Ofensiva de toamnă a populismului

Intenţia de vot pentru USL pare să fi stagnat în sondajele de opinie, după alegerile locale şi referendumul pentru revocarea lui Traian Băsecu, iar PDL se apropie de fundul prăpas-tiei, ofensiva partidelor anti-sis-tem, în particular a PPDD prin vocea lui Dan Diacones-cu, induce o doză de imprevizibilitate proceselor electorale la doar două luni înaintea alegerilor parlamentare.

Privatizarea Oltchim a oferit celui mai simplist populism - cel reprezentat de Dan Diaconescu - ocazia unei supraexpuneri mediatice fără precedent. Pe fundalul "spectacolului" Oltchim, discursul antielite a trecut dincolo de ecranul televizoarelor. Mesajul populist, cu teoria conspiraţiei şi exprimarea deschisă a urii faţă de elitele de tot felul, nu doar la compromiterea "alternativei" USL, dar şi la laminarea PDL. Încercarea de a întoarce electoratul "popular" - care îl sprijinea în anii dinaintea crizei economice pe Traian Băsescu cu discursul său împotriva grupurilor de interese şi al corupţiei instituţionalizate - la matcă poate afecta întreaga societate românească. România a mai făcut, recent., în toamna anului 2000, experienţa "rinocerizării", iar astăzi, chiar într-un context politic şi economic schimbat, o poate repeta. Pentru prima dată după alegerile parlamentare din 2000, partidele-sis-tem (PDL, PNL, PSD, UDMR, PC), deşi ating aproximativ 80% din intenţia de vot, se află sub presiunea unui curent populist în plină dinamică. Şi dacă politicienii partidelor-sistem par liniştiţi, căci privit din această perspectivă scorul PPDD nu pare atât de mare, riscul ca discursul populist să infiltreze dezbaterea politică nu poate fi exclus.

Deşi izolarea parlamentară a partidelor s-a mai diminuat - pe fundalul personalizării excesive a conflictului politic în jurul revocării lui Traian Băsescu - atmosfera tensionată a unei campanii electorale prelungite, ce durează deja din primăvară, predispune o parte a opiniei publice la influenţa populismului agresiv.

Cauzele acestei evoluţii sunt multiple, pornind de la consecinţele interne şi internaţionale ale unei crize economice ce pare să nu se mai termine (diminuarea influenţei americane, criza euro, austeritatea, preluarea guvernării de către USL în mai 2012, eşecul referendumului de revocare etc.) la clasica incoerenţă ideologică a partidelor româneşti, ajungând până la "toleranţa" lui Traian Băsescu faţă de mesajul populist. Românii care i-au putut vedea pe politicienii de vârf (în frunte cu Traian Băsescu) perindându-se pe la OTV, ori l-au putut vedea pe DD pe la diferite posturi de televiziune, au înţeles că personajul este cât se poate de frecventabil şi şi-ar putea orienta preferinţele electorale în această direcţie. Sigur, intenţia de a vota populist nu ţine doar de manipulare şi poate fi interpretată şi ca un protest faţă de inconsistenţa unei clase politice rămase încă prizoniera unei politici tradiţionale. Dar dacă motivaţia sprijinului faţă de populism variază în funcţie de vârstă, apartenenţă socială sau mediu de rezidenţă, ea exprimă o stare de spirit ostilă politicii tradiţionale care, după invalidarea referendumului de revocare de către Curtea Constituţională, cuprinde tot mai mulţi alegători.

Pe de altă parte, cochetând cu populismul şi extrema politică, unii politicienii preferă să danseze cu lupii, crezând că aceştia pot fi îmblânziţi. Creşterea sprijinului pentru populism avertizează asupra limitelor politicilor moderate, tehnocrate şi nonideologice. Odată ce părăsesc temele anti-Băsescu, partidele-sistem nu mai reuşesc să convingă alegătorii. Votul util, care a funcţionat în favoarea USL la alegerile locale din 10 iunie, s-ar putea eroda în absenţa unei dimensiuni ideologice asumate care să compenseze miturile populiste.

Mişcarea graduală a alegătorilor decepţionaţi spre populism exprimă nu atât acordul cu o ideologie primitivă, cât reacţia de ostilitate faţă de sistemul existent. După mai multe experienţe electorale care au dovedit potenţialul populismului, partidele-sistem tot nu par capabile să reacţioneze strategic, mulţumindu-se să improvizeze. Fondul de confuzie doctrinară, amalgamul şi partitocraţia induc un mediu politic ce permite extinderea populismului. Între timp, aşteptând în umbră, folosind contextul, abuzând de media, atacând pe fronturi secundare, dar vizibile, partidele precum PPDD şi lideri precum Dan Diaconescu punctează. Încet, dar sigur, influenţa lor difuză afectează dezbaterea publică şi gripează funcţionarea întregului sistem.