OMV, 4 noi licenţe în Marea Britanie

V.B.
Companii #Energie / 19 martie 2014

OMV a stabilit un acord cu corporaţia petrolieră Hess pentru achiziţia a patru licenţe în zona de vest a regiunii Shetland, Marea Britanie, printre care şi câmpul Cambo, precum şi pentru prospecţiuni în câmpul Blackrock (între descoperirile Rosebank şi Cambo), operaţiunile de forare urmând a începe anul viitor, conform unui comunicat primit azi de redacţie.

Gerhard Roiss, directorul general al OMV, a declarat: "Această tranzacţie contribuie la consolidarea portofoliului de active al OMV în principala noastră zonă de activitate din Marea Britanie, vestul regiunii Shetland, unde strategia noastră de a valorifica rezultatele investiţiilor este pusă în aplicare în mod constant, prin achiziţionarea unui număr crescut de participaţii şi de proiecte cu drepturi de operare în cadrul portofoliului nostru upstream".

"OMV Marea Britanie deţine o poziţie unică în zona câmpului Cambo, care poate duce la sinergii valoroase, alături de proiectele adiacente operate de OMV, şi anume descoperirile Tornado şi Suilven. Există, de asemenea, alte prospecţiuni cu potenţial semnificativ de dezvoltare a câmpului Cambo ca şi centru important în zonă. Prin această tranzacţie, OMV va achiziţiona 60 de milioane bep de rezerve de hidrocarburi recuperabile, în special în câmpul Cambo, care se află în stadiul de evaluare, cu potenţial de explorare şi evaluare de 50 de milioane de dolari. În funcţie de evoluţiile viitoare, este posibil un contingent tarifar de până la 35 de milioane de dolari", se mai arată în comunicat.

OMV Marea Britanie este una dintre principalele companii care activează în vestul regiunii Shetland, o regiune cu potenţial crescut de dezvoltare din zona extrateritorială a Regatului Unit. OMV deţine acţiuni în 22 de licenţe din vestul regiunii Shetland, inclusiv Rosebank, Schiehallion, Tornado şi Suilven, precum şi alte patru licenţe în Insulele Feroe.

Tranzacţia este supusă aprobării de către Guvernul Marii Britanii şi partenerii consorţiului.

Cu vânzările grupului de 42,42 miliarde de euro şi o forţă de muncă de aproximativ 27 de mii de angajaţi în anul 2013, OMV Aktiengesellschaft este una dintre cele mai mari companii industriale austriece listate la bursă. Segmentul de Explorare şi Producţie beneficiază de o bază solidă în România şi Austria şi include un portofoliu internaţional în creştere. În 2013 OMV, a înregistrat o producţie de aproape 288.000 bep/zi. În domeniul Gaze Naturale şi Energie, OMV a comercializat aproximativ 425 TWh de gaze naturale în 2013. OMV operează o reţea de conducte în Austria, iar în Austria şi Germania operează platforme de depozitare de gaze naturale cu o capacitate 2,6 miliarde mc. În domeniul Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 17,4 milioane de tone şi avea la sfârşitul anului 2013 aproximativ 4.200 de staţii de distribuţie carburanţi în 11 ţări, printre care şi Turcia.

În ţara noastră, OMV este deţinătoarea companiei Petrom (simbol: SNP), care a reuşit să marcheze noi recorduri în rezultatele financiare cu care a încheiat anul 2013, SNP raportând un profit net de 4,8 miliarde lei, cu 22% peste nivelul din 2012, în ciuda unor vânzări cu 8% mai mici (24,1 miliarde lei la 31 decembrie 2013 faţă de 26,2 miliarde lei la 31 decembrie 2012).

Profitul EBIT (înainte de dobânzi şi taxe) la nivelul grupului Petrom a urcat cu 5%, de la 5,66 miliarde lei în 2012 la 5,95 miliarde lei în 2013.

Pe 19 februarie, conducerea companiei a anunţat, într-o conferinţă, că Petrom a achitat, anul trecut, contribuţia-record de 3,5 miliarde de euro la bugetul statului (taxe directe şi indirecte şi dividende) şi a realizat cel mai mare nivel de investiţii din 2008, respectiv de 1,2 miliarde de euro. 2013 a mai însemnat pentru Petrom şi prima creştere, de 1%, a producţiei anuale de hidrocarburi după privatizare.

Petrom, care a înregistrat, anul trecut, câştiguri-record de aproape 1,1 miliarde euro, a generat, anul trecut, jumătate din profitul OMV, faţă de 38% în 2012, rezultatele grupului austriac fiind afectate de scăderea vânzărilor de petrol din Libia, creşterea cheltuielilor de explorare şi provizioane.

Profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente nerecurente şi efecte de inventar la rafinării, a scăzut anul trecut cu 22%, de la 3,4 miliarde euro la 2,6 miliarde euro, potrivit unui raport publicat, pe 19 februarie, de grupul austriac, acţionar majoritar la Petrom. Contribuţia Petrom la acest rezultat a fost de 1,36 miliarde euro, faţă de 1,31 miliarde euro în 2012, notează OMV.

Profitul OMV a fost afectat de scăderea semnificativă a vânzărilor din Libia, creşterea cu 5% a cheltuielilor de explorare, la 513 milioane euro, şi constituirea unor provizioane nete de 96 milioane euro pe activele din Kurdistanul irakian şi Tunisia. Creşterea cheltuleilor de explorare a fost generată în principal de achiziţia unor licenţe în Norvegia, de neperformanţa unor blocuri de explorare şi de majorarea investiţiilor în explorare în România, mai indică raportului OMV.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb