Niţă şi Ministrul Energiei din R.P. Chineză, în discuţii pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

E.D.
Companii #Energie / 20 iunie 2014

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, s-a întâlnit vineri, 20 iunie, cu o delegaţie condusă de Ministrul Energiei din R.P. Chineză, Wu Xinxiong, pe agenda discuţiilor regăsindu-se dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei, discuţiile au vizat şi alte proiecte din domeniul energiei aflate în atenţia investitorilor chinezi, precum termocentrala de la Rovinari, hidrocentrala de acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti şi modernizarea Complexului Energetic Hunedoara. Cei doi miniştri s-au mai întâlnit pe 11 iunie, la Beijing, în cadrul vizitei oficiale efectuate în R.P. Chineză de către Ministrul Constantin Niţă.

Din delegaţia Ministrului Wu Xinxiong au mai făcut parte reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale pentru Energie şi reprezentanţii China General Nuclear Power Group (CGN).

"Este a doua întâlnire pe care am avut-o, în ultimele zece zile, cu Ministrul Wu Xinxiong. Avem proiecte importante aflate în negociere, iar în ceea ce priveşte dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă suntem într-o fază avansată a discuţiilor şi am încredere că în ultima parte a anului vom finaliza acest proces. Vizita Ministrului împreună cu reprezentanţii CGN reconfirmă bunele relaţii dintre ţările noastre şi abordarea constructivă a partenerilor chinezi în procesul de analiză a viitoarelor investiţii. China a făcut zilele acestea un pas important în cooperarea pe piaţa din Marea Britanie în ceea ce priveşte investiţiile, comerţul şi colaborarea la nivelul mediului de afaceri, iar România poate avea un statut similar în Europa Centrală şi de Est", a declarat Constantin Niţă, Ministrul Economiei.

Cele două părţi şi-au reiterat angajamentul faţă de implementarea proiectelor aflate în proces de negociere, întâlnirea de astăzi reprezentând un pas important în consolidarea relaţiilor dintre România şi R.P. Chineză. Ministrul Constantin Niţă a reafirmat sprijinul Guvernului român faţă de dezvoltarea marilor proiecte din domeniul energiei care vor contribui în mod direct la dezvoltarea economiei naţionale prin revigorarea industriei şi crearea de noi locuri de muncă, transmite comunicatul.

"Finalizarea investiţiei Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă reprezintă soluţia optimă de acoperire a deficitului de putere după 2020, atât din punct de vedere tehnico-economic şi al termenului de realizare, cât şi din perspectiva utilizării resurselor interne şi infrastructurii naţionale existente, dezvoltate pe tipul de tehnologie CANDU", arată documentul menţionat anterior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb