O săptămână de răscruce

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost una de răscruce. În vreme ce la frontiera răsăriteană a României, în Ucraina, o "revoluţie" pare a fi ocazia relansării "războiului rece", pe la noi anul electoral schimbă "priorităţile" politice. Şi, ca de obicei, războiul mediatic naţional face ca în faţa "marilor probleme naţionale" să pălească orice eveniment internaţional.

La noi, o aparentă neglijenţă a PSD în a oferi garanţii serioase PNL privind respectarea acordurilor USL şi susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale a dus nu doar la (re)facerea majorităţilor parlamentare, ci şi la acutizarea unei crize guvernamentale care riscă, în condiţiile date, să se transforme într-una politică. Asiduitatea cu care PSD, UNPR şi PC USD au colecţionat, pe tot parcursul anului 2013, parlamentari din zona opoziţiei până când - chiar la începutul noii sesiuni parlamentare - au ajuns la un număr suficient pentru constituirea unei alte majorităţi, a dus la apariţia unei noi alianţe politico-electorale - USD - care se dorea şi se dovedea alternativa la un USL care îşi făcuse datoria. Din acel moment dispariţia efectivă a USL nu mai era decât o chestiune de timp, iar liberalii au fost oarecum obligaţi să folosească contextul pentru a tranşa chestiunea cât mai repede.

Doar că, aşa cum ar fi fost de aşteptat, schimbarea majorităţii i-a oferit lui Traian Băsescu ocazia de a trece în ofensivă şi de a cere reînvestirea primului ministru. Probabil, aşa cum în cazul crizei din Crimeea, care a evoluat rapid după schimbarea puterii la Kiev, riscul unui război deşi rămâne important, poate fi contracarat diplomatic, tot aşa, la noi, posibila alunecare dinspre o criză guvernamentală spre una politică rămâne mai degrabă o ameninţare de fundal şi o relansare a procesului de negociere a noilor roluri pe scena politică.

Când, la un post TV, duminică, Traian Băsescu a făcut apel la articolul 102, aliniatul 1, din Constituţie ("Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice"), cerând reluarea procesului de învestire a primului ministru pentru că acesta ar prezenta în faţa Parlamentului un nou program, şi a ameninţat cu sesizarea Curţii Constituţionale, preşedintele încerca mai degrabă să creeze un nou teatru de operaţiuni politice pe care să îşi atragă şi dezorienteze adversarii în vederea începerii unei alte ofensive, pe un alt front. Şi asta pentru că articolul 85, alineatul al treilea al aceleiaşi Constituţii acoperă destul de bine situaţia existentă: "Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru". Iar alineatul al doilea al articolului mai sus menţionat se referă la numirea şi revocarea miniştrilor în caz de remaniere. Dar, odată lansată ideea neconstituţionalităţii noii majorităţi, discuţiile privind alunecarea spre o criză politică au şubrezit ceva din "legitimitatea" cu atâta migală construită mediatic de USD. Iar jocul politic intern se poate "reseta".