Opriţi România. Vreau să cobor!

Nu la prima, ci aici, între staţii! Pe vremea copilăriei mele, aveau unii o vorbă meşteşugită, nu ştiu ce-i spuneau vatmanului, dar uite că se putea, că doar pentru ce erau tramvaiele? Pentru clasa muncitoare! Păi, dacă avea omul casa ori mai sus ori mai jos de staţia pusă-n drum aiurea de ITB, ce să-i faci, să te pui rău cu clasa muncitoare? Nu se cade! Aşa că tramvaiul oprea, cînd nici cu gîndul nu gîndeai, pentru cîte un pasager, rudă, cunoscut, amic ori miliţian cu vatmanul, exact unde era nevoia cetăţeanului mai mare. Azi, nici nu ştiu prea bine la cine să fac cerere! Poate la Băsescu, că le are pe astea, cu mişcarea. A fost vaporean, colea, căpitan; a fost ministru pe la transporturi, în două rînduri, iar acum lumea zice, prin metrou, că tot el este la cîrmă. Poate o fi avînd acces şi la frîne! Ori poate la Tăriceanu, că ştie să meargă pe două roţi, deci ar putea avea idee şi cum vine chestia cu etrierul şi plăcuţele, cu răcirea pe aer şi recuperatoarele de frînare. Prin tramvaiul 41, lumea ţine mai mult cu el, că el are hăţurile. Păi nu se opinteşte Traian de un an şi ceva să-l dea jos de pe capră, ba bine că nu! Ei şi, lui nici că-i pasă, dă cu biciul, cînd hăis, cînd cea, şi mînă unde vede cu ochii. Ce dacă-i alături cu drumul, prin miriştea satului, cu roata stînd să cadă de pe marginea şanţului! Nu-i bai! Cine-i prunc mai ocoş!

Cineva ar putea să creadă că motivul cererii mele este bălmăjeala politico-instituţională din România? Guvernul ţine o şedinţă care se dovedeşte, după aceea, că n-a fost şedinţă de guvern, deşi, ori tocmai pentru că, la ea a participat şi Preşedintele ţării. După care urmează o şedinţă de guvern în care se aprobă ordonanţa de urgenţă privind anularea ordonanţei de urgenţă prin care fusese irevocabil stabilită data alegerilor pentru fotoliile de euro-parlamentar. Cum s-a aprobat? Păi, cum spune la reglement: prin consens. Acum, dacă n-a fost tocmai consens, cine-i de vină!? Premierul, conform legii, a decis! Ce a decis? Ce vrea muşchii lui! Nu contează că ordonanţa nu are semnătura titularului ministerial al administraţiei şi internelor, nici că ministrul justiţiei a depus o întîmpinare la Secretariatul General, prin care susţine că ordonanţa este ilegală. Dacă e hotărîre, e hotărîre! A cui? Păi, aţi uitat! A Guvernului! Cum care guvern? Guvernul României!!!! Să nu cumva să vă faceţi idei greşite! NU, asta nu-i toată activitatea guvernului! Deunăzi, ca să nu se plictisească, Premierul a depus la Curtea Constituţională o sesizare din care reiese, negru pe alb, că instituţia Guvernului şi cea a Preşedintelui se află în raporturi neconstituţionale!! Curat neconstituţionale, Coane Fănică! Va să zică, vine de se leagă că Ministrul Afacerilor Externe şi-a dat demisia, domnul Prim Ministru i-a acceptat-o, după care a băgat de seamă că nu poate numi alt ministru fără acordul Preşedintelui. Care acord întîrzie să-şi facă apariţia. Pagubă-n ciuperci! Păi cum ar fi putut rata România şansa să se ducă la Bruxelles, la primul Consiliu European din viaţa ei, cu două delegaţii şi două avioane, una condusă de Preşedintele în curs de suspendare, alta condusă de Premierul în curs de inculpare, avînd în loc de ministru al externelor un înlocuitor, care ţine locul fostului, deşi este chiar el! Se poate Coane Fănică, 44 în păr, unul-două poate să le fi dat jos vîntul! Nu-i vorbă, nici celelalte instituţii fundamentale ale Statului nu stau degeaba. Iaca, bunăoară, Parlamentul! Ce face el? Ce scrie la legea lui fundamentală, la scripta scriptelor Democraţiei: verifică caietul cu evidenţa intrării şi ieşirii persoanelor particulare în Palatul Cotroceni, ca să vadă dacă ăia din grupul de interese "Alro" au fost pe-acolo pe şest, ori cu acte în regulă! Bun, asta ar vrea de fapt să facă, pentru că respectivul înscris, fiind legat cu şnur, avînd filele numărate şi apărînd în evidenţa documentelor înregistrate "pe semnătură", este în mod evident unul secret. Aşa că nu poate fi transmis unei biete comisii parlamentare, care Doamne păzeşte, ar putea să divulge duşmanului cutremurătorul secret conform căruia numărul intrărilor nu se potriveşte cu cel al ieşirilor şi vice-versa! Iar, dacă nu v-aţi lămurit prea bine cum este cu instituţiile statului şi cum funcţionează ele în democraţia noastră de ospiciu, atunci mai rămîne să vă spun doar că unii miniştri au refuzat să compară în faţa comisiei parlamentare pentru că partidul domniilor lor nu recunoaşte legalitatea comisiei şi nici dreptul ei de a-l investiga pe Preşedinte. Păi ce, Parlamentul e de capul lui, el hotărăşte! Noi hotărîm, Boborul!

Cum vă spuneam, însă, nu toate aceste elucubraţii instituţionale care se desfăşoară sub înaltul patronaj al Statului, Constituţiei şi desigur al lui Caragiale, sunt cauza cererii mele. NU, nu de ceea ce s-a întîmplat mi-e mie frică, ci de mintea odihnită a celor care de abia de acum înainte se vor apuca metodic să exploreze toate posibilităţile de aberaţie pe care le pun cu generozitate la dispoziţie Constituţia, legile Guvernului, Preşedinţiei, miile şi miile de alte legi, care fac din România teritoriul unde politica nu are nimic de-a face cu legea, cu respectul faţă de cetăţean, cu interesul public, cu trecutul sau cu viitorul ţării.