Parcări smart în valoare de 100.000 euro, amenajate în municipiul Buzău

Ana Felea
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 24 noiembrie 2020

Parcări smart în valoare de 100.000 euro, amenajate în municipiul Buzău

Infrastructura rutieră reprezintă o axă principală în dezvoltarea municipiului Buzău, iar în acest sens autorităţile locale vin cu un nou concept şi în amenajarea parcărilor. Primăria Buzău a propus spre implementare, mai întâi ca prim proiect pilot, realizarea unei parcări smart, supraetajată, cu locuri special amenajate atât pentru autoturisme, cât şi pentru biciclete. Iniţiatorii proiectului sunt de părere că acest tip de parcări reprezintă soluţia ideală în cartierele aglomerate din marile oraşe. În municipiul Buzău proiectul va fi, de asemenea, implementat, pentru început, doar în cartierul Micro 3, pe o stradă extrem de aglomerată cu zeci de blocuri, cea mai mare şcoală din oraş, grădiniţă şi o creşă.

Întregul concept a fost făcut public ieri de viceprimarul Ionuţ Apostu, viceprimarul municipiului Buzău.

Domnia sa a declarat: "Soluţia oferită de specialişti este aceea a unei parcări modulare de tip SMART PARKING cu regim de înălţime P+1 având 15 locuri de parcare pentru autoturisme şi un spaţiu destinat unui număr de 15 biciclete, cu sistem de control acces şi camere de supraveghere, adică în condiţii de securitate deplină. Sistemul este cu atât mai eficient cu cât, practic, conduce la o dublare a locurilor de parcare pe fiecare amplasament, chiar la o triplare a acestora dacă ne gândim că aici au fost înainte garaje care ocupau o suprafaţă mult mai mare".

Un avantaj pentru municipiul Buzău constă în faptul că parcarea este mobilă astfel că ar putea fi oricând mutată într-o altă zonă mai aglomerată, dacă se dovedeşte, în timp, că zona în care a fost pusă iniţial nu mai are nevoie de acele locuri de parcare.

Viceprimarul municipiului Buzău a explicat: "Un alt element important este faptul că parcarea este compusă dintr-o structură metalică cu platforme culisante, nu necesită autorizaţie de construire amplasarea acesteia şi poate fi mutată atunci când în cartier nu mai sunt necesare locurile de parcare suplimentare. Fiecare platformă este dotată cu motoare care permit culisarea atât pe verticală cât şi pe orizontală, practic pentru montarea acesteia fiind necesar doar un branşament electric".

Preţul unei astfel de parcări este de aproximativ 100.000 de euro echipată complet.

Proiectul propus ca model pentru cartierul Micro 3, pe strada Pietroasele, va deveni peste câteva luni o realitate. Asta pentru că, proiectul privind indicatorii tehnico-economici pentru prima parcare smart a ajuns deja pe masa aleşilor locali.

Ionuţ Apostu a declarat pentru şansanews.ro: "În şedinţa Consiliului Local de luni, 23 noiembrie, va fi supus aprobării proiectul cu indicatorii tehnico-economici pentru prima parcare Smart din municipiul Buzău. Este vorba despre acel proiect experimental din Micro 3, care, ca şi element de noutate, va avea şi o zonă pentru parcarea bicicletelor. Va fi o parcare dedicată atât autoturismelor, dar şi pasionaţilor de ciclism pentru că trebuie să avem în vedere şi acest lucru mai ales că Inelul Verde se va extinde şi trebuie să avem în fiecare cartier şi spaţii pentru depozitarea bicicletelor".

Apostu a anunţat că, după acest pas, urmează să fie deschisă licitaţia pentru desemnarea constructorului. Dacă totul decurge fără contestaţii, atunci în primăvara anului viitor, Buzăul ar putea avea prima parcare smart.

Proiectul ar urma să fie extins şi în alte zone din Buzău.

"Dacă buzoienii vor fi mulţumiţi, proiectul se va extinde şi în alte zone aglomerate din municipiul Buzău. Din punctul meu de vedere, cred că cele mai problematice zone sunt zona adiacentă a bulevardului Unirii, de la Calea Eroilor la zona comercială de Nord, Micro 5, Dorobanţi 1 şi Dorobanţi 2", a mai precizat viceprimarul Buzăului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Spalare si ciordire de bani!

    100000 mii valoare la ce volum de masini? 

    Care e rata de recuperare a investitiei? 

    In genrarl primariile si guvernele fac investitii in pierdere doar pentru a sparge pusculita cu bani publici. 

    Nu e de mirare ca mai multe primatii din tara sunt in faliment! 

    100000 de mii pentru 15 masini si 15 biciclete?

    Pe bune.. in Buzau asa tepe se dau? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb