OPINII O ţară prosperă

Constantin Cojocaru
Ziarul BURSA #Editorial / 28 mai 2007

Constantin Cojocaru

Venit în faţa presei, pentru a aduce la cunoştinţa naţiunii rezultatele deliberărilor Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Liberal referitoare la retragerea sau ramânerea acestui partid la guvernare, ca urmare a votului de blam dat de electorat în referendumul pentru demiterea Preşedintelui, domnul Călin Popescu Tăriceanu ne-a spus ceea ce ne aşteptam să ne spună: PNL nu renunţă la guvernare, la putere. Motivul? Cel pe care ni-l repetă de peste doi ani: partidul nu şi-a terminat, încă, îndeplinirea tuturor "angajamentelor" asumate în timpul campaniei electorale din anul 2004. Ar fi o laşitate din partea actualului guvern să nu-şi ducă până la capăt mandatul primit la investitură.

Cu atât mai mult, ne spune domnul prim-ministru, cu cât "am demonstrat că putem face din România o ţară pros­peră". În decembrie 2004, în declaraţia de investitură făcută în faţa Parlamentului şi a naţiunii, domnul Tăriceanu ne surprindea cu afirmaţia că România a terminat tranziţia şi a intrat în rândul ţărilor dezvoltate ale Europei şi ale lumii. Acum, după numai doi ani şi jumătate de guvernare liberalo - populară - democrată - conservatoare - socială - udemeristă - peremistă, România a devenit "o ţară prosperă". Evident, în mintea domnului Tăriceanu.

Cu numai câteva zile în urmă, mass - media româ­neas­că ne-a adus la cunoş­tinţă rezultatele unei ample investigaţii efectuate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) asupra situaţiei actuale a economiei şi societăţii româ­neşti.

Cercetarea efectuată de prestigioasa instituţie financiară europeană scoate în evidenţă multe aspecte aparent şocante ale vieţii noas­tre economice şi sociale. Două dintre acestea mi-au reţinut, în mod deosebit atenţia. Două aspecte care ar trebui să producă insomnie tuturor celor care fac parte din conducerea statului român. Mai ales şefului puterii executive, al guvernului.

Conform sondajului efectuat de BERD, România nu este nici pe departe "o ţară prosperă". Dimpotrivă. Pentru majoritatea cetăţenilor acestei ţări, adică pentru mai mult de 50%, situaţia economică este mai proastă decât aceea existentă în 1989. În concepţia acestei majorităţi, România era mai prosperă în1989 decât este în 2007. Mai pe şleau, această majoritate trăia mai bine în 1989 decât trăieşte acum, după aproape două decenii de tranziţie, de reformă, privatizare, restructurare, modernizare, retehnologizare etc.

Pentru ca tacâmul să fie complet, BERD ne mai aduce la cunoştinţă şi faptul că pentru mai mult de 60% dintre români corupţia în ţara prosperităţii domnului Tăriceanu este mai mare decât era în aceeaşi ţară în timpul regimului comunist.

Afirm de multă vreme, unde şi când pot, inclusiv în acest colţ de ziar, că ultimele decenii sunt cele mai negre din istoria naţiunii române. Niciodată acest popor nu a fost jefuit, sărăcit, minţit şi umilit ca în aceşti ani blestemaţi. Nici sub turci, nici sub fanarioţi, nici sub ruşi, nici sub austrieci, nici sub unguri, nici sub comunişti. Nici în timp de război, nici în timp de pace.

Toată nenorocirea ni se trage de la faptul că, pentru o jumătate de secol, în ciuda opresiunii şi terorii comunis­te, am îndrăznit să muncim, să acumulăm capital, să producem din ce în ce mai mult şi mai bine, să devenim independenţi din punct de vedere economic şi financiar, să creem avuţie. După abolirea regimului comunist, ceea ce trebuia să facem pentru a transforma România într-o "ţară prosperă", era să schimbăm forma de proprietate asupra capitalului: din proprietate comună, indiviză, în proprietate privată, dar a noastră, a celor care creasem acest capital.

Din păcate, autorii loviturii de stat din 1989 ne-au furat mai întâi statul iar, apoi, cu ajutorul statului, ne-au furat şi ne fură în continuare capitalul şi veniturile. Ei s-au îmbogăţit, au prosperat. Pentru ei România este "o ţară prosperă". Nu şi pentru noi, românii cei mulţi. Pentru noi, România este o ţară săracă şi coruptă. Este o ţară în care prosperă cei care fură şi dau sau iau mită. O ţară în care veniturile majorităţii cetăţenilor sunt de zece ori mai mici decât ale celorlalţi europeni. În care şi bătrânii şi nou-năs­cuţii mor cu zile, din lipsă de medicamente.

O ţară în care jumătate din capii de familie şi-au părăsit ţara şi familiile, ca să-şi găsească un loc de muncă în străinătate.

Copiii lor cresc fără căldura părintească, fără cei şapte ani de acasă. Liberi la crime şi droguri. O ţară locuită de o naţiune în disoluţie. Condusă de guvernanţi lacomi şi ires­ponsabili.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Da Domnilor guvernanti din pacate asa este . Dl. Constantin Cojocaru are f.f.f.f. mare dreptate.

    Niciodata Romania nu a fost in asemenea hal jefuita si deasemenea niciodata oameni locuitorii acestei tari nu au trait mai prost.  

    Toata clasa politica este jalnica si credeti-ma "parerea mea" , noi ca natie cred ca meritam mai mult de atat. Ar trebui sa aveti dunul simt ori sa va dati demisiile in bloc ori sa incepeti sa faceti ceva si pt. acest popor care va trimis in parlament sa munciti si pt. noi nu numai pt. burtile voastre nesatule si din ce in ce mai mari.  

    Rusine voua "POLITICIENILOR". 

    Si poate cititorii acestui articol vor intelege in sfarsit ca daca nu se schimba actuala clasa politica in totalitate soarta acestei umilita natiuni va fi definitiv compromisa .

    Stiu ca in mod cert acei oameni inbogatiti peste noapte nu vor fi de acord cu mine, dar tin sa le reamintesc tuturor ca intr-o buna zi continuand in acest mod, dand spagi pt. a fura si mai mult va veti trezi singuri pe aceste taramuri si noi "sclavii" ne vom cauta un alt teritoriu unde sa ne putem bucura de un pic de respect. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb