OPINIA DE LA ANTIPOZI Winston Churchill: "Atât de mulţi rămân îndatoraţi atâtor de puţini"

Pentru România a se citi invers. Ce a spus Churchill a fost simbolic. Situaţia din România este reală.

Tot real este şi faptul că cei puţini pot să folosească legimitatea conferită de electorat pentru a trimite nota de plată a risipei şi incompetenţei dis-creţionar anumitor grupuri sociale.

De data aceasta, în România nota de plată a fost trimisă grupurilor cele mai neprivilegiate.

De ce?

Necesitatea de a acţiona imediat pentru a nu periclita următoarea tranşă a îm-prumutului de la FMI a dus la alegerea celei mai eficiente dar nefericite soluţii, ignorându-se orice principiu de echitate.

Raţional ar fi fost ca toată societatea să fie solicitată să contribuie la nota de plată angajată prin delegare de autoritate unor grupuri caracterizate prin incompetenţă ori falsă bună-credinţă.

Astfel că efectele negative asupra societăţii să fie mai echitabil distribuite.

Este surprinzător că, începând cu guvernatorul şi continuând cu majoritatea comentatorilor, toţi s-au raliat la ideea că în criza economică nu măreşti impozitele.

Ce înseamnă să măreşti impozitele? Evident scăderea venitului. Scăderea venitului prin scăderea salariilor are acelaşi efect.

Din cauza grupurilor cărora li s-au diminuat veniturile, efectul va fi o agravare a crizei.

Cei cu venituri mici, cum este cazul majorităţii pensionarilor şi salariaţilor publici, sunt forţaţi de circumstanţe să-şi folosească aproape tot venitul pentru supravieţuire.

Cei cu salarii peste medie au capacitatea să economisească o parte din venit. O reducere a venitului acestui grup ar fi generat o scădere a nivelului economisirii şi mai puţin a consumului.

Deci o mărire a impozitului pentru întreaga comunitate ar fi făcut posibilă o reducere a veniturilor mai mică decât opţiunea curentă şi o des-creştere mai mică a consumului, adică un efect mai puţin nociv.

Probabil că va suna cinic, însă eu cred că actuala criză a fost una necesară pentru România.

Poate va însemna o trezire la realitate pentru guvernanţi şi un semnal pentru alegători care aleg şi realeg guverne care refuză să servească interesul public.

Corupţia şi evaziunea fiscală fac parte din stategia partidelor politice pentru a ajunge la putere.

Câştigătorii plătesc campaniile electorale prin corupţie şi pierzătorii care rămân cu datorii aşteaptă să ajungă la putere pentru a putea să le plătească.

Anul trecut, din surse demne de încredere, am înţeles că guvernul pregătea un program anti-corupţie.

Ce s-a întâmplat cu el?

Probabil că cineva la pus într-un seif şi a aruncat cheia deoarece nu servea interesele partidului. Interesul public nu intră în calcul deoarece se foloseşte numai pentru cosmetizarea discursului politic.

Actualele măsuri pe care guvernul a fost forţat să le adopte îi va duce la o erodare majoră a popularităţii. Nemaiavând nimic de pierdut, singurul lucru care mai poate aduce o salvare ar fi o reforma din temelii a sistemului .

Adică readucerea în actualitate a interesului public, în detrimentul intereselor clientelare.

Totul trebuie pus pe masă, inclusiv poziţiile ideologice, cum ar fi rata unică, algoritmul politic, angajarea statului ca proprietar ori acţionar etc.

Întotdeauna, reponsabilitatea situaţiei curente este pusă pe seama guvernului în exerciţiu.

Ce propune opoziţia, adică guvernul alternativ? Liderul partidului principal din opoziţie afirmă: Dacă am fi fost noi la guvernare, în mod sigur am fi furat mai puţin!

Pe noi ne interesează numai electoratul nostru! Mediul de afaceri nu este electoratul nostru.

Promovând asemenea lideri şi idei, partidul probabil încearcă să se descalifice de la dreptul de a guverna.

Fostul lider, domnul Geoană, în campania electorală promova soluţia grecească pentru ieşirea din criză ca după aceea să-şi sfătuiască cumnatul să evite să lucreze la o bancă grecească.

Atunci a fost neinspirat, acum l-aş sfătui să promoveze politica curentă a guvernului Greciei în lupta contra evaziunii fiscale.

Recent, Grecia a început să publice o listă a ruşinii facând publice numele marilor evazionişti.

Desigur, lista trebuie completată şi cu măsuri coercitive anti-evaziune .

Liberalii vorbesc despre salvarea prin politici de dreapta care probabil înseamnă că nu mai scoţi fumul pe nas, ci pe urechi !

Cu asemenea politici, singura alternativă pentru România este mâna invizibilă care acţionează sigur dar foarte încet şi dur şi pe parcurs penalizează în mai mare măsură pe nevinovaţi.

Corespondenţa din Australia

Raţional ar fi fost ca toată societatea să fie solicitată să contribuie la nota de plată angajată prin delegare de autoritate unor grupuri caracterizate prin incompetenţă ori falsă bună-credinţă.