"Omnilogic" a devenit partener "Sun Microsystems"

D.R.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 10 februarie 2005

"Sun Microsystems" şi "Omnilogic" au semnat parteneriatul dintre cele două companii pentru distribuirea de produse hardware, soluţii software şi servicii IT pe piaţa românească. Domnul Yannis Kiriakides, director vînzări pentru sud-estul Europei al Sun, a spus: "Produsele şi soluţiile "Sun Microsys-tems" ajută firmele să-şi reducă cheltuielile. Un alt avantaj îl reprezintă faptul că toate sistemele de operare rulează pe un singur sistem. Sistemele Sun Opteron, bazate pe procesoare AMD pe 64 şi 32 biţi sînt considerate ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere preţ/performanţă". Specialiştii "Sun Microsystems" au dezvoltat sisteme de operare precum Sparc, Java sau Solaris (4,5 milioane de licenţe la nivel mondial). De altfel, o altă prioritate pentru "Sun Microsystems" este de a recruta specialişti software de pe piaţa locală. În Ro-mânia, compania este prezentă din 1995 şi are clienţi importanţi din domeniul operatorilor de telecomunicaţii, al companiilor multinaţionale, din zona bancară şi guvernamentală. Veniturile realizate anul trecut de "Sun Microsystems" au fost de 11 miliarde dolari, din care 1,9 milioane dolari au fost investiţi în cercetare şi dezvoltare.

Prin realizarea unui sistem automat de help-desk, Omnilogic va extinde diferite facilităţi Sun pentru cei peste o mie de distribuitori. Compania Omnilogic se remarcă pe piaţa locală de IT prin productivitatea pe angajat: peste 2 milioane de dolari la nivelul anului trecut (dublu faţă de media europeană), iar prin cei 42 de angajaţi, firma îşi va creşte cifra de afaceri cu apro-ximativ 25% în acest an.

"În 2004 am reuşit să realizăm circa 100 milioane dolari din vînzarea de produse de high-end cu valoare adăugată, cum ar fi servere, unităţi de stocare, soluţii de securitate şi produse de telecomunicaţii", a declarat, ieri, directorul general Omnilogic, Gabriel Marin.

Anul 2004 a fost primul din ultimii 12 ani cînd vînzările din zona de telecomunicaţii au depăşit vîn-zările din sectorul IT, a subliniat directorul Omnilogic, iar această tendinţă se va menţine şi în 2005, ţinînd cont de lansarea tehnologiei 3G pe piaţa de telefonie mobilă.

Omnilogic a fost înfiinţată în noiembrie 1992, de atunci fiind stabilite parteneriate directe cu lideri din piaţă - Cisco Systems, Nortel, Ericsson, Hariss, VocalTec, ultimul parteneriat fiind cel încheiat cu "Sun Microsys-tems", ca unic distribuitor de pro-duse IT pe piaţa româneas-că.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb