Pariul cu criza

Să mai zică cineva că nu avem o clasă politică contractualistă! Din 1990 şi pînă astăzi, o ţinem dintr-un pariu într-altul. Şi, ce este pariul, dacă nu un contract! Unul de plată între două părţi, angajat pe o anticipare situaţională şi executat pe realizarea ei efectivă. Un fel de "futures"! Am făcut pariu cu agricultura şi în ciuda celor cîtorva milioane de hectare de pămînt roditor şi a exilării a jumătate din populaţia ţării în rural, douăzeci de ani mai tîrziu importăm cea mai mare parte a produselor care ajung pe masa cetăţenilor trăitori în această ţară; pentru "realizarea" aceasta, fiecare muritor al locului cheltuie peste 70% din bugetul de venituri. Marele Pariu cu industria a generat un adevărat cazinou, unde s-au jucat partide încinse în mai toate domeniile în care aveam ceva infrastructură şi producţie: cel cu energia l-au cîştigat băieţii deştepţi, iar ca rezultat noi plătim cele mai scumpe gaze din Europa şi cel mai scump curent electric la utilizatorul casnic, în timp ce o mînă de firme private îl cumpără pe nimic, prin contracte cu destinatar-privilegiat, ca să-l revîndă instantaneu "sistemului naţional", de cinci pînă la o sută de ori mai scump, căci acesta are atîta nevoie de el, nu-i aşa! Pariul cu cimentul l-au cîştigat unii care au dat faliment în Franţa, dar şi-au refăcut averile în România; la fel şi pariul cu producţia de îngrăşăminte chimice. La pariul cu oţelul am investit cîteva miliarde de euro, timp de vreo 10 ani, în modernizările de la Galaţi, pe care le-am făcut apoi cadou unor investitori strategici, veniţi tocmai din India cu scrisori de recomandare, nu de la cine ştie ce maharajah, ci de la "prietenul meu" Blair. Pariul cu industria automobilelor l-au cîştigat, pe rînd, tot nişte investitori strategici, ba din Coreea, ba din Franţa, dar cele mai multe maşini din România sunt tot cele uzate, aduse din mai toate colţurile Europei, Japoniei sau Americii. Pariul cu mobila s-a făcut ţăndări, aşa că astăzi cele mai multe şi mai bine vîndute produse din România sunt cele ale unei celebre firme, înfiinţată prin 1943 de un harnic suedez; din pariul cu sticla n-au mai rămas nici cioburile, iar cel cu resursele energetice l-au cîştigat petroliştii din Ungaria şi mult mai puţin celebrii lor confraţi din Rusia şi Kazahstan; cel cu băncile a fost cîştigat ba de unii, ba de alţii, niciodată de noi, cei care, mergînd pe mîna politicienilor noştri, am primit asigurări că avem cîştigul în buzunar, ca şi cînd am alege din urnă numerele la 6 din 49, după ce s-a făcut extragerea oficială!

Trecuseră aproape două decenii, cînd ne pregăteam să facem bilanţul marelui pariu cu Tranziţia, pe care l-am pierdut, nu doar în plan economic, ci şi în cel politic, respectiv al dezvoltării sistemelor de administraţie şi gestiune a treburilor publice, ca să nu mai pomenim de standardele de viaţă ale marii majorităţi a băştinaşilor. Pînă şi pariul cu presa l-am pierdut; cu "presa liberă", cum se numea ea cu emfază, pe la începutul anilor 90, cînd ziarul "BURSA" era o ciudăţenie pentru că susţinea înfiinţarea şi funcţionarea în Româ-nia a unei burse de acţiuni, pentru ca două decenii mai tîrziu să fie o ciudăţenie încă şi mai mare, pe de o parte pentru că a rămas un ziar la fel de nealiniat, iar pe de altă parte pentru că bursa de acţiuni este tot în stadiul de subdezvoltare critică.

Ei bine, tocmai la apropont, a venit "Criza", aşa că politicienii au început să ne fluture pe sub nas un nou set de contracte dintr-un portofoliu nou. Primele formulare susţineau pur şi simplu că numita criză nici măcar nu este în stare să nimerească locul pierdut pe hartă, numit România! Am pierdut, am pierdut! Ne-a găsit! A doua generaţie de contracte a fost construită pe ideea: criza loveşte, mai precis dezumflă, doar balonul fără conţinut al imobiliarelor şi altor cîtorva arii de servicii conectate la acesta. Ne-a lovit peste tot, aşa că bietul stat, ocupat pînă peste cap cu risipa bugetară în scopuri politico-clientelare, şi-a văzut încasările drastic reduse, aşa că a fost nevoit să împrumute vreo 35 de miliarde de euro, de azi pe mîine, doar că să mai poată plăti salarii şi pensii vreun an şi jumătate. După care, alt împrumut! Între timp, alte pariuri ne pun la uşă poliţele scadente: pariul cu sănătatea stă să ne bage direct în groapă, căci nu mai avem nici medici, nici servicii, nici spitale, nici mîncare pentru mai mult de un bolnav pe lună per unitate sanitară; ca să nu mai vorbim de pariul cu trans-porturile şi infrastructura, de pariul cu fondurile europene, ori de cîte şi mai cîte altele. La toate am pierdut, deşi, pînă în ultimul moment, ne-am aşteptat să cîştigăm, nu-i aşa!

Salvarea vine de unde ne aşteptam mai puţin! De la scena politică, unde se pune de un nou pariu: "Cine sare primul să ne salveze". De ce să ne salveze? Se pare că răspunsul ar fi "de guvernarea Boc". Ca şi cînd aşa ceva ar exista! Opoziţia moşeşete o nouă majoritate; Puterea nu se lasă nici ea mai prejos, a pus lutul la înmuiat pentru a scoate de pe roata norocului o majoritate încă şi mai frumoasă, mai rumenă, la nevoie trecută chiar şi prin focul anticipatelor! Să te ţii, atunci, cîştiguri!

Pentru ei sau pentru noi?

În loc de răspuns, mi-am adus aminte o definiţie, în răspăr, a pariului: un contract de plată dintre un escroc şi un naiv!