OBIECTIVE AMBIŢIOASE ÎN STRATEGIA DE MOBILITATE "Înverzirea" transportului de marfă - o prioritate pentru Comisia Europeană

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 10 decembrie 2020

"Înverzirea" transportului de marfă - o prioritate pentru Comisia Europeană

30 de milioane de autoturisme cu emisii zero în exploatare pe drumurile europene, 100 de oraşe neutre din punct de vedere climatic şi dublarea traficului feroviar de mare viteză reprezintă obiectivele Comisiei Europene pentru anul 2030, conform "Strategiei pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă", care a fost prezentată, ieri, de oficialii de la Bruxelles. Conform strategiei va avea loc "înverzirea" transportului de marfă. Astfel, până în anul 2050 se vor finanţa investiţiile menite să ducă la dublarea traficului feroviar de marfă, fapt care va reduce considerabil transportul rutier de marfă şi efectele sale negative asupra traficului rutier.

Strategia este însoţită de un plan de acţiune care cuprinde 82 de iniţiative ce vor ghida activitatea Comisiei Europene în următorii patru ani şi pune bazele procesului prin care sistemul de transport al Uniunii îşi poate realiza transformarea verde şi digitală şi poate deveni mai rezilient în faţa viitoarelor crize. Documentul menţine obiectivul stabilit în Pactul verde european (Green Deal), adică o reducere cu 90% a emisiilor de CO2 până în 2050, obţinută graţie unui sistem de transport inteligent, competitiv, sigur, accesibil şi la preţuri abordabile.

"Pentru a ne atinge obiectivele climatice, emisiile din sectorul transporturilor trebuie să se înscrie pe o traiectorie clar descendentă. Strategia propusă va schimba modul în care persoanele şi mărfurile circulă în Europa şi va facilita combinarea mai multor moduri de transport în cadrul unei singure călătorii. Am stabilit ţinte ambiţioase pentru întregul sistem de transport, pentru a asigura o revenire sustenabilă, inteligentă şi rezilientă în urma crizei Covid-19", a declarat Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru implementarea Green Deal.

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a spus: "Transporturile sunt coloana vertebrală care conectează cetăţenii şi întreprinderile europene şi sunt importante pentru noi toţi.Tehnologiile digitale au potenţialul de a revoluţiona modul în care ne deplasăm şi de a face mobilitatea noastră mai inteligentă, mai eficientă şi totodată mai verde. Trebuie să oferim întreprinderilor un cadru stabil pentru investiţiile verzi pe care vor trebui să le facă în deceniile următoare. Prin punerea în aplicare a acestei strategii, vom crea un sistem de transport mai eficient şi mai rezilient, care urmează o traiectorie fermă de reducere a emisiilor în conformitate cu obiectivele Pactului verde european"

Conform strategiei prezentată de oficialii europeni, toate modurile de transport trebuie să devină mai sustenabile, cu alternative verzi disponibile pe scară largă şi cu stimulente adecvate puse în aplicare pentru a încuraja tranziţia. Documentul stabileşte etape concrete de implementare a măsurilor destinate să menţină sistemul european de transport pe traiectoria către un viitor inteligent şi sustenabil.

Astfel, până în anul 2030, cel puţin 30 de milioane de autoturisme cu emisii zero vor fi în exploatare pe drumurile europene, 100 de oraşe europene vor fi neutre din punct de vedere climatic, iar traficul feroviar de mare viteză se va dubla la nivelul întregii Europe. De asemenea, călătoriile colective programate pentru deplasări cu o lungime de sub 500 de kilometri vor trebui să fie neutre din punctul de vedere al carbonului, va fi implementată pe scară largă mobilitatea automatizată, iar navele maritime cu emisii zero vor fi pregătite pentru lansarea pe piaţă.

În a doua etapă, până în anul 2035, aeronavele de mare capacitate cu emisii zero vor fi pregătite pentru lansarea pe piaţă.

La termenul final din anul 2050, conform strategiei lansată ieri, aproape toate autoturismele, furgonetele, autobuzele şi vehiculele grele noi vor avea emisii zero, traficul feroviar de marfă se va dubla şi va fi pe deplin operaţională reţeaua transeuropeană de transport multimodală (TEN-T) deplin operaţională, pentru un transport sustenabil şi inteligent, cu conectivitate de mare viteză.

Pentru transpunerea acestor obiectivele în realitate, strategia identifică 82 de iniţiative în 10 domenii-cheie de acţiune ("iniţiative emblematice"), fiecare cu măsuri concrete.

Astfel, pentru ca transportul să devină sustenabil este necesară stimularea adoptării vehiculelor, navelor şi aeronavelor cu emisii zero, a combustibililor regenerabili şi cu emisii scăzute de carbon şi a infrastructurii aferente - de exemplu, prin instalarea, până în anul 2030, a 3 milioane de puncte publice de încărcare. Totodată vor fi create aeroporturi şi porturi cu emisii zero - de exemplu, prin noi iniţiative de promovare a combustibililor sustenabili în sectorul aviaţiei şi în cel maritim. Va fi realizat un nou tip de mobilitate interurbană şi urbană- de exemplu, prin dublarea traficului feroviar de mare viteză şi dezvoltarea unei infrastructuri suplimentare pentru biciclete în următorii 10 ani.

Inovarea şi digitalizarea vor influenţa şi ele modul în care pasagerii şi mărfurile vor circulă în următorii 30 de ani. Conform strategiei europene, pasagerii vor avea posibilitatea să cumpere bilete pentru călătorii multimodale şi se va asigura o trecere fără probleme a mărfurilor de la un mod de transport la altul.

Vor fi stimulate inovarea şi utilizarea datelor şi inteligenţei artificiale prin măsuri cum ar fi sprijinirea implementării dronelor şi aeronavelor fără pilot la bord, precum şi altor acţiuni care vizează construirea unui spaţiu european comun al datelor privind mobilitatea.

Prin strategia respectivă, Comisia Europeană se mai angajează să consolideze piaţa unică - de exemplu, prin consolidarea eforturilor şi a investiţiilor pentru finalizarea reţelei transeuropene de transport (TEN-T) până în 2030. Vor fi sprijinite investiţiile din transport, investiţiile privind modernizarea flotelor în toate modurile de transport, pentru asigurarea unei mobilităţi echitabile şi juste pentru toate regiunile şi toţi pasagerii.

Totodată se doreşte creşterea siguranţei şi securităţii transporturilor la nivelul tuturor modurilor - inclusiv prin reducerea aproape la zero a numărului de decese până în 2050.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb