Opinii Magnetul politic

Sociologia şi antropologia mai au multe de explicat în România. Dar cazurile patologice din tranziţia românească ţin mai degrabă de psihiatrie.

Locul relaţiilor de rudenie din triburi şi al formelor religioase elementare, studiate zeci de ani de către antropologi, a fost ocupat în găunoasa tranziţie românească de interesele şi relaţiile sociale, mai nou studiate de sociologia contemporană (dar mai deloc studiate la noi, deşi aici observaţia, documentarea şi ancheta sociologică ar avea material pentru o sută de ani).

Doar un râs isteric îţi poate trezi habotnicia cu care liderii noştrii politici îşi exclud reciporc colaborarea politică, în timp ce afacerile lor se împletesc de minune între neamuri - de la veri şi cumnaţi, până la naşi şi fini. Schizofrenia s-a răspândit atât de mult încât a devenit contagioasă.

Nicio colaborare politică între PD şi PSD nu este posibilă pentru că s-a ajuns până la scrupuloasa aberaţie ca, în statutul democraţilor, să fie interzisă o astfel de apropiere. Nu contează că dihonia s-a instalat mai confortabil acum între PD şi PNL, nici că preşedintele a trecut la proiecte publice de restructurare a unor partide, stabilind cine ar trebui să plece de prin conducerile lor. Nu, nimic din toate astea nu contează. Hărmălaia politică trebuie să continue, cu orice preţ. Începând de la primul om în stat şi până la ultimul lider politic, niciunul nu pare deranjat de zgomotul inutil, dar asurzitor din politica românească, sporindu-l fiecare după puteri.

De unde atâta încrâncenare la oameni care au împărţit ani buni aceeaşi bancă a guvernării sau au fost chiar colegi de partid?

Chiar şi această încrâncenare poate fi înţelească, căci oamenii se mai ceartă, iar după orice scandal rămân orgolii nestinse.

Altceva este aiuritor: modul în care oamenii politici îşi schimbă exponenţii propriilor afaceri sau sponsorii. În război politic permanent, afacerile lor prosperă, împletindu-se armonios. Reprezentanţii unor afaceri oneroase se plimbă nestingheriţi de la o tabără la alta, prăduind banii noştri. Ceea ce transformă doctrina politică într-una de buzunar.

Banii sunt magnetul care ţine la un loc toate aceste interese politice divergente. Cum să-ţi explici altfel concesiunile pentru carierele de marmură primite de Videanu sub PSD, în timp ce şeful său acuza acelaşi PSD că îi fabrică dosare penale ca să-l scoată din jocul politic? Cum să-ţi explici altfel, faptul că premierul Adrian Năstase amâna acordarea carierelor lui Videanu (ştergându-le de pe ordinea de zi, iar apoi după câteva luni să le aprobe) decât prin negocieri adânci pe sub masă?

Cum să-ţi explici recuperarea grupării Cocoş de către Traian Băsescu, grupare importantă în afacerile "clanului Bittner-Petrache", grupare acuzată de acelaşi Băsescu că ar fi mafia personală a lui Adrian Năstase, duşmanul său politic? Cum să-ţi explici faptul că acelaşi Băsescu avea relaţii de prietenie, sub PSD, cu unul din regii asfalturilor- important sponsor PSD, partid care i-a crescut exploziv afacerea. Cum să-ţi explici faptul că, în timp ce acuza afacerea Dracula, acelaşi Traian Băsescu avea relaţii de prietenie cu unii dintre actorii ei importanţi? Cum să-ţi explici generozitatea bruscă a lui Dinu Patriciu pentru PSD altfel decât prin prisma faptului că tot guvernarea Năstase i-a scăpat rafinăria de la faliment? Cum să-ţi explici asocierile dubioase ale premierului Tăriceanu, care şi-a împărţit interesele cu oameni conectaţi, la rândul lor, cu reprezentanţii familiei Udrea - Cocoş sau cu lideri locali ai PSD şi, mai departe, cu lideri ai UDMR?

O hartă a intereselor doar din spatele acestor afaceri ar arăta cum interpuşi ai oamenilor politici sau ai prietenilor lor fac milioane de euro împreună, în timp ce şefii lor se ceartă pe la televiziuni.

Dacă tot cuprind prin documentele lor de la partid că nu pot colabora politic, de ce partidele nu interzic şi liderilor lor să nu se asocieze în afaceri cu adversarii politici? Căci la fel de aberantă ar fi şi o astfel de dispoziţie.

De ce dacă tot pozează în sfinţi, politicienii noştri nu renunţă la afacerile respective, îndopate cu bani publici?

Liderilor politici le place să afişeze public principii, etici înalte, comportamente de sfinţi necanonizaţi încă. Dar, în privat, departe de ochii publicului, rudele şi prietenii lor îşi împart profiturile rezultate din jefuirea averii publice. După ce a criticat privatizările netransparente ale PSD, Alianţa DA le-a continuat cu succes. După ce a acuzat facilităţile la privatizare şi scutirile de datorii bugetare, Alianţa le-a dus mai departe. Dar susţin că sunt atât de diferiţi că nu pot să încapă în aceeaşi bancă.

Pe mize mari se înţeleg totdeauna comportându-se la fel, la mize mici însă găsesc diferenţe ireconciliabile.

Privită din perspectiva afacerilor, moţiunea PSD nu are mari şanse de reuşită. Dar până să vedem dacă moţiunea va trece sau nu, putem şti cam cât s-a furat în guvernarea aceasta faţă de cea a PSD?

Că tare mă tem că şi sumele sunt comparabil egale. Iar în acest caz chiar că ne-ar trebui un guvern de uniune naţională vreo douăzeci de ani, măcar ca să simplificăm "împărţeala" şi să uşurăm munca sponsorilor.