Regiunea extinsă a Mării Negre şi Caucazului, cu trecere în Marea Caspică are un rol din ce în ce mai important în asigurarea securităţii energetice europene. Mihnea Constantinescu, reprezentantul Ministerului de Externe în probleme de securitate energetică a declarat astăzi, într-un seminar organizat de Ambasada Azerbaidjan la Bucureşti că Nabucco rămâne o prioritate indiscutabilă a României pe acest coridor energetic sudic, unde proiectele AGRI şi PEOP joacă un rol complementar foarte important în diversificarea resurselor energetice. AGRI este un proiect de gazoduct care va aduce gaze din Azerbaidjan prin Georgia în România iar PEOP este un oleoduct care va conecta portul Constanţa de Trieste (Italia).
Domnul Constantinescu apreciază că voinţa politică nu mai este suficientă în realizarea acestor proiecte ale căror costuri sunt uriaşe. Domnia sa a subliniat că Europa a ajuns într-un punct în care trebuie să aleagă între acele proiecte care îşi dovedesc eficienţa şi rentabilitatea economică şi care au un rezultat bun în evaluarea riscurilor pe termen lung.
Oficialul Ministerului de Externe a subliniat că în următoarele luni consorţiul care dezvoltă în Azerbaidjan zăcământul de la Shah Deniz 2 va trebui să ia decizii importante cu privire la alocarea exporturilor şi şi-a exprimat încrederea că Nabucco va propune oficialilor azeri o ofertă competitivă în acest sens. Următoarea reuniune a consorţiului Nabucco va avea loc luna viitoare la Ankara urmând ca toate statele care vor fi tranzitate să semneze un acord de sprijin politic pentru acest proiect.