O Europă fără europeni?

Pe 26 august Comisia Europeană a dat publicităţii, mai degrabă discret, Eurobarometrul 73. Însă, spre deosebire de sondajele naţionale, Eurobarometrele trec, de regulă, neobservate.

Deşi reprezintă cercetări cu un mare potenţial explicativ şi o bogăţie de sugestii politice şi sociale, presa preferă să se orienteze spre alte probleme. Dar, Eurobarometrul nu este un simplu studiu comparativ. El îşi propune să investigheze "opinia publică europeană".

Deci o altă realitate socială decât opinia publică naţională. Dar, cum poate exista opinia publică în afara statului naţional?

Deja prima generaţie de lideri comunitari simţea nevoia unei formule prin care să se poată legitima politicile europene.

În 1955 a fost propusă soluţia utilizării unor instrumente conceptuale şi a tehnicilor de comunicare pentru că "Politica nu este sustenabilă dacă nu are corespondent într-un curent real la nivelul opiniei publice".

Şi, tot în raportul grupului de lucru Poher, din care a fost preluat citatul de mai sus, era exprimată "responsabilitatea formării opiniei publice", căci "după debutul Europei este nevoie şi de europeni".

Adeziunea la sistemul de valori şi la ideile care au constituit fundamentul construcţiei europene era dintru-început asumată. Dar, de la vorbă la faptă drumul e lung.

Discreţia cu care a fost publicat ultimul eurobarometru sugerează, odată în plus, că încercarea de a construi opinia publică europeană nu a avut acelaşi rezultat precum construcţia instituţională. Şi, dacă nici după trei generaţii opinia publică europeană nu are consistenţa opiniei publice naţionale, nu cumva putem vorbi de un eşec?

Deja alegerile europene stau mărturie că nici participarea politică, nici mobilizarea electorală în sprijinul proiectului european nu funcţionează la aceiaşi parametrii ca la nivel naţional.

Dar, împotriva detractorilor şi duşmanilor săi, Europa continuă să funcţioneze. Cu tot naţionalismul resuscitat de criza economică niciunul din statele membre nu are o alternativă realistă la Uniunea Europeană.

Tocmai de aceea, chiar dacă opinia publică europeană nu are caracteristicile celei naţionale, conştiinţa europenităţii există.

Iar eurobarometrul - care monitorizează din 1973, de două ori pe an, subiecte majore precum integrarea europeană şi percepţia instituţiilor europene şi naţionale, starea de spirit societăţii, reacţia faţă de serviciile publice, poziţia faţă de mediu sau atitudinea faţă de economie - este un instrument esenţial în atât pregătirea cât şi în evaluarea politicilor europene.

Ultimul eurobarometru dezvăluie o societate românească răvăşită de criză şi mult mai puţin optimistă în raport cu restul Europei. Spre exemplu, situaţia economică în viitoarele douăsprezece luni este anticipată ca "mai rea" de 61% dintre românii faţă de 36% dintre europeni.

Faţă de precedentul eurobarometru, din noiembrie 2009, proporţia românilor care cred că va fi mai rău din punct de vedere economic a cres­cut cu 16% în vreme ce media europeană este de 5%.

Sigur, cercetarea a fost realizată pe teren între 7 şi 19 mai, adică imediat după intervenţia preşedintelui Băsescu privind scăderea salariilor şi pensiilor.

Dar, chiar dacă a existat un impact al anunţului prezidenţial asuprea opiniei publice româneşti, datele sociale şi economice seamănă, chiar dacă nu perfect, cu ceea ce se întâmplă în restul Europei.

Dacă pentru români situaţia economică este cea mai importantă problemă, pentru europeni este a doua (47% faţă de 40% media europeană), şi dacă pentru europeni şomajul este prima problemă, pentru români este a doua (39% faţă de 48% media europeană).

Când vine însă vorba despre instituţii, situaţia se schimbă. Românii nu au încredere deloc în instituţiile naţionale. Aşa că, dacă media europeană a încrederii în UE este de 42% în România ea atinge 56%, şi dacă neîncrederea în parlamentul naţional este în medie de 62% în Europa ea atinge 85%, la fel ca faţă de guvernul naţional, unde însă media europeană este de doar 66%.

Situaţia nu e chiar nouă, dar dinamica neîncrederii ar trebui să îngrijoreze. Căci pe un asemenea fundal politic şi instituţional nici cele mai bune soluţii nu au şanse de reuşită.

Pentru români, cei trei ani şi jumătate de prezenţă în UE, nu au modificat radical percepţia - am putea spune chiar dependenţa - faţă de Europa, dar încet, o doză de neîncredere îşi face loc (neîncrederea în UE a cres­cut la 34%, cu 12% mai mult decât în Eurobarometrul 72).

Însă, contrar euroscepticilor, atât pentru media europenilor, cât şi pentru români, calitatea de membru al UE aduce mai degrabă beneficii (56% în cazul românilor şi 53% pentru media europenilor).

Chiar dacă nu sunt deplin conştienţi de aceasta şi nu o practică cu consecvenţă, europenii nu mai sunt doar o abstracţie statistică, ci au devenit o realitate. Cei ce încearcă să stopeze tendinţa de europenizare par a fi nu cetăţenii, ci politicienii.