pentru promovare. Dacă acum un an, criteriul de free float era 628 de milioane de dolari, astăzi a ajuns la 690 de milioane de dolari.

Reporter: Guvernul PSD a propus înfiinţarea unui Fond Suveran de Investiţii, idee pe care aţi propus-o încă din 2009.

Mircea Ursache: Piaţa arată că modelul fondurilor suverane din lume şi din Europa este în continuă creştere. Trebuie să recunoaştem că şi în perioada de criză, 2008-2012, activele fondurilor suverane au crescut cu peste 60%. Astăzi, fondurile suverane de investiţii administrează active de 11 ori mai mari decât produsul intern brut al României. Pe piaţa românească, fondurile suverane, cum este cel norvegian, au realizat plasamente de peste 150 de milioane de dolari.

Eu cred că aceste date vor determina ca, în România, Fondul Suveran să se înfiinţeze cât mai repede, cuprinzând în portofoliu companii listate, şi să devină el însuşi un jucător pe piaţă - un fond Suveran listat, capabil ca, prin IPO-uri, să-şi asigure singur capitalul de lucru şi de investiţii şi să nu stea cu mâna întinsă la buget.

Reporter: Cum vedeţi discuţiile privind legiferarea răscumpărărilor de acţiuni şi impozitarea distribuţiilor de numerar către acţionari?

Mircea Ursache: Răscumpărările şi respectiv distribuţia de numerar către acţionari rerpezintă o temă pe care am încurajat-o, în ultima perioadă. După părerea mea, achiziţia de către o societate a propriilor acţiuni nu numai că determină reducerea numărului de acţiuni care circulă în piaţă, dar creşte valoarea acţiunilor disponibile. Mie mi se pare că asigură şi lichiditate în piaţă.

Aici au fost discuţii dintre cele mai interesante, altele mai diletante. Eu cred că programele de răscumpărare au ca obiectiv anularea acţiunilor răscumpărate, reducerea capitalului social şi nu investirea sau vânzarea în viitor. Acest lucru este foarte important, să se înţeleagă că scopul nu este de a le vinde în viitor.

În al doilea rând, vreau să precizez că, într-o piaţă liberă, nu poţi să intervii sub nici o formă în politica investiţională a fondurilor de investiţii. Eu cred că SIF-urile pot practica astfel de soluţii, pentru că nu există nici o interdicţie şi nici nu poate exista.

Variantele vehiculate în media prin care s-ar putea introduce, prin act normativ, limitarea răscumpărărilor şi distribuţia de numerar la acţionari, pe parcursul unui an, sau varianta de a supraimpozita, începând cu a doua răscumpărare respectiva operaţiune, sunt variante neeuropene, neconcurenţiale şi nu cred că trebuie să îşi găsească locul în gândirea aşezării în pagină a unei pieţe de capital care se vrea upgradată ca piaţă emergentă.

Am enumerat problemele restante. Cred că astăzi, mai mult ca oricând, ASF împreună cu piaţa, cu asociaţiile profesionale, cu camerele bilaterale şi coaliţiile care funcţionează trebuie să se poziţioneze cât mai bine, în condiţiile Brexitului.

Brexitul este o mare provocare, care are şi o latură costisitoare, în sensul că taxele vor fi mult mai mari şi la ESMA, ca urmare a retragerii Marii Britanii. Contribuţia pentru investiţiile în supraveghere vor fi mult mai mari. Bătălia este de a atrage cât mai mult capital din cel care se relocă din spaţiul Marii Britanii. Pentru asta, parafrazez ce am văzut în alte state, România trebuie să întindă covorul roşu, galben şi albastru la picioarele investitorilor, prin nişte măsuri care să fie cel puţin interesante.

Eu cred că soluţionarea problemelor pe care le-am enumerat poate face din piaţa noastră de capital un subiect interesant. Să nu uităm că Franţa a fost prima care a spus, tocmai pentru a atrage fondurile financiare care se relocă din Marea Britanie, că va reduce cu 20% impozitarea pe muncă. De asemenea, din 2018, Franţa va abroga taxa pe tranzacţiile financiare. Totodată, Franţa a înfiinţat şi o cameră comercială internaţională de apel la deciziile Tribunalului de Comerţ de la Paris. Toate măsurile acestea de natură juridică şi fiscală vin să atragă investitorii.

Reporter: La noi, în schimb, s-au anunţat măsuri care sperie investitorii, cum ar fi desfiinţarea Pilonului II de pensii private obligatorii, măsură retractată ulterior.

Mircea Ursache: Mă bucur că mediul politic a tăiat din rădăcina orice informaţie cu privire la desfiinţarea Pilonului II, din următoarele argumente: Fondurile de pensii din Pilonul II sunt cei mai mari investitori instituţionali locali în acţiunile listate la BVB. Investiţiile locale sunt de 1,3 miliarde de euro. Aceste fonduri asigură 10% din lichiditatea Bursei, asigură, practic, stabilitate şi reducerea volatilităţii pieţelor în momente în care anumiţi investitori se pot retrage.

Memoria trebuie să ne ajute să ne amintim că la listările Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica sau chiar la MedLife şi DIGI, fondurile de pensii private au avut un rol esenţial.

Mulţi factori spun că desfiinţarea fondurilor private de pensii ar fi o eroare, dar eu cred că, dacă o astfel de decizie s-ar lua, se va pierde definitiv şansa României de a fi promovată la statutul de piaţă emergentă.

Mai mult decât atât, eu cred că, în condiţiile unei ieşiri din piaţă a fondurilor de pensii, nu s-ar mai putea realiza şi Fondul Suveran.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Acest individ hot si perfid, pur si simplu abereaza. El le stie pe toate ptr ca le mermeleste pe toate din directia in care bate vantul. Un comuist nebun.

    1. Comunist, neocomunist omul are principii corecte.

    SIF-urile vechea poveste de hotie calificata de pe piata de capital romaneasca, la care dl. Ursache a contribuit cu mare pasiune. El acel domn Ursache a reusit sa scada in perioada 2014 – 2016 lichiditatea SIF-urilor de 11 ori, prin autorizare investitiilor incrucisate intre SIF-uri.

    In aceeasi perioada de nesupraveghere a permis ca SIF4 sa devina un fond diversifocat, haha, in care diversificarea se traduce in nimic altceva decat mutarea din investitii in instrumente lichide, in instrumente nelichide si perdante. 

    Tot in aceeasi perioada ASF nu a observat ca SIF1 plaseaza din ce in ce mai multi bani in titluri de fonduri inchise pe care chiar SIF1 le controleaza si care la randul lor investesc in actiuni SIF1 si SIF4 (incrucisare de rang doi trei etc). Tot prin nesupraveghere s-a nascut SIF Imobiliare, un fel de societate de investitii cica cotata, complet nelichida, dar cu acces interzis investitorilor de retail. 

    Din pacate sub „ochii larg inchisi” ai ASF se scurge permanent si constanr, averea colectiva a milioane de roamni actionari la SIF-uri, in buzunarele celor 3-4 grupuri destepte, de criminalitate financiara organizata „autorizate” de specialistii dlui Ursache

    1. Daca s-a furat/delapidat atat de mult, de ce nu verifica nimeni? Sau inteligentii de la diicot nu stiu unde sa se uite?

      DIICOT-ul o lalaie so o lalaie eja 2.5 ani

      Like........

      Like........

      Li ke........ 

      Pe asta se bazeaza grupul infractional. Diicot ul e varza. Aia nu nteleg nimic. E prea mult ptr ei. I au luat pe infra torii astia si nu sunt in stare sa i trimita in judecata. Mai mult de azuga turism ii depaseste. Tara de prosti.

    In scurt timp pragurile la sifuri vor fi istorie! Nu va mai conta ce a fost, ce s-a facut si mai ales ce n-a fost bine. Va conta doar ce va decide majoritatea. Cu minoritari sau fara, cu morti cu vii, cu cuponari sau fara, majoritatea va decide. Trebuia sa se ajunga aici pana la urma! Cred ca va fi mai bine asa!

    1. Pentru a simplifica situatia ar trebui trecute SIFurile pe actiuni la purtator.

      Asta-i cea mai buna gluma pe care am auzit-o azi.

      Dar si la purtator tb sa dai bani pe ele. Asa cumperi cu banii sif urilor actiuni la sif. Si esti patron de sif fara nici un ban. Asta da a cunosti.pe cine trebuie.

    Din cand in cand dl.Ursache vrea cu orice chip sa iasa in evidenta,aceasta interventie se inscrie in modul sau de a actiona si a bulversa pietele,pragul la sif-uri se v-a ridica cand acestea vor fi lipsite de continut.

    In sfarsit, aflam adevarul despre Pilonul II,cum au ajuns cotizantii Pilonului II ,fara sa vrea, sa sustina actiunile Medlife.Digi dar mai sunt si altele mai mici si nelichide unde cu ceva ,,promovare'' a crescut pretul actiunilor respective de cateva ori...oare de ce?Foarte greu raspuns...mai ales pentru marii ,,jucatori'' ai Bursei de la Bucuresti.

    1. Si am aflat de ce nu va desfiintat Pilonul II, dar in mod sigur si programat, fraudat. Administrtorii de fonduro de pensii vor fi principalii investitori in ra actiuni, obligatiuni si alte instrumente cu venit fix si "nefix" pe care le va emite FNDI. Apropo FNDI-ul va trebui autorizat si supravegheat?....sau se mai creaza o strutocamila in format mioriti?

      Cumpărănd acțiuni romanesti fondurile de pensii sprijina economia nationala. Nu vad unde e problema.

      Asta e prea de tot,Toata lumea este de acord sa sprijine economia nationala,insa ce se intampla in ,,sistemul'' de achizitie al actiunilor la fonduri este cu totul altceva,total diferit de scopul initial.

    ,, Legiuitorul va decide la ce nivel se va face plata celor care nu participă la consolidare. Eu cred că este logic pentru toată lumea că aceasta trebuie să fie la o valoare evaluată. "

    De ce sa intervina legiuitorul intr-o societate pe actiuni unde majoritatea au votat la consolidarea actiunilor(SIF 2),iar ASF-ul nu a vrut sa avizeze consolidarea actiunilor? 

    Gargara ieftina Mirciulica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb