Originile medievale ale imperialismului rusesc

Cele mai multe state moderne îşi au originile îndepărtate în campanii militare şi chiar în acte de cucerire şi anexare. (Islanda este una dintre excepţii). În trecut, războiul era un mod de viaţă şi chiar raţiunea de a fi a autorităţii supreme (a Statului sau a Suveranului). Iar una dintre manifestările acestui spirit marţial este formarea unor state imense, cu ADN expansionist.

Imperiile roman, persan, aztec şi spaniol au fost asemenea exemple de mega-state forjate în război şi care au dominat autoritar, o vreme, lumea ce le era cunoscută. În Europa, medievală sau modernă, avem cazuri precum acela al imperiului carolingian sau al Prusiei.

Cazul Rusiei medievale, însă, este o enigmă. La originile sale, Moscova era un mic post comercial fortificat, aflat sub autoritatea principatului Vladimir-Suzdal. După patru secole, Moscova este capitala unui imperiu aflat în plină expansiune. Cum se explică această transformare?

Există şi alte situaţii în care un oraş s-a ridicat deasupra vecinilor săi şi a devenit centrul unui stat în expansiune. Atena şi Cartagina, Veneţia şi Genova. Contele unei alte mici aşezări fortificate (Parisul anului 987), un anume Hugo Capet, a devenit regele viitorului regat al Franţei (declarat ca atare doar în 1190, sub Filip al II-lea Augustus).

Chiar şi pe acest fond, Moscova medievală are două caracteristici speciale. Pentru a le descoperi, să trecem în revistă câteva dintre etapele transformării în capitala unui imperiu.

În 1478 este cucerit Novgorod-ul. În 1510 este anexat Pskov. Observaţi ceva aparte la această succesiune?

Novgorod şi Pskov erau două oraşe puternice, centre ale unor adevărate republici comerciale. Ambele aveau teritorii considerabile. Erau punţi între lumea slavă şi aceea occidentală. Dar mai important, din punctul nostru de vedere, era faptul că ambele oraşe aveau o guvernare sofisticată, participativă. Păstrând proporţiile, putem spune că era vorba despre două "democraţii".

Novgorod-ul era condus de un fel de adunare populară (veche) şi de nişte primari (posadnic). Nominal, exista un prinţ al Novgorod-ului, însă acesta avea puteri reduse. Un rol important îl jucau breslele oraşului. Se pare că fiecare cartier avea, la rândul său, asociaţii cetăţeneşti. Cât despre Pskov, acesta era integrat în sistemul comercial al Ligii Hanseatice. Avea un fel de constituţie. Era condus tot de adunările cetăţenilor, care numeau posadnicii.

Republicile comerciale ale oraşelor-stat au rezistat destul de bine în Europa, până la începuturile epocii moderne. Veneţia, Genova, majoritatea oraşelor Ligii Hanseatice, oraşele olandeze, în frunte cu Amsterdam-ul. În unele cazuri, oraşele-stat respective influenţează puternic statele vecine şi chiar civilizaţia europeană în ansamblu. Excepţia pare să se înregistreze la graniţa de nord-est, unde două republici comerciale puternice, Novgorod şi Pskov, sunt complet distruse şi asimilate. Iar guvernarea lor proto-democratică este suprimată.

Aceasta este prima dintre cele două caracteristici despre care vorbeam. În expansiunea sa, Ducatul Muscoviei (devenit mai apoi Ţaratul Moscovei, iar apoi al întregii Rusii) ţinteşte şi elimină nu doar forme de guvernare similare (precum principatul Suzdal). Şi nu prin simplă anexare teritorială, ci printr-un adevărat program de impunere a unei guvernări autoritare în detrimentul uneia participative şi relativ liberale (în contextul şi în limitele vremii, desigur). Spre exemplu, când Vasile al II-lea al Moscovei ajunge în Pskov, el ordonă dizolvarea adunării populare şi deportarea celor mai bogate 300 de familii din oraş (pământurile lor sunt distribuite notabililor moscoviţi). Tratamentul rezervat de Ivan al III-lea Novgorod-ului este şi mai dur. O parte din populaţie este masacrată, bibliotecile arse, iar guvernarea tradiţională este abolită.

A doua caracteristică specială: ducatul Moscovei se consolidează ca un stat-client al mongolilor. În unele cazuri, sunt mongolii aceia care "curăţă" terenul de rivali ai Moscovei. În alte cazuri, ducatul Moscovei acţionează ca intermediar al Hoardei de Aur, lovind nemilos, uneori cu ajutor mongol, statele rivale.

Un exemplu foarte potrivit este acela al Principatului Tver, un alt stat puternic din perioada medievală. Ruina Tver-ului survine ca urmare a răscoalei din 1327, înăbuşită în sânge de prinţul Moscovei, Ivan I (Kalita), cu sprijinul trupelor mongole.

Sunt aceste două caracteristici (suprimarea regimurilor participative şi rolul de agent sau client al despotismului mongol) semnificative şi pentru altceva decât istoria medievală a Moscovei?

La drept vorbind, acesta nu este subiectul acestui articol. Eu sunt, oricum, destul de reticent faţă de explicaţiile "din avion", în care Evul Mediu şi timpurile moderne sunt confundate cu graţie. Însă cunoaşterea istoriei medievale, aşa cum a fost, ne ajută să dobândim adâncimea unor judecăţi pe care le formulăm asupra unor societăţi mai mult sau mai puţin moderne.