OPINII Despre bănci, cu cifrele pe masă

Atacul declanşat asupra băncilor - concretizat în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.114/2018 şi de un set de trei legi aflate în dezbatere în Parlament - are la bază o premisă fundamentală: aceea că băncile comerciale prezente în România au o profitabilitate mai mare decât omoloagele lor din alte state europene. Din această premisă - dacă este adevărată - pot decurge două concluzii:

1. noile prevederi legale nu vor determina băncile să-şi reducă activitatea în România ("nu pleacă câinele de la măcelărie");

2. băncile vor accepta, fără entuziasm, să-şi reducă marja de profit, dând credite mai ieftine.

Dar ce se întâmplă dacă premisa este greşită, iar băncile din România nu sunt mai profitabile decât cele din Uniunea Europeană? Mai sunt valabile în acest caz cele două concluzii?

Pentru a face comparaţii internaţionale, sursa cea mai credibilă o constituie Consolidated Banking Data produsă de Banca Centrală Europeană. În această bază de date, profitabilitatea sistemelor bancare din statele UE este comparată prin intermediul a trei indicatori: randamentul activelor (return on assets, ROA); randamentul capitalului (return on equity, ROE); raportul cost/venituri (cost to income ratio). Le vom analiza pe rând, evidenţiind poziţiile băncilor din România.

Randamentul activelor (ROA)

Acest indicator arată cât câştigă sistemul bancar dintr-o ţară într-un an de zile, raportat la volumul total al banilor pe care respectivul sistem i-a dat cu împrumut (prin credite către firme şi populaţie) sau i-a investit (în imobile, titluri de stat etc.) În tabelul alăturat am calculat, pe baza datelor Băncii Centrale Europene (BCE), media ROA pe ultimii zece ani pentru care există date disponibile (2008-2017), pentru un număr de 26 de state europene (băncile din Grecia şi Croaţia au fost excluse din calcul din cauza seriei incomplete de state). O observaţie importantă este legată de metodologia BCE: această instituţie ia în calcul toate băncile dintr-o ţară. În schimb, în metodologia utilizată de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), pentru statele cu sisteme bancare mici, precum România şi majoritatea celor care au aderat după 2003, se iau în calcul doar cifrele aferente primelor trei bănci ca mărime. Or, aceste trei bănci sunt, prin definiţie, mai profitabile decât media băncilor din ţara respectivă. Ceea ce înseamnă că, pentru România şi majoritatea statelor din estul Uniunii Europene, indicatorii calculaţi de ABE sunt supraevaluaţi, adică arată o profitabilitate mai mare decât a sistemului bancar naţional, observaţie valabilă şi în cazul celorlalţi doi indicatori, randamentul capitalului, respectiv raportul cost/venituri.

Pe aceşti zece ani (2008-2017), băncile din România se situează, în medie, pe locul 8 din 26 în ceea ce priveşte indicatorul randamentelor activelor, cu o valoare de 0,439%, ceea ce înseamnă că 100 de lei daţi cu împrumut/investiţi de sistemul bancar au generat un profit mediu de aproximativ 44 bani/an.

Prin urmare, nu este adevărat că România înregistrează cea mai mare profitabilitate a băncilor, cel puţin prin prisma indicatorului ROA. La valoarea medie de 0,439 a acestuia făceau referire şi comunicatele Asociaţiei Bancare a Băncilor, atunci când încercau să arate că o taxare a activelor bancare cu o rată trimestrială de 0,3 la sută (adică de 1,2 la sută pe an) ar produce pierderi sistemului bancar, fiind mai mare decât rata istorică a randamentului activelor. În treacăt fie spus, nici chiar sistemul bancar cel mai profitabil conform acestui indicator, cel din Cehia, nu ar face faţă unei asemenea rate a taxării.

Este adevărat că, în privinţa ROA, băncile din România s-au situat pe poziţii fruntaşe (locul 4 în 2017, locul 3 în 2015), dat tot atât de adevărat este că după criza financiară internaţională ele s-au situat pe poziţii codaşe (locul 27 în 2014, locul 22 în 2012).

Dar adevărata întrebare pe care ar trebui să şi-o pună decidenţii români - guvernanţi şi parlamentari - este în ce măsură băncile din România, după impunerea taxei pe active bancare prevăzute în OUG 114/2018, vor mai dori să-şi continue activitatea în această ţară? Dacă, chiar înainte de impunerea taxei, era mai rentabil să desfăşoare activitatea bancară în alte state estice (Cehia, Bulgaria, Polonia, Slovacia), nu va fi acest lucru cu atât mai atractiv după impunerea taxei? Sau, de ce ar prefera o bancă să facă business în România, unde obţine un câştig anual aproximativ egal cu cel pe care l-ar putea obţine în Suedia, Luxemburg sau Finlanda, în condiţiile unui risc de ţară mult mai redus?

Randamentul capitalului (ROE)

Randamentul capitalului arată profitul anual obţinut de sistemul bancar ca procent din capitalul investit. De exemplu, un ROE de 12,5 înseamnă că se va recupera capitalul investit în circa 8 ani, un ROE de 5 înseamnă că va dura 20 de ani recuperarea capitalului. România, având un ROE mediu de 3,929 pe ultimii zece ani, arată posibililor investitori că, în această ţară, înainte de introducerea taxei pe active bancare, capitalul investit se recupera în circa 25 de ani. Este evident acum de ce un număr semnificativ de bănci, venite în România după 2004, nu au ajuns încă la recuperarea capitalului investit (break-even point).

Şi, la fel ca în cazul ROA, se naşte întrebarea: de ce ar prefera un investitor (vechi sau nou) să aducă banii în sistemul bancar din România, când ar putea să o facă, cu randamente mai bune, în statele din est (Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria) sau în state cu risc mult mai mic (Suedia, Finlanda, Luxemburg)?

Raportul Cost/venituri (Cost/Income Ratio) media 2008-2017

Acest indicator arată câţi euro s-au cheltuit de către bănci sub formă de cheltuieli operaţionale (salarii, chirii, echipamente, utilităţi etc.) pentru a genera venituri operaţionale de 100 de euro. Pe media ultimilor zece ani, România ocupă locul 10 într-un asemenea clasament, cu cheltuieli operaţionale de 54,436 lei la fiecare 100 de lei generaţi ca venituri operaţionale. Aşadar, o performanţă mult mai slabă decât Malta, unde băncile cheltuiesc doar 35 de euro pentru a genera venturi de 100 de euro, dar mult mai bună decât în Irlanda, unde băncile cheltuiesc 94 de euro pentru a genera venturi de 100 de euro.

Din analiza celor trei indicatori prezentaţi, rezultă că profitabilitatea sistemului bancar din România este - înainte de impunerea taxei pe active - mai bună decât media europeană, dar nu excepţională. Impunerea taxei pe activele bancare ar putea să o transforme din mai bună în mai slabă decât media europeană. Nu ar fi exclus, în acest scenariu, să asistăm la câteva ieşiri de bănci din România (chiar dacă nu a celor de talie mare). Este cazul să ne întrebăm dacă asta dorim, într-o ţară care oricum este subcapitalizată şi sub-bancarizată. Şi ar fi naiv să credem că băncile-mamă din Europa nu îşi fac astfel de calcule precum cele prezentate de noi, într-o Europă în care capitalul circulă liber.

Venim acum la analiza celei de a doua consecinţe presupuse de decidenţii români: aceea că băncile din România, fiind foarte profitabile, vor accepta să dea credite cu dobânzi mult mai scăzute. Dar dobânda la credite are două componente: dobânda ROBOR plus o anumită marjă care diferă în funcţie de bancă şi de client. Plafonarea de facto, prin taxare diferenţiată fie a ROBOR, fie a marjei, în afară de faptul că îngreunează transmiterea politicii monetare, constituie şi o încălcare a mecanismelor de piaţă.

Chiar dacă marja are o componentă subiectivă, ea reflectă două elemente obiective: nişte indicatori macroeconomici mai slabi în România decât în alte state (cea mai mare inflaţie, al doilea deficit de cont curent, al doilea deficit bugetar din UE-28), respectiv un risc de ţară crescut derivat dintr-o legislaţie non-europeană şi neprietenoasă cu creditorii (cele trei legi din parlament), dintr-o legislaţie europeană şi neprietenoasă cu creditorii (Legea insolvenţei), dintr-o legislaţie care nu se aplică (Legea 31/1990) sau dintr-o legislaţie intempestivă, care ia prin surprindere pe toată lumea (OUG 114/2018). Toate acestea au un cost. Şi, dacă ROBOR ar fi diminuat/redefinit, ar fi naiv să credem că băncile nu vor proceda la o creştere a marjei, care să le permită păstrarea unei profitabilităţi oricum diminuată ca efect al aplicării taxei pe activele bancare.

Pentru cei care au ajuns în acest punct cu lectura (felicitări pentru răbdare!) şi care consideră că tot ce am scris reprezintă o nouă încercare a celor de la BNR de a se erija în apărarea băncilor, îi rog să se situeze deasupra acestui partizanat îngust şi să se întrebe: ce este mai bine pentru România pe termen lung? Un sistem bancar puternic, profitabil, furnizor de capital pentru investiţii sau un sistem bancar slab, clientelar, alimentând consumul dar nu şi dezvoltarea ţării?

Iar cei - puţini - care vor fi în stare să judece obiectiv, să vină să critice, articol preluat de pe site-ul opiniibnr.ro.