OPINII Un învăţământ relevant

Am fi răutăcioşi dacă nu am recunoaşte inventivitatea domnului Traian Băsescu şi a echipei sale de consilieri de la Palatul Cotroceni în regizarea spectacolelor mediatice prin care preşedintele rămâne în permanent contact cu electoratul său, căruia îi spune, aproape zilnic, trei lucruri: primul este acela că el, preşedintele nostru, cunoaşte toate necazurile cu care ne confruntăm în această etapă a tranziţiei noastre către nicăieri. Al doilea adevăr pe care ni-l spune preşedintele este acela că domnia sa ne oferă şi soluţiile, modalităţile prin care am putea scăpa de necazuri. Al treilea lucru pe care îl aflăm cu ocazia ieşirilor la rampă ale domnului preşedinte este că soluţiile oferite de domnia sa nu sunt puse în practică din cauza Parlamentului şi a Guvernului.

Pentru construcţia conţinutului discursurilor prezidenţiale sunt create "comisii" care produc "rapoarte" prezentate spre luare la cunoştinţă şi spre "dezbatere publică". Pentru fiecare comisie-raport, domnul preşedinte ne vizitează, de regulă, pe sticlă, de cel puţin trei ori: o dată ca să ne anunţe înfiinţarea comisiei prezidenţiale şi a domeniului care urmează să fie "diagnosticat"; a doua oară să ne anunţe că găina a ouat, adică raportul a fost finalizat şi urmează să fie dispus dezbaterii publice; la o a treia întâlnire cu noi, preşedintele ne aduce la cunoştinţă că dezbaterea publică a confirmat diagnosticul şi soluţiile propuse de comisia prezidenţială. După care, noi rămânem cu necazurile, parlamentarii şi miniştrii cu afacerile, iar domnul preşedinte cu pregătirea următorului spectacol.

În ultima săptămână, domnul Traian Băsescu ne-a invitat să participăm la spectacolul declanşat de publicarea raportului "România Educaţiei, România Cercetării", un document de 31 de pagini, elaborat de o comisie prezidenţială, formată din 12 profesori universitari şi cercetători, condusă de un fost ministru al învăţământului. Autorii raportului, dar şi alţi "analişti" şi "moderatori" au fost chemaţi la ziare, la posturi de radio şi televiziune să ne spună că la ora actuală învăţământul românesc are patru caracteristici distincte. Nici trei, nici cinci. Numai patru. Conform raportului şi discursului prezidenţial, actualul învăţământ românesc este: nerelevant, neeficient, neechitabil şi de slabă calitate.

Am căutat, cu multă atenţie, şi în raportul menţionat, şi în multe dicţionare, cum ar putea un sistem de învăţământ să fie de bună calitate, dacă este neeficient şi neechitabil. Tot aşa cum un sistem de slabă calitate ar putea fi unul eficient şi echitabil. Nu am reuşit să intru în creierele autorilor raportului. Poate acolo, calitatea slabă ar putea coexista cu eficienţa şi echitatea.

În DEX (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române) am găsit, însă, că "a releva" înseamnă "a pune în lumină", "a pune în evidenţă". În raportul comisiei prezidenţiale formată din cei 12 profesori universitari şi cercetători şi condusă de un fost ministru al învăţământului am aflat că "învăţământul românesc este nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului". Îi invit pe citiorii mei să traducă ce au vrut să spună domnii profesori universitari atunci când au scris că învăţământul nostru "nu relevă", "nu scoate în evidenţă" ceva în raport cu economia şi societatea viitorului,

În susţinerea tezei lor ştiinţifice mai sus citată de mine, autorii raportului ne prezintă nivelul unor indicatori ai calităţii învăţământului de la noi comparativ cu nivelul mediu al acestor indicatori în Uniunea Europeană: părăsirea prematură a sistemului de educaţie (23,6% la noi, faţă de 14,9% la nivelul UE); ponderea populaţiei de 22 de ani care a absolvit cel puţin liceul (66,5% la noi, faţă de 77,3% la nivelul UE); proporţia absolvenţilor în domeniul matematică, ştiinţe şi tehnologie (23% la noi, faţă de 24,1% la nivelul UE); participarea adulţilor la educaţia permanentă (1,5% la noi, faţă de 10,8% la nivelul UE). Situaţia descrisă de aceste cifre era foarte bine cunoscută de români cu mult înainte de constituirea comisiei prezidenţiale care s-a chinuit să "producă" raportul la care ne referim.

Cifrele mai sus prezentate pun în evidenţă, relevă, un cu totul alt adevăr decât cel pe care vor să ni-l bage în cap membrii comisiei prezidenţiale. Adevărul că învăţământul românesc pune în evidenţă caracterul bolnav, putreciziunea economiei şi societăţii româneşti.

De ce să înveţe copiii şi adulţii României dacă ei văd că accesul la prosperitate se face prin hoţie şi înşelăciune, nu prin muncă şi inovaţie? Nu mai bine părăsesc prematur şcoala şi intră în "ucenicie" în comerţul cu droguri, ori în slujbe bine plătite de cămătari, recuperatori, etc? De ce să se chinuie dascălul român să ridice calitatea actului de învăţare dacă el nu câştigă într-o viaţă cât câştigă într-o zi "băieţii deştepţi" făcând afaceri cu statul? Dacă el poate să câştige într-o oră de meditaţie cu odrasla unui îmbogăţit din "privatizări" cât poate câştiga din salariul său într-o lună?

Sistemul de învăţământ este cât se poate de relevant pentru starea actuală a societăţii româneşti. El este ineficient, inechitabil şi corupt deoarece economia românească actuală este ineficientă, inechitabilă şi coruptă.

Învăţământul românesc nu poate fi îmbunătăţit prin rapoarte şi comisii prezidenţiale. Nici prin vreun pact naţional pentru educaţie, oricât de transpartinic ar fi el. Învăţământul românesc se va schimba în bine atunci şi numai atunci când în România va funcţiona o economie democratică şi performată, bazată pe muncă, inovaţie şi economisire. Nu pe hoţie şi înşelăciune.