Miza absenteismului

Traian Băsescu şi susţinătorii săi mizează pe absenteism la referendumul de revocare a preşedintelui din 29 iulie. Iar sensul propriu al termenului miză - sumă de bani depusă de participanţii la un joc de noroc şi care va intra în proprietatea învingătorului - se potriveşte bine contextului actual. Căci, singura ipoteză în care Traian Băsescu nu este demis este neatingerea cvorumului de 50% plus un vot. Aşa că totul a fost mizat pe această schemă. Şi, privind acum retrospectiv derularea evenimentelor de la jumătatea lunii iunie încoace, putem constata că de la început scopul urmărit de sus­ţinătorii preşedintelui suspendat a fost de a impune regula cvorumului de 50% plus un vot pentru validarea referendumului. Întreaga strategie de externalizare a presupusului atac împotriva statului de drept a urmărit, în ultimă instanţă, să reducă marja de manevră a guvernului şi să oblige USL să joace după reguli care să îl favorizeze pe Traian Băsescu.

De altfel, una din sursele de confuzie, atât în afara României cât şi pe plan intern, multiplicată de mass media până la transformarea sa într-un tsunami mediatic, a privit modificările la Legea referendumului pe care PDL le-a contestat pe 27 iunie 2012, cu o săptămână înaintea declanşării blitz-krieg-ului parlamentar de pe 3 iulie. Ori, tocmai USL reintroducea, în legea contestată la Curte, principiul demiterii preşedintelui cu majoritatea celor prezenţi păstrând cvorumul de 50% plus un vot. Cum deja în 3 octombrie 2009 guvernul Boc modificase Legea referendumului prin ordonanţă de urgenţă şi introdusese principiul demiterii preşedintelui cu majoritatea celor înscrişi pe listele electorale (pes­te 9 milioane), iar la începutul anului 2012 ordonanţa fusese aprobată prin lege, se revenea prin această modificare votată de parlament în luna mai a acestui an la formula originară a legii din anul 2000. Doar că mai apoi, prin ordonanţa de urgenţă 41 din 5 iulie s-a reintrodus regula de la referendumul din 2007, cea a demiterii preşedintelui cu majoritatea voturilor celor prezenţi la scrutin. Aici intervine rolul Curţii Constituţionale.

Ori, chiar dacă Hotărârea 420 a Curţii Constituţionale din 3 mai 2007 constata că modificarea articolului 10 din Legea referendumului care presupunea demiterea preşedintelui cu jumătate din numărul celor prezenţi la scrutin era constituţională, şi oricum nu acesta era subiectul contestaţiei PDL acum, Curtea constata "că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi des­făşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoa­nelor înscrise în listele electorale permanente". Totul se făcea prin referire la principiul simetriei cu prevederile privind celelalte tipuri de referendumuri. Ori, chiar în conţinutul Deciziei 731 di 10 iulie la care ne referim acum, este citată Decizia 147 din 21 februarie 2007 prin care Curtea constata că "principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusă posibilitatea aplicării acestuia în dreptul public. De aceea, normele constituţionale sunt asimetrice prin excelenţă...". Dar ce altceva decât simetria este vizat prin formule cum sunt cele de la pagina 6 a deciziei precum "Curtea observă că, în varianta redacţională dedusă în cauza de faţă controlului de constituţionalitate, Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 oferă o reglementare unitară pentru toate tipurile de referendum (s.n.) consacrate de Constituţie" sau paragraful imediat următor "Tot astfel, Curtea constată că şi condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum (s.n.), art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 impunând întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".

Se poate astfel constata inconsecvenţa şi parţialitatea Curţii Constituţionale. Căci era de notorietate, inclusiv pentru membrii Curţii Constituţionale, că listele electorale permanente la care se face trimitere în decizie nu au nicio legătură cu populaţia reală a României. Asistăm la încă o piruetă constituţională din seria celor în care adevărul constituţional (ca la celebra numărare a voturilor la Legea pensiilor de către Roberta Anastase în septembrie 2010) nu are vreo legătură cu realitatea. Căci, dacă există o diferenţă între populaţia stabilă (19.042.936 la data recensământului din octombrie 2011) şi populaţia legală cuprinsă în listele electorale (18.315.880 la data alegerilor locale din 10 iunie, respectiv 18.308.612 pentru referendumul de revocare din 29 iulie), apare clară forţarea pe care Curtea Constituţională a realizat-o propunând ca reper pentru validarea referendumului o ficţiune juridică fără o relaţie directă cu realitatea de pe teren.

Mizând pe absenteism Traian Băsescu se bazează pe o ficţiune demografico-juridică, aşa numita populaţie legală, fără vreo legătură directă cu realitatea reprezentă de populaţia stabilă. Chiar dacă sunt doi indicatori diferiţi, populaţia stabilă şi populaţia legală dau seama despre aceeaşi realitate, populaţia României. Cele două unghiuri diferite în care este reflectată populaţia României au consecinţe diferite, inclusiv asupra validării referendumului. Plecând de la dimensiunea populaţiei legale, cvorumul pentru referendumul de revocare este de 9.154.306. Un cvorum greu de obţinut, nu însă imposibil, în condiţiile în care susţinătorii lui Traian Băsescu cer deschis adepţilor lor să nu participe la scrutin. Aşa că, pentru a fi validat referendumul de revocare a preşedintelui, prezenţa la vot pe 29 iulie trebuie să fie mult superioară celei de 50% din populaţia stabilă cu drept de vot a Româ­niei, probabil în jur de 65%.