Muppets Show-ul Goldman Sachs

Editorialul publicat în The New York Times pe 14 martie de Greg Smith, fost director executiv la Gold­man Sachs până la data publicării articolului la departamentul pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, care se ocupa de instrumentele derivate, a readus în atenţia opiniei publice atât de delicata problemă a eticii în sistemul bancar. Numit sugestiv Why I Am Leaving Goldman Sachs (De ce am plecat de la Goldman Sachs), editorialul lui Greg Smith a pus gaz pe foc afirmând, ceea ce criticii atât de controversatei bănci de pe Wall Street spuneau de mai multă vreme, că mediul de Goldman Sachs este toxic şi distructiv.

Între altele, Greg Smith acuza conducerea băncii că a schimbat filosofia afacerii şi că permite insultarea zilnică a clienţilor pe intranet. "Aceste zile, cea mai frecventă întrebare pe care o pun analiştilor juniori cu privire la instrumente derivate este < Cât de mulţi bani am făcut de pe urma clientului? >...Nu trebuie să fii om de ştiinţă ca să-ţi dai seama că atunci când un analist junior vorbeşte liniştit din colţul camerei (referindu-se la clienţi n.a.) despre < Muppets >, < scoaterea ochilor > (ripping eyeballs out) sau < plătitori > nu este chiar un cetăţean model" spunea în editorialul său, Smith.

Şi dintre toate acuzele sale tocmai asupra acestor insulte s-au năpustit foarte mulţi comentatori. Aşa că administraţia de la Goldman Sachs, după ce a bagatelizat publicarea editorialului punând totul pe frustrarea "individului", a luat decizia "curajoa­să" de a începe urmărirea întregii corespondenţe interne a angajaţilor săi pentru ca nu cumva aceştia să mai trateze drept "Muppets" onor clientela.

Deriva sistemului bancar în general, şi a celor de la Goldman Sachs în particular, care - dincolo de orice etică tratează clienţii drept simple obiecte - dezvăluie una din cauzele marii crize pe care o străbatem. Ipocrizia sistemului bancar, care afirmă că pune înainte de toate interesul clientului ca subiect se prăbuşeşte în faţa evidenţei. Şi nu doar Goldman Sachs trece printr-un moment exis­tenţial, pe care piruete gen "Muppets" nu îl poate ascunde.

Apărarea celor de la Goldman Sachs s-a dovedit stereotipă şi ineficientă. Degeaba primarul New York-ui, Michael Bloomberg, a calificat editorialul lui Smith drept "ridicol" şi a efectuat o vizită de solidaritate la Goldman Sachs. Nimeni nu uită că bugetul oraşului New York depinde de bonusurile de pe Wall Street. Scandalul provocat de editorialul lui Greg Smith a subliniat odată mai mult că Goldman Sachs a devenit un imens hedge fund, iar afirmaţia conducerii că nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte valorile şi cultura de organizaţie a băncii nu au avut niciun ecou. În cei patru ani de criză conducerea băncii a reuşit să transforme una din cele mai respectate instituţii financiare în simbolul a ceea ce este mai contestabil pe Wall Street. Iar momentele critice amintite doar în treacăt (S.E.C., Fabulous Fab, Abacus, God's work, Carl Levin, Vampire Squids, etc.) de Greg Smith dau seama despre un sistem bazat pe credinţa conducerii că firma lor este deasupra legilor şi a eticii. Parafrazând-ul pe Nietzsche, am putea spune că cei de la Goldman Sachs se cred acei "stăpâni" care se află "dincolo de bine şi de rău". Şi dacă sunt de fapt doar nişte "Muppets"?