OPINII Cer de aur

Vreme de aur sub un cer de peruzea; domnul Băsescu rîde ca un copil într-un magazin de jucării şi se simte ca şi cum ar fi fost aruncat într-un vis de aur - dar cu totul altfel decît în 1997, cînd după cîteva zile de speranţe isterice s-a prăvălit peste noi confuzia. De fapt, de data asta surprinzător nu este faptul că Băsescu a cîştigat, ci extraordinarele evenimente care au urmat: dintr-un păgubos care răcnea în primul tur că a fost furat la voturi (încă o dată?) el s-a transformat într-un erou care în doar două săptămîni a pus pe picioare o echipă de tineri capabili să reformeze sistemul judiciar şi să atace piaţa neagră (în mod corect) prin sistemul de impozite! Incroyable! strigă poporul, căruia nu-i vine să creadă că nu mai vede în fiecare zi la televizor mutrele lui Iliescu şi Năstase, în schimb aude nişte tineri vorbind limpede şi pe înţeles despre ce trebuie făcut şi chiar - să fie oare adevărat? - despre ce s-a făcut deja. Este euforia de după alegeri, înţelegerea faptului că schimbarea s-a împlinit? Este un vis adeverit?

Oamenii îşi dau seama că, înlăuntrul lor, au dorit tot timpul această schimbare - doar că n-o mai credeau posibilă, iar acum s-au pomenit dintr-o dată că "nu mai este drum de întors". Vechiul regim este acum mort şi îngropat. Să fie adevărat... nu-mi vine să cred, dar totuşi... românii încep să se simtă (nu cutez să spun acel cuvînt, dar la urma urmei de ce nu?) fericiţi? De unde vine acest sentiment? Păi, vine de la rîsul acela rebel de pe faţa lui Băsescu: cui nu-i vine să rîdă împreună cu el? Arde-o, cotoronţule!

Iar norii din zare... păi, mai trebuie niscai ploaie şi furtună din cînd în cînd, că altfel nu se face porumbul. Realităţile fiscale vor intra cu greu pe drumul cel bun, dar ăsta nu-i un motiv să nu încercăm. Iar dacă începi - aşa cum a făcut actualul guvern - cu baze sănătoase, ai timp mai încolo să asculţi cum toarce motorul şi să-l mai ajustezi din mers - asta înseamnă o bună conducere.

S-a estimat că mai bine de jumătate de economie se afla în zona neagră, aşa că guvernul şi-a propus să aducă poporul înapoi în braţele legii, scăzînd nivelul impozitării. De aceea exis-tă o cotă unică. Iar după ce toată lumea a intrat, baţi uşile în cuie şi introduci o scală gradată. Aşa e bine. Am bifat-o şi pe asta. Dar asta va merge cu o singură condiţie, ca microîntreprinderile şi toate celelalte forme de evaziune fiscală să fie complet anulate - toate găurile şobolanilor trebuiesc astupate iar măsurile împotriva contravenienţilor trebuie să fie rapide, dure şi foarte publice. Cozonacul nu-i îndeajuns, dacă biciul nu-i destul de mare. Acest gen de amănunte va dovedi soliditatea şi eficienţa guvernului şi va răspunde ultimelor îndoieli. Vor trebui să arate că ceea ce propun chiar funcţionează (iar asta le va uşura şi activitatea împotriva corupţiei: băieţii cei răi vor primi un semnal fără echivoc).

Cu atîţia oameni trăind în sărăcie (oameni de care le pasă prea puţin teoreticienilor de la FMI) nu-i deloc bine să măreşti TVA-ul. Aşa că spune-le celor de la FMI că n-au dreptate. Am mai bifat o căsuţă. Foarte bine.

Balanţa se poate echilibra mărind accizele. Asta ar fi într-adevăr o realizare. România are probabil cele mai ieftine ţigări (şi whisky) de import între toate ţările în dezvoltare (dacă-mi amintesc bine, domnul Florin Georgescu a fost cel care s-a înţeles cu multinaţionalele să ţină accizele jos pe vremea cînd era ministru de finanţe - investitorii străini s-ar putea întreba cum se împacă asta cu postul de vice-guvernator al Băncii Naţionale?).

M-am cam dezumflat cînd m-am apucat să scriu acest articol şi am descoperit că, peste weekend, guvernul anunţase deja toate măsurile pe care voiam să le propun. M-am înviorat însă cînd am descoperit una care n-a fost menţionată, pe o temă la care ţin mult: am observat pe Reuters o speculaţie despre cum reducerea impozitelor şi permisiunea acordată străinilor să deţină depozite în lei vor duce la creşterea cantităţii de bani de pe piaţă şi la inflaţie. E adevărat, dar şi pentru asta există o soluţie de tip occidental: o piaţă internă guvernamentală pentru obligaţiuni, permiţînd ca obligaţiunile pe termen mediu şi lung să fie tranzacţionate la bursă.

Asta ar avea mai multe consecinţe interesante. Mai întîi, i-ar permite guvernului să scoată repede din sistem atîţia bani cîţi ar trebui pentru a controla creşterea cantităţii de monedă. În al doilea rînd, se oferă astfel o modalitate flexibilă şi relativ ieftină de a echilibra bugetul într-o economie în creştere - împrumută acum şi plăteşte mai tîrziu, cînd va costa mai puţin. În al treilea rînd, populaţia primeşte o modalitate de economisire cu riscuri reduse, pentru a-şi suplimenta pensiile. În al patrulea rînd, firmele de asigurări şi fondurile de investiţii capătă o bază pentru un portofoliu de investiţii de risc scăzut. Asta permite o lichiditate mai mare şi reduce volatilitatea, încurajînd investiţiile interne în economie (iar fără asemenea investiţii te pomeneşti că-ţi vinzi toate activele investitorilor străini şi speculatorilor pe termen scurt). În al cincilea rînd, firmele vor fi încurajate să împrumute pe termen lung emiţînd obligaţiuni de firmă, ceea ce va duce la o explozie a pieţelor de capital şi la alte investiţii în economie. şase - prin reducerea volatilităţii şi încurajarea lichidităţii, fondurile de investiţii străine vor fi tentate să investească aici. şapte... Dar degeaba ţip eu în urechile Băncii Naţionale şi a Ministerului de Finanţe, care urăsc şi se tem de orice le-ar putea ameninţa controlul asupra imperiului bancar. Încerc asta de ani de zile. Te rog, domnule Băsescu, poate dumneata vei reuşi!

Înapoi la realitatea politică: vor veni şi alte alegeri. Interesant este că în primul tur al alegerilor din noiembrie s-a socotit că 80% dintre tineri cu drept de vot sub 35 de ani nu au votat, în marile oraşe. Dintre cei un milion de noi votanţi s-au prezentat prea puţini la urne pentru a putea constitui un eşantion serios. La al doilea tur se pare că s-a întîmplat la fel (nu s-a schimbat practic nimic în atitudinea votanţilor), iar observatorii au sugerat că rezultatul s-a datorat mai mult dificultăţilor maşinăriei PSD şi transferului de voturi dinspre C. V. Tudor spre Băsescu. Dar tinerii nu pot fi condamnaţi pentru că sînt mai preocupaţi să umble după bani şi slujbe decît să facă legături între politică şi economie. Deziluzionaţi, ei şi-au pierdut demult orice interes.

Dar ultimele evenimente s-ar putea să fi produs schimbări fundamentale în atitudinea votanţilor. A fost bine că s-a început cu un cabinet tînăr, oameni fără legături cu Puterea, atrăgînd astfel atenţia tinerilor votanţi - pentru că de voturile lor va fi nevoie pentru a securiza schimbările începute, dacă se va ajunge la noi alegeri parlamentare. Norul de la orizont este amintirea eşecului guvernării Constantinescu, teama că lipsa de experienţă a acestei echipe îi va opri în faţa primului obstacol - mai ales în Ministerul de Finanţe, acest ţinut negru al vechilor obiceiuri, cu umbra turnului din Mordor acoperind multe văi ne-explorate. Mulţi oameni de afaceri (în special străini), şoptesc că PSD-ul ştia mai bine cum trebuie făcute lucrurile - şi, ce-i drept, echipa PSD de la Finanţe căpătase o reputaţie de competenţă. Dar un alt om de afaceri povesteşte că, chiar şi acolo, s-au înregistrat schimbări de atitudine după 1 ianuarie iar birocraţia începe să se zorească.

Deocamdată intenţiile guvernului - să reformeze judiciarul, să termine privatizarea băncilor, să reducă impozitele etc. - nu dăunează investitorilor, dacă creşterea indicilor pieţei de capital oferă un bun diagnostic. Temerea mea e alta: că se va acorda o atenţie exagerată intervenţiilor FMI şi ale altor instituţii internaţionale şi guverne, care niciodată - cu o regularitate care te îmbolnăveşte - nu reuşesc să ia temperatura acestor ţări în luptă cu transformarea, punîndu-şi propria agendă pe primul plan, nu pricep priorităţile ţărilor în tranziţie şi dau indicaţii care nu iau defel în seamă felul cum trăieşte populaţia. Cineva din sistem mi-a povestit că în primele luni de funcţionare guvernul Constantinescu a fost puternic timorat de necesitatea numeroaselor contacte cu politicieni şi diplomaţi străini, în ţară sau în străinătate. Vorbesc serios, aceasta va fi o mare problemă pentru noua echipă. Au ei suficientă greutate pentru a rezista la asemenea presiuni?

Domnul Băsescu mi-ar răspunde imediat că asta e o problemă de bun-simţ. şi toată lumea ştie că domnul Băsescu aplică bunul simţ în tot ce face. Dar asta înseamnă că prea multe apasă doar pe umerii săi. Investitorii străini aşteaptă să vadă o consolidare treptată a echipei lui în lunile ce vin, precum şi o consolidare a măsurilor deja luate (mai ales în ceea ce priveşte impunerea legii); şi mai important va fi ca asta să se vadă în privinţa problemei fiscale şi a corupţiei care o însoţeşte - altfel, peste cinci ani, tinerii votanţi care vor rezultate tangibile se vor îndrepta în altă parte.

Cam atît pot face eu. Vă salut, domnule Băsescu, şi salut tînăra dvs. echipă. Mult noroc!