Naţionalismul, xenofobia, rasismul, atitudinea ostilă faţă de democraţie şi drepturile omului (sub forma campaniei împotriva minorităţilor etnice sau sexuale, filosofice sau culturale, dar şi a regăsirii "identităţii") sunt acum prezente în retorica tuturor partidelor. Procesul era observabil de multă vreme. Deja, la începutul tranziţiei, naţionalismul şi xenofobia ţineau loc de ideologie, mai târziu, în anii 2000 a fost timpul rasismului (mai ales sub forma atitudinilor antiroma, cu din ce în ce mai multe accente antisemite după criza economică), însă acum într-un an electoral şi într-un context regional dominat de ostilitate faţă de "liberalism", partidele româneşti au intrat într-o derivă antidemocratică. Aşa se face că după campania electorală constatăm că România a plonjat în abisul insondabil al aşa numitei "democraţie iliberale". Viktor Orban, a cărui intervenţie a fost deloc naivă la finalul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare cu declaraţiile sale privind semnificaţia zilei naţionale a României, 1 decembrie, are toate motivele să se felicite: România nu mai este o excepţie "liberală". Prin intervenţia sa, Orban şi-a atins scopul şi a întărit curentul ultra-naţionalist, xenofob şi anti-european susţinut nu doar de extremişti periferic, ci de lideri din prima linie mediatică a PSD. Şi cum votul din Transilvania, unde baza electorală a PNL şi a lui Klaus Iohannis era mai puternică, era esenţial, naţionalismul maghiar exprimat de Orban a dat sens naţionalismului românesc exprimat de un fost prim ministru şi necontrazis nicio clipă de partid.
Din acelaşi arsenal "iliberal" face parte şi revendicarea victoriei "poporului" împotriva "invadatorilor" străini (preşedintele german, ong-urile "vândute", elitele cosmopolite). Confuzia naţionalistă şi "anti-liberalismul" par a ţine loc la PSD de program, deşi anti-băsescismul rămâne încă un mijloc eficace de mobilizare electorală. Dar pe 11 decembrie 2016 s-a înregistrat (dacă scoatem din calcul cei 100.000 de votanţi din diasporă) cea mai slabă prezenţă la vot din istoria alegerilor parlamentare din Romania. În aceste condiţii, "victoria" revendicată cu o violenţă discursivă de rău augur, este mai mult decât relativă. Discursul de victorie al lui Liviu Dragnea, departe de a fi fost deschis către un compromis democratic, a fost ameninţător. Şi nu doar la adresa preşedintelui, care a fost ameninţat nu foarte voalat cu suspendarea dacă nu va coopera, dar şi a celor care ar avea o altă viziune. Şi totul cu doar 20% din susţinerea românilor (căci 46% din voturi la o prezenţă de 39,4% înseamnă cam 20%). Mai mult, la alegerile din 11 decembrie PSD se afla mult sub scorul obţinut de Victor Ponta la primul tur al alegerilor prezidenţiale (3.800.000 de voturi). Logica cifrelor e clară: 6.200.000 de voturi, cât a obţinut Klaus Iohannis la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, reprezintă mai mult decât 3.200.000 (sau 3.600.000 cât ar totaliza voturile obţinute împreună cu ALDE). Dar, oricum, votul nu este decât un instrument în atingerea unor principii şi valori. Prin vot se poate susţine atât democraţia cât şi contrariul ei
Unii ar putea considera că la PSD "pragmatismul" electoral s-a impus împotriva social-democraţiei doar din motive tactice pentru a facilita câştigarea alegerilor. Numai că PSD pare incapabil să depăşească momentul electoral, se afundă în lupta pentru impunerea liderului formal ca prim ministru În acelaşi timp, cu greu s-ar putea identifica o strategie socială clară în programul electoral al unui partid a cărui ambiguitate doctrinară poate fi constatată încă de la începuturile sale fedeseniste. Partid postcomunist fără interese doctrinare, care domină administraţia locală de 25 de ani, PSD nu are - şi nici nu este interesat să aibă - vreun profil ideologic.
Ori, tocmai faptul că absenteismul a fost atât de mare (60,5%) violenţa ideologică a campaniei pe care PSD a susţinut-o (câtă vreme nu a combătut-o, ba chiar şi a permis liderilor săi să o promoveze în media) este semnul derivei. Nici statul de drept, nici drepturile omului nu au fost promovate, nici măcar drepturile sociale, în schimb aşa numita mişcare anti-Soros a devenit una din principalele arme de luptă electorală. Ori, această campanie a fost perfect sincronizată cu alte campanii asemănătoare desfăşurate de regimul autoritar al lui Vladimir Putin şi extinse apoi în întreaga regiune. Nu doar la noi, ci şi în celelalte state din zonă s-au desfăşurat în acelaşi timp campanii "pentru familia tradiţională", în fapt, campanii împotriva drepturilor omului, care s-au extins dinspre Rusia putinistă spre zona statelor antiliberale (Ungaria, Polonia, Croaţia, Slovacia, Cehia), dar şi spre România.
În acelaşi timp, PNL a dovedit că fuziunea dintre PNL şi PDL a fost un eşec. Lipsit de leadership, incapabil să îşi asume o linie ideologică clară, blocat în anti-corupţie, bazat pe o structură teritorială care nu se simţea protejată şi nu s-a mobilizat, PNL a fost marele perdant al alegerilor parlamentare. După alegerile locale succesul PSD la legislative era previzibil, mai ales datorită scorului bun de la alegerea primarilor (52%), dar cu 34% dintre primari, rezultatul PNL la alegerile parlamentare este semnul clar al unei neputinţe politice cronice. Ori, în politică bolile cronice sunt de cele mai multe ori fatale.
Cu două partide în derută ideologică (PNL şi PSD) şi alte două partide centrate pe lider (ALDE şi PMP), cu un UDMR tentat de "iliberalismul" orbanist, pe fondul celei mai grave dezangajări electorale a cetăţenilor, partidele parlamentare româneşti nu par pregătite pentru a apăra democraţia. Iar fără democraţie, partidele politice nu au niciun sens.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.12.2016, 00:55)
Eram sigur ca este despre Putin.
2. gargara cu apa chioara
(mesaj trimis de x în data de 19.12.2016, 09:05)
Autorul amesteca in preambul "atitudinea ostila fata de democratie" un neadevar (ca dealtfel se xenofobia sau rasismul) pentru a construi un articol plecat de la premize false. Autorul apoi relativizeaza rezultatul alegerilor datorita unei asazise prezente slabe si leaga naratiunea de Putin pentru a conferi "in acceptiunea sa" o nota negativa.
Trecand peste reteta propagandistica de care m-am saturat inca din comunism, vreau sa punctez ca exact aceleasi teme (la un nivel mai ridicat) au castigat in USA oferind un presedinte care revine la democratia clasica rezultand din votul populatiei in ciuda principiilor corectitudinii politice elaborata si vegheata de niste autodefiniti super democrati. Democratia este simpla: fie recunosti rezultatul alegerilor (pe care le-ai organizat), respenctand baza democratiei, fie nu il recunosti si nu esti democrat plasandu-te pe acelasi nivel comportamental cu comunistii lui Petru Groza. SImplu, nu...? Lumea s-a saturat de propaganda clasica si de aia propaganda prin TV si ziare nu mai conteaza prea mult nici in SUA, nici in Rusia nici in UE si astea sunt noile coordonate.