(Mono)polul

Chiar dacă s-a dorit un important eveniment mediatic, lansarea simbolică la Timişoara a Polului de Centru-Dreapta nu a făcut prima ştire. Operaţia lui Traian Băsescu sau înmormântarea legendarului tenor Luciano Pavarotti iar, pe seară, meciul de fotbal Belarus-România au umbrit formarea, pe ruinele deja anticei Convenţiei democratice, a polului de "dreapta". Un proiect mai vechi al lui Emil Constantinescu, schiţat la începutul anilor 2000, când Acţiunea populară se năştea greu, s-a împlinit: un "pol", o mişcare mai largă, care să federeze "dreapta", se constituie, oarecum în continuarea Convenţiei democratice. Răpusă în urma "retragerii" liberalilor din vara anului 2000, realizată la iniţiativa lui Valeriu Stoica, pe atunci doar prim vicepreşedinte al PNL, Convenţia a rămas un reper pentru cei câţiva nostalgici ai guvernării dintre 1996 şi 2000. Dar, mai este România de astăzi, 11 ani după alternanţa din 1996, capabilă să digere o astfel de construcţie politică?

Constituit în jurul PNL, noul pol reuneşte două partide extraparlamentare lipsite de suflu cu principalul partid de guvernământ, într-o formulă ce se afirmă de dreapta. După şirul de fuziuni care au antrenat concentrarea "diasporei" liberale în PNL, puse în scenă mai întâi de Valeriu Stoica şi continuate de Theodor Stolojan, a venit rândul comasării dreptei. Obsesia dreptei unite, ca de altfel şi a stângii unite, ris­că să adâncească criza politică românească. Aflat însă în plină operaţiune de relansare, după sciziunea peledistă, PNL urmăreşte să îşi conserve electoratul. În spatele "polului de centru dreapta" stă însă o mare confuzie. "Dreapta" de la care se revendică cele trei partide este atât de puţin conturată, încât nu se poate defini. Dacă în 2005 şi 2006 PNL refuza fuziunea cu PD pe motive întemeiate doctrinar, în 2007 nu pare să mai aibă aceleaşi scrupule ideologice. Căci PNŢ şi PD aparţin familiei popularilor europeni, pe când PNL familiei liberale. Iar în mod tradiţional, liberalii europeni sunt mai des­chişi către socialişti, decât către conservatori, de care îi des­part valori fundamentale.

Construcţia propusă pare mai degrabă o operaţiune de marketing politic, decât una ideologică. De aceea, nici o revoluţie electorală nu va avea ca punct de pornire constituirea noului pol. La alegeri - e deja un adevăr constatat de PNŢ în 2000 - regulile adunării nu sunt respectate: 13+2+1, cât ar fi, privind cu largheţe rezultatele sondajelor, cotaţia celor trei partide, nu va da 16. PNL nu câştigă un nou electorat, dar ar putea reuşi să îl fidelizeze pe cel actual. Pe versantul peneţist, principalul câştigător este Gheorghe Ciuhandu care ar putea obţine pe o astfel de bază, o probează sondajele, al patrulea mandat la primăria Timişoarei. Căci, în rest, partidul care a fost al lui Maniu şi a fost relansat de Coposu pare gata să se predea în mâinile inamicilor lor istorici: liberalii. Argumentul anticomunismului, care avea sens în momentul apariţiei Convenţiei democratice, nu mai este la fel de actual ca acum 15 ani, astfel că doar oboseala acumulată ca urmare a şirului nesfârşit al eşecurilor poate explica această situaţie. Căci, dacă doctrinar locul PNŢ ar fi fost în familia populară, alături de PD sau UDMR, opţiunea pentru o alianţă, şi poate chiar o fuziune cu PNL, nu are decât un argument conjunctural: antibăsescismul. Pe un astfel de fundament nu se poate clădi o structură politică durabilă. Iar în privinţa AP, o eventuală fuziune cu PNL, despre care se vorbeşte insistent în ultima vreme, ar încheia oarecum onorabil aventura politică a unei organizaţii care nu a reuşit să îşi găsească locul pe scena politică românească.

Fără o bază doctrinară, fără o cultură organizaţională comună, noul pol nu poate fi decât o anexă a PNL. La Timişoara, cele trei partide şi-au asumat un program (creşterea nivelului de trai, adoptarea legii lustraţiei, introducerea votului uninominal) care coincide cu priorităţile anunţate de PNL pentru sesiunea parlamentară ce tocmai a început. Fără liberali, polul îşi pierde şi minima consistenţă pe care o are. Şi, pentru că urmează o perioadă electorală dură, iar liberalii nu au nevoie de noi falii în propria organizaţie, noul pol va fi un monopol liberal, sau nu va fi deloc.