"Oltchim" Râmnicu Vâlcea - randament de aproape 30%

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 13 mai 2011

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea - randament de aproape 30%

Investiţiile în piaţa de capital au adus pierderi uşoare, în perioada 11 aprilie - 11 mai, principalii indici fiind în scădere.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, s-a diminuat cu 9,03%, în intervalul analizat.

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii lis-tate, s-a depreciat uşor, cu 4,92%, iar indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 5,73%.

Topul randamentelor a fost condus de titlurile "Oltchim" (simbol OLT), care s-au apreciat cu 20,99%.

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea a înregistrat, în primul trimestru din acest an, o cifră de afaceri de 464,691 milioane lei, în creştere cu 94%, faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 239,930 milioane lei. Comparativ cu primul trimestru din 2010, vânzările la export au crescut cu 96%, de la 44,062 milioane euro la 86,255 milioane euro. Creşterea semnificativă a cifrei de afaceri a făcut ca pierderile înregistrate de combinatul chimic să se diminueze cu 50,143 milioane lei, de la 52,791 milioane lei în primul trimestru din 2010 la 2,648 milioane lei în acelaşi trimestru din acest an.

La capitolul fonduri de investiţii, cel mai bun plasament a fost reprezentat de "Raiffeisen Monetar", care a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond un profit de 1,21%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 11 aprilie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri şi la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de 1,26% a economiilor, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank", care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au consemnat aprecieri uşoare, de 0,59%.

Cotaţia aurului a câştigat 4,07% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 138 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1518 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 15. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb