Nu există şi nu va exista un vaccin pentru readucerea la viaţă a companiilor zombi din Europa

"Pandemia ameninţă existenţa multor companii din zona euro", se arată într-o analiză de la BCE din ultimul raport privind stabilitatea financiară.

Odată cu atenuarea temerilor referitoare la accentuarea unei crize de lichiditate, pe fondul măsurilor luate de BCE pentru asigurarea unor condiţii ultrarelaxate de finanţare, autorii apreciază că "solvabilitatea a devenit acum principalul motiv de îngrijorare".

"Deteriorarea situaţiei companiilor nefinanciare a fost determinată de scăderea vânzărilor, declinul profitabilităţii prezente şi a celei aşteptate şi de creşterea gradului de îndatorare", se mai arată în analiza cu titlul "Assessing corporate vulnerabilities in the euro area".

Creşterea accelerată a numărului insolvenţelor a fost prevenită doar de măsurile luate de autorităţi, cum sunt garantarea noilor credite sau declararea unor moratorii pentru insolvenţe, după cum subliniază economiştii de la BCE, care avertizează că "renunţarea prematură la aceste măsuri ar conduce la creşterea accelerată a falimentelor, cu implicaţii majore pentru stabilitatea financiară a băncilor".

Subiectul supraîndatorării companiilor din Europa a fost abordat recent şi de Bloomberg, care scrie că "firmele s-au împrumutat direct de la bănci sau prin emisiuni de obligaţiuni ca urmare a garanţiilor oferite de guverne şi a noilor măsuri de relaxare monetară pentru a compensa lipsa încasărilor".

Din păcate, astfel de "soluţii" nu fac decât să împovăreze şi mai mult companiile, fără a rezolva cu adevărat problema.

Datele Comisiei Europene arată o creştere a datoriilor firmelor din zona euro de peste 400 de miliarde de euro în prima jumătate a acestui an, după o creştere de 289 de miliarde în tot anul precedent.

Raportată la PIB, cea mai mare creştere s-a înregistrat în Franţa, de 18,1 puncte procentuale, în condiţiile în care datoria publică a crescut cu 15,9 puncte procentuale (vezi graficul 1).

După cum era de aşteptat, Spania şi Italia ocupă locuri "bune" în clasamentul creşterii datoriilor companiilor, cu 7,7 puncte procentuale, respectiv 7 puncte procentuale. Datoriile publice ale celor două ţări au crescut cu 14,6, respectiv 14,7 procentuale din PIB în primele şase luni din 2020.

O apariţie surpriză în primele locuri o reprezintă Austria, considerată una dintre ţările frugale ale zonei euro, unde datoriile companiilor au crescut cu 7,7 puncte procentuale, iar datoria publică a înregistrat un avans de 12,1 puncte procentuale. Nici despre Finlanda nu se poate spune că dă dovadă de "frugalitate", în condiţiile în care datoriile companiilor au crescut cu 6,3 puncte procentuale din PIB, iar datoria publică a înregistrat un avans de 9,4 puncte procentuale.

În ceea ce priveşte datoriile guvernelor din zona euro, economistul spaniol Daniel Lacalle avertizează că "majoritatea sunt datorii neproductive, în condiţiile în care guvernele utilizează spaţiul fiscal de care mai dispun pentru menţinerea unor cheltuieli curente deosebit de mari".

Singurul efect al acestor noi împrumuturi va fi "asigurarea" unei surse de creştere a datoriilor şi după terminarea pandemiei, deoarece creşterea economică şi a productivităţii nu vor fi suficiente pentru reducerea poverii asupra finanţelor publice, după cum mai subliniază Lacalle.

Concluzia pare să fie valabilă şi pentru datoriile "acumulate" la nivelul companiilor. Cum poate fi explicată altfel creşterea aproape neîntreruptă a ponderii datoriei companiilor în PIB de la înfiinţarea zonei euro?

Conform datelor din ultimul raport asupra datoriei globale de la Institute of International Finance (IIF), datoria totală din zona euro a crescut cu aproape 33 de puncte procentuale în primele nouă luni din 2020 faţă de sfârşitul anului precedent, până la 415,7% din PIB, în condiţiile în care datoriile companiilor nefinanciare au crescut cu 7,8 puncte procentuale, până la un nou record, de 114% din PIB, iar datoriile guvernamentale au crescut cu peste 16 puncte procentuale, până la 115,1% din PIB-ul zonei euro (vezi graficul 2).

Oare toată această dinamică nu reflectă un proces neîntrerupt de "zombificare" a companiilor nefinanciare, uneori mai rapid, alteori mai lent, dar iremediabil?

Creşterea numărului de firme zombi poate explica nivelul scăzut al investiţiilor şi productivitatea scăzută, după cum scrie Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, într-o notă adresată clienţilor.

Cum s-a ajuns aici? William White, fost economist-şef la Bank for International Settlements (BIS), a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei elveţiene The Market, că "politicile monetare din ultimii 30 de ani au condus la creşterea continuă a datoriilor şi instabilităţii".

În opinia sa, lucrurile se vor înrăutăţi ca urmare a măsurilor de politică monetară adoptate de băncile centrale, însă acestea nu au altă soluţie.

În acest cerc vicios s-a ajuns deoarece "cunoaştem mult mai puţin despre economie decât credem că ştim", după cum a recunoscut White, care nu face decât să reia tema "pretenţiei cunoaşterii", dezvoltată de Friedrich August von Hayek în discursul de acceptare a Premiului Băncii Naţionale a Suediei în memoria lui Alfred Nobel.

Profesorul Hayek avertiza atunci că "recunoaşterea limitelor cunoaşterii trebuie să-i înveţe pe cei care studiază societatea o lecţie în umilinţă, care ar trebui să-i împiedice să devină complici în dorinţa fatală a oamenilor de a controla societatea - o dorinţă care nu îi transformă doar în tirani pentru ceilalţi, ci îi poate transforma în distrugători ai civilizaţiei".

O "doză sănătoasă de umilinţă" pentru factorii decizionali recomandă şi William White, în special pentru băncile centrale, iar apoi îşi declară scepticismul cu privire la eficienţa unor relaxări monetare suplimentare pentru un şoc de asemenea magnitudine.

Un mare semn de întrebare a ridicat White şi atunci când a sugerat că poate a venit timpul unei evaluări a politicilor monetare aplicate în ultimii 30 de ani, astfel încât să se poată determina dacă "acestea nu au făcut mai mult rău decât bine".

Este prea târziu pentru astfel de încercări de "oblojire" a orgoliilor primitive ale bancherilor centrali. După cum scrie Patrick Artus, "politicile monetare ultrarelaxate elimină conţinutul informaţional al preţurilor", astfel încât creşte incertitudinea cu privire la raportul dintre cerere şi ofertă, dar şi în ceea ce priveşte riscul.

"Dobânzile nu mai reflectă deficitele fiscale şi aşteptările inflaţioniste, iar preţul acţiunilor nu mai reflectă aşteptările privind profitabilitatea", a subliniat economistul francez, care nu merge până acolo încât să afirme că băncile centrale au subminat, poate iremediabil, capitalismul şi economia de piaţă.

Un mediu care prezintă aceste caracteristici nu mai poate fi numit "mediu economic", deoarece toate semnalele privind alocare resurselor sunt "bruiate".

În interviul acordat publicaţiei elveţiene, William White aminteşte că declinul calităţii creditului, reflectat de rating, a însoţit creşterea volumului său din 2008 până în prezent. În plus, "prin menţinerea la un nivel prea scăzut a dobânzilor, băncile centrale au stimulat îndatorarea tot mai mare a gospodăriilor şi companiilor, însă creditul a fost utilizat, în cea mai mare parte, nu pentru investiţii, ci pentru consum sau răscumpărarea acţiunilor", după cum a declarat White, care a accentuat faptul că "nu se poate reveni la normalitate fără soluţionarea problemei supraîndatorării"

Dintre soluţiile amintite, economisirea în anii următori este considerată nerealistă de fostul economist-şef de la BIS, deoarece va conduce la un colaps economic, iar accelerarea creşterii economice nu este posibilă tocmai din cauza "greutăţii" datoriilor.

În aceste condiţii, mai rămâne creşterea inflaţiei pentru reducerea poverii reale a datoriilor şi restructurarea sau ştergerea datoriilor.

Probabil că inflaţia va fi scenariul "câştigător", în condiţiile în care restructurarea sau ştergerea unor datorii reprezintă o "reţetă" mai mult decât plauzibilă pentru implozia "unităţii" europene.

Până atunci, rapoartele privind indicii activităţii PMI (Purchasing Managers' Index) de la Markit Economics au inclus în ultimele luni, alături de creşteri sau contracţii neaşteptate, o "constantă" deosebit de îngrijorătoare: o creştere a preţurilor factorilor de producţie, pe fondul declinului preţurilor produselor sau serviciilor.

Asistăm, deci, nu doar la o reducere semnificativă a producţiei, ci şi la o schimbare radicală a mediului operaţional.

Şi este puţin probabil ca aceste transformări să înceteze odată cu trecerea la vaccinarea în masă a populaţiei, în condiţiile în care supravieţuirea firmelor depinde de adaptarea cât mai rapidă la noua "normalitate".

Pandemia nu a făcut decât să deschidă calea pentru dezvăluirea adevăratei dimensiuni a fenomenului de "zombificare" a economiei reale din zona euro şi să îl accelereze.

Din nefericire pentru autorităţile iresponsabile ale Europei, nu există şi nu va exista un vaccin pentru readucerea la viaţă a companiilor zombi.