PÂNĂ LA LISTARE, Dumitraşcu: "Complexul Oltenia trebuie să îşi externalizeze activele excedentare"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 5 ianuarie 2015

Dumitraşcu: "Complexul Oltenia trebuie să îşi externalizeze activele excedentare"

Producătorul de energie pe bază de lignit Complexul Energetic Oltenia (CEO) pare departe de procesul listării, care fusese anunţat, iniţial, pentru anul 2013 şi amânat, anul trecut, pentru finalul acestui an, după cum a relatat recent ziarul BURSA.

Autorităţile se feresc deocamdată să avanseze o dată fermă, întrucât societatea trece printr-un proces de eficientizare şi restructurare ce trebuie continuat în forţă şi în 2015.

Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, ne-a declarat: "CEO a fost înfiinţat în mai 2012 prin fuziunea complexurilor Craiova, Turceni, Rovinari şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Numai că, în realizarea practică a acestei fuziuni, a fost compromisă ideea integrării pe verticală a producătorului de electricitate pentru că au fost puse laolaltă capabilităţi de generare profitabile cu unele care nu aveau şi nici acum nu au condiţii de a face faţă concurenţei din piaţă. De asemenea, există înglobate în companie şi resurse de cărbune excedentare. Astfel că trebuie scoase în afara societăţii acele active excedentare sau fără şanse de a fi integrate în piaţa concurenţială".

Domnia sa ne-a dat ca exemplu CET-urile Işalniţa şi Craiova din componenţa CEO, care sunt departe de sursele de cărbune şi care au un preţ de producţie de circa 260 de lei/MWh, mult peste media pieţei libere (n.r. în jur de 160-170 de lei/MWh pentru energia tranzacţionată pentru 2015).

Reprezentantul Departamentului pentru Energie ne-a mai spus: "Minele excedentare şi unele centrale trebuie scoase în afara Complexului Oltenia şi trebuie să găsim soluţii de a le valorifica. Complexul are de recuperat aproape un miliard de lei de la CET-urile aflate în administrarea primăriilor şi cărora le-a livrat cărbune. Intenţionăm să luăm măsuri ca să determinăm o cale prin care acest cărbune livrat să fie plătit. Analizăm posibilitatea de a constitui societăţi noi cu aceste active desprinse din Complexul Oltenia. Există şi varianta ca unele mine să fie transferate CET-urilor administrate de primării întrucât deservesc numai aceste unităţi de producţie a energiei".

Gabriel Dumitraşcu a ţinut să sublinieze că, pe lângă activele excedentare, societatea se confruntă cu un context de piaţă dificil, în care preţul energiei a scăzut considerabil, odată cu consumul, în ultimii doi ani.

La începutul lunii decembrie, domnia sa a declarat, într-un seminar de specialitate, că în perioada 2007-2008, costurile de producţie ale centralelor care intră în componenţa actualului Complex (n.r. Turceni, Rovinari şi Craiova) erau undeva la 200-220 de lei/MWh şi că societatea a vândut, în 2014, energie cu un preţ mediu de circa 170 de lei/MWh şi şi-a restructurat o parte din costuri. "Numai că, la acest preţ, nu o mai poate duce mult pe o piaţă unde cererea a scăzut foarte mult, la fel şi preţurile, sub presiunea producţiei eoliene", a susţinut domnia sa.

Statul vrea să vândă pe bursă 15% din capitalul social al Complexului Oltenia, prin majorare de capital.

Procesul de ofertă publică primară de acţiuni a fost demarat în 2013. Fondurile obţinute în urma listării vor fi utilizate pentru investiţii.

Intermediarul listării este Consorţiul format din BRD Groupe Societe Generale şi Swiss Capital. Potrivit datelor publicate de companie, au fost efectuate rapoartele de due-diligence pentru activităţile financiară, juridică şi de mediu, de către Sindicatul de Intermediere. După finalizarea evaluării resurselor de cărbune, va fi elaborat studiul de premarketing.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. este ca atitea reorganizari i-au timpit de tot pe bravii nostri decidenti. Nimeni si nimic nu-i mai poate face bine.

    Cererea sporita de energie prin reindustrializarea tarii, sporirea eficientei complexului, sunt probleme care momentan par de neinteles. 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb