Obiectivul Năstase

Încet, încet, din acţiunile liderilor PNL-PD rezultă că cel mai important obiectiv politic al momentului este schimbarea lui Adrian Năstase de la conducerea Camerei Deputaţilor. Argumentul adus în discuţie este unul pentru care nici un preşcolar în ale politicii şi democraţiei nu şi-ar lua certificatul de absolvire a grădiniţei: dacă Alianţa PNL-PD a cîştigat mandatul prezidenţial şi a reuşit să-şi asigure o majoritate parlamentară pentru susţinerea unui guvern de coaliţie, atunci preşedinţii camerelor ar trebui să fie tot reprezentanţi ai alianţei! Cuvîntul magic: coerenţă! După logica aceasta şchioapă, nici n-ar fi fost nevoie de Revoluţia din Decembrie "89! Regimul Ceuşescu avea gradul maxim de coerenţă, din toate punctele de vedere: şi la preşedinţie şi la guvern şi la parlament, toţii erau de la un singur partid! Dacă liderii PNL-PD nu ştiu să-şi aleagă argumentele, asta nu înseamnă, neapărat, că tema nu poate fi serios luată în discuţie.

De ce vor reprezentanţii Dreptăţii şi Adevărului schimbarea liderului PSD, de la conducerea camerei?

Un prim răspuns este sugerat chiar de întrebare! Pentru că Adrian Năstase este liderul partidului care a condus România pînă la alegeri, în calitate de prim ministru, fiind drastic sancţionat de electorat pentru contra-performanţele sale; pentru că acelaşi Adrian Năstase este înfrîntul de la ultimele alegeri prezidenţiale, iar în calitate de înfrînt-sancţionat electoral ar fi logic să mai treacă şi pe la "munca de jos", nu să încaseze beneficiile uneia dintre cele mai liniştite, bine plătite şi lustruite funcţii din sistemul guvernării noastre constituţionale. Cu atît mai mult cu cît nu s-a sfiit să se comporte cu acelaşi dispreţ pentru reguli şi oameni pînă în ultimul moment al mandatului de prim ministru şi din primele clipe ale celui de şef peste moşia numită Parlament, transferîndu-şi cancelarie, mobilier şi maşină de la "un loc de muncă, la altul", după bunul plac şi fără să-i pese de altceva decît de "pohta ce-a pohtit". Chiar dacă nu te cheamă Băses-cu şi nu ai avut un conflict des-chis cu cetăţeanul Năstase, pe principii ale convieţuirii temporare în aceeaşi vilă, tot îţi vine, aşa, cu năduf şi te întrebi cum fac unii să cadă mereu din plapumă-n puf, iar alţii doar din lac în puţ! Omeneşte, aproape că-i înţelegi pe liderii PNL-PD!

Să vedem, însă, cum stăm din punct de vedere politic. Orice politician serios, cînd pleacă la bătălie, trebuie să-şi pună întrebarea: care sînt condiţiile şi şansele de succes?

Ca şi în cazul argumentelor invocate pentru necesitatea schimbării, liderii PNL-PD au preferat, în locul unei analize serioase, improvizaţia de care s-au entuziasmat imediat. Totul s-ar reduce la schimbarea unui regulament al Camerei, iar pentru asta n-ar fi chiar imposibil să se găsească o majoritate. Cam la atît se reduce planul! La urma urmei, nici Napoleon nu făcea planuri de bătălie prea elaborate! Geniul contează şi-or fi zis şi liderii politici ai alianţei. Doar că adierile inspiraţiei sublime par să-i ocolească în ultima vreme. După gafele privind fuziunea, după cele privind rolul PUR în ecuaţia guvernării, după bîlbîielile care nu se mai termină privind numiri importante la nivelul secretarilor de stat şi ai altor înalţi demnitari la Cotroceni, nici în cazul schimbării lui Năstase ideea genială nu s-a arătat. Schimbarea regulamentului Camerelor este mai dificilă decît schimbarea Constituţiei României. Presupunînd că se va obţine o majoritate, PSD-ul va utiliza toate căile de atac, de la Curtea Constituţională la organismele internaţionale, pentru a demonstra că schimbarea nu se poate face decît printr-un proces de invalidare, iar pentru aceasta este nevoie de motive care să stea în picioare legal şi constituţional, nu doar de abureala cu coerenţa guvernării, cum cred liderii PNL-PD. Procesul de schimbare, o dată iniţiat, s-ar putea să ţină exact cît mandatul parlamentar, iar acţiunea să se transforme într-un fel de hărţuială personală care să-i aducă mai multe beneficii lui Adrian Năstase, decît celor care au iniţiat povestea. Timpul nu va lucra în nici un fel în favoarea celor care vor azi să-l schimbe pe actualul preşedinte al Camerei.

Într-o ecuaţie mai complicată se poate imagina că ţinerea în şah a lui Năstase ar putea servi altor scopuri politice, favorabile alianţei. Ar putea fi o bună bază de negociere cu adversarii lui Năstase din PSD. Ar putea fi o bază de negociere favorabilă chiar cu Năstase. Ar putea fi o modalitate eficientă de a obţine alegerile anticipate, dacă cineva din tabăra PNL-PD chiar şi le mai doreşte. În sfîrşit, ar putea fi începutul unei ofensive generalizate anti-PSD, susţinută pe fondul luptei anticorupţie. Dacă vrea să aibă o şansă la următoarele alegeri, coaliţia DA trebuie să ştie că performanţele guvernării nu o vor ajuta prea mult, oricît de mari vor fi ele. Condiţia sine qua non este ca PSD să piardă, în mod natural, o bună parte din baza sa electorală. Obligarea PSD-ului la o reformă de fond, un soi de operaţie reuşită din care pacientul să iasă mai mult mort, ar fi o manevră cît se poate de abilă. Problema cu toate aceste ipoteze este aceea că ele presupun un nivel de articulare politică, atît conceptuală, cît şi la nivelul acţiunii, de care nici un partid nu a făcut probă pînă acum, la noi.