OPINII Trăiască democraţia originală!

Titlul nu este o glumă. Vorbesc serios. România va avea o democraţie consolidată atunci când va avea o democraţie originală. Bine - vor spune unii - dar cum rămâne cu celebra expre-sie a lui Ion Ilies-cu, de la începutul anilor '90? Va să zică avea dreptate? A ajuns autorul la aceeaşi concluzie cu fostul şef în acte al partidului socialist?

Câtuşi de puţin. Dimpotrivă. Înainte de a explica, să lămurim ceva. În spaţiul public, adesea acordăm atenţie unor vorbe sau unor personaje din raţiuni dintre cele mai perverse. Chiar zilele acestea, răsfoind presa de acasă, am citit ceva despre "scandalul vrăjitoarelor". Este incredibil că aşa ceva se petrece în secolul XXI. "Vedete" şi "biznismeni" au plătit bani mulţi să îşi blesteme duşmanii şi să scape de "farmece".

Acesta e nivelul, de ce să ne mai mirăm... Vă aduceţi aminte, desigur, de alt episod, al "flăcării violete", când politicieni dintre cei mai cunoscuţi au debitat enunţuri dintre cele mai bizare. Prietenul meu Sever Voinescu şi-a exprimat, într-o declaraţie, convingerea că asemenea lucruri se pot petrece doar în alegerile tribale din Africa, unde cel care a pierdut este convins că învingătorul i-a făcut farmece cu broasca ţestoasă.

Aşa încât eu nu sunt surprins de cariera expresiei "democraţie originală". Ca cetăţean, Ion Iliescu este, desigur, liber să aibă orice părere doreşte. Însă nu este cazul, după cum se vede, să punem bază chiar pe orice spune fiecare cetăţean de pe stradă sau de la televizor...

Este timpul, aşadar, să analizăm teoretic unele dintre expresiile şi clişeele moştenite din anii '90. "Democraţie originală" este unul dintre acestea, alături de "securişti-patrioţi", "terorişti-ninja cu gloanţe vidia", "au venit să planteze flori la Universitate" etc.

Ion Iliescu şi aliaţii săi nu au explicat niciodată într-o manieră sistematică, teoretică, ce regim anume este desemnat de această expresie. Doar pe baza traseului lor politic putem stabili că nu era nimic original în "democraţia originală". Primele poziţii publice, în 1989-1990, indicau că noii "emanaţi" nu doreau decât să păstreze o fomulă socialistă comună în alte state din blocul din Est. Iar după aceea, socialiştii au fost foarte satisfăcuţi cu regimul instaurat de "revoluţie", aşa cum a fost el impus prin Constituţia din 1991.

Eroarea cea mai mare au comis-o, însă, cei care au luat în serios, chiar în cheie critică, această expresie. Animaţi de bună-credinţă, ei au respins complet ideea că România trebuie să găsească o linie originală a democraţiei. Pentru că doreau ca România să ajungă să aibă o democraţie de o calitate comparabilă cu aceea a democraţiilor vestice, ei au căzut într-un altfel de păcat teoretic: au crezut că există un fel de "democraţie-în-general", autentică şi res-pectabilă.

Or, acest lucru este o iluzie. Dictatura, mai curând decât democraţia, se sprijină pe forme-standard. Abuzul de putere este previzibil şi rareori original. Cenzura în presă, deturnarea banilor publici, auto-victimizarea, stârnirea pasiunilor naţionaliste, ineficienţa Justiţiei, furtul alegerilor şi insulte grosolane la adresa competitorilor politici.

Democraţia, pe de altă parte, este diversă. Desigur că uneori descoperim trăsături comune. Însă regimurile democratice consolidate sunt, toate, originale. Unele sunt regimuri prezidenţiale (Statele Unite), altele parlamentare (Olanda). Unele au două Camere (Japonia), altele - una singură (Noua Zeelandă). Unele sunt marcate de competiţie politică (Italia), altele mai degrabă de consens (Danemarca). Unele sunt federale (Germania), altele unitare (Finlanda). Unele sunt monarhii (Suedia), altele republici (Islanda). Uneori Preşedintele este ales direct (Irlanda), alteori indirect (Malta). Unele au vot majoritar (Franţa), altele proporţional (Belgia).

Nici măcar în "apelul la popor" pe care îl presupune orice democraţie, acestea nu seamănă. La un capăt al spectrului avem Elveţia, cu instituţiile referendumului şi iniţiativei. La altul Israelul, care nu a organizat niciodată un referendum.

Şi noile democraţii din Est care au ajuns la un nivel lăudabil au, fiecare, configuraţii proprii. Luaţi un element cum ar fi alegerea Senatului. Cehia este singura democraţie care foloseşte sistemul majoritar în două tururi.

Să ne înţelegem. Filozofia politică a democraţiei este aceeaşi (deşi ar fi de spus ceva şi aici, dar cu altă ocazie). Însă formula instituţională: fiecare democraţie s-a specializat într-o nişă îngustă.

Scopul acestor adaptări este performanţa. Iar democraţiile contemporane au ajuns aici tocmai pentru că au inovat dincolo de ceea ce s-a crezut posibil, la un moment dat.

Spiritul de inovaţie trebuie să ne anime şi pe noi, dacă dorim ca viitorul să ne aducă în rândul marilor democraţii. Respectul pentru tradiţie este, recunosc, important. Dar cel puţin la fel de important este să nu ne mai lăsăm induşi în eroare de aceia care doresc să ne ţină într-un trecut ce le convine. Şi de care au profitat atâta amar de vreme.