OPINII "Sofert" Bacău - o firmă bidonată?

Mihai Iordache
Ziarul BURSA #Editorial / 11 mai 2005

Mihai Iordache

"Sofert" Bacău a fost listată pe Bursă de la înfiinţarea sa şi a continuat pînă pe 3 mai 2005 cînd a avut loc ultima tranzacţie. La preţul de 104 lei. În ultimele 52 săptămîni preţul maxim a fost de 476 lei, iar cel minim de 83 lei. Cele mai mari preţuri au fost atinse atunci cînd şi "Amonil", o societate cu acelaşi profil înregistra preţuri maxime. Ţinînd seama de faptul că "Sofert" a înregis-trat aproape continuu pierderi, m-am mirat de ce preţul acţiunilor "Sofert" era peste "Amonil". După situaţiile comunicate la BVB şi CNVM, "Sofert" are de mai mult timp capital propriu negativ şi ar fi trebuit oprită de la tranzacţionare. Mai mult, atunci cînd capitalul propriu a ajuns la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, conform Legii 31/1990, trebuia să-şi reducă capitalul social sau să se recapitalizeze, fapt care evident nu s-a întîmplat. Am citit de curînd că a fost declarată în reorganizare judiciară, expresia edulcorată pentru faliment. Am aflat însă ceva, care dacă este adevărat este foarte grav. SC "Sofert" Bacău nu mai funcţionează, dar instalaţiile producătoare de îngrăşăminte chimice funcţionează sub titulatura "Viromet" secţia Bacău. De ce este grav? Pentru că "Viromet" este o firmă care are acelaşi acţionar cu "Sofert", respectiv "Interagro" ca şi "Viromet", adică firma deţinută de unul dintre milionarii în dolari ai României. Pentru aceasta, ori activele au fost vîndute pe un preţ de nimic, aşa cum au fost vîndute de către AVAS activele de la Turnu SA, către acelaşi "Viromet" (preţ informativ de circa 5 milioane dolari), ori că au fost închiriate.

Dacă vînzarea a avut loc, dacă se făcea la un preţ corect, ar fi trebuit ca "Sofert" să-şi plăteas-că toate datoriile şi atunci nu ajungea în reorganizare judiciară. Ce înseamnă un preţ corect? La "Amonil", o evaluare comercială făcută de către cel mai mare institut de specialitate, pentru a stabili valoarea de asigurare pentru instalaţia de amoniac şi uree a dat o valoare de aproape 25 milioane dolari. Chiar dacă, să spunem, instalaţiile ar fi fost incomplete (ceea ce nu cred că a fost cazul, deoarece toamna trecută au pornit la Turnu fără probleme), se pune problema de ce AVAS a vîndut aşa ieftin. O întrebare asemănătoare se pune şi în cazul "Sofert" la acelaşi adresant. Căci AVAS are peste 14% acţiuni la "Sofert" şi nu a mişcat un deget la mişculaţiile acţionarului principal, "Interagro", ca şi cum nici usturoi nu a mîncat, nici gura nu-i miroase. Cei care mi-au dat informaţia despre "Sofert" şi secţia Bacău a "Viromet" susţin că "Sofert" a rămas o firmă fără patrimoniu şi numai cu datorii. În termeni de piaţă românească se cheamă că a fost bidonată aşa cum au procedat şi procedează încă evazioniştii cei mai mari ai României. Mă întreb cine şi cînd va face lumină în acest caz? Sau rămîne în ceaţă ca atîtea mii şi zeci de mii? Este însă o mică mare diferenţă. O firmă fantomă se plimbă pe hîrtie în timp ce "Sofert" este un mamut care se vede din cosmos. Poate o vede cineva de la Parchet, de la PNA, de la AVAS, de la Garda financiară, de la Poliţie sau de oriunde mai este cineva care trebuie să vadă.

NOTA: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb