Partidele încotro ?

În ultimele zile, şi nu numai, evenimentele asupra cărora s-a oprit cu o atenţie demnă de o cauză mai bună presa scrisă sau vorbită au fost legate de partide politice. Fie că a fost vorba despre congresul PNL sau situaţia din PDL, situaţia partidelor era prezentată astfel încât se părea că de evenimentele în curs depinde viitorul ţării. Partidele sunt în centrul atenţiei publice, dar sunt ele în general compatibile cu democraţia? Întrebarea nu este nouă. Dimpotrivă, în­ că de acum mai bine de un secol, teoreticienii, dar şi opinia publică şi-o pune. Răspunsul totalitar care a făcut posibil holocaustul şi gulagul a inhibat analiza critică a relaţiei dificile dintre partide şi democraţie până de curând. În linia gândirii unui Raymond Aron ( a se vedea cartea sa Democraţie şi totalitarism) s-a considerat că regimurile democratice presupun intrinsec pluripartidismul. Şi totuşi, schimbarea socială şi tehnologică din ultimele două decenii readuce întrebarea privind capacitatea partidelor de a răspunde nevoii democratice în actualitate.

Utilizarea cotidiană a unor concepte precum democraţie, stat de drept sau republică, devenite un fel de panaceu teoretic obligă orice spirit lucid la examinarea câtorva probleme de principiu. În primul rând, într-o democraţie care şi-ar merita numele oamenii ar trebui să aibă posibilitatea să judece cu propriile lor puteri problemele vieţii publice. Ori, într-o lume a mass media (a presei de masă) mai poate exista o analiză critică şi lucidă? Căci astăzi, şi o putem constata zi de zi, nu luciditatea, ci emotivitatea sunt speculate de presa de masă. Şi cum s-ar putea preveni, în cazul în care cetăţenii sunt chestionaţi asupra unor probleme, să nu fie afectaţi de emotivitate? Se vorbeşte tot mai mult pe la noi, şi nu numai, despre instaurarea unei forme de cenzură fie în numele bunului simţ, fie în numele interesului naţional. Dar cine va stabili ce este bunul simţ sau interesul naţional? Ar fi deci imposibil să vorbim de legitimitate democratică câtă vreme controversele generate de domnia pasiunilor colective şi de manipularea opiniei publice, ca şi cele privind construcţia consensului nu sunt rezolvate. Oricare ar fi direcţia pe care ar lua-o discuţia, aceasta nu poate ocoli locul şi rolul partidelor politice în democraţie astăzi.

Ori, ieri situaţia partidelor era privită critic: "Aproape peste tot - şi nu de puţine ori chiar pentru probleme tehnice - operaţiunea de a lua partea, de a lua poziţie pentru sau contra, se substituie gândirii. Această lepră care-şi are originea în mediul politic, se întinde în toate ţările şi atinge aproape toate formele de reflecţie. Este îndoielnic că s-ar putea remedia această lepră, care ne ucide, fără a începe prin suprimarea partidelor politice." Aces­ te reflexii apar în Note asupra suprimării generale a partidelor politice, însemnări scrise de Simone Weil (cunoscută la noi mai mult pe latura gândirii sale religioase, filosoafă franceză de origine evreiască care a trăit în prima jumătate a secolului trecut, între1909 şi 1943, şi a marcat gândirea critică franceză) despre care nu s-ar putea spune nici că ar fi fost antidemocrată, nici că ar fi aderat la ideologii totalitariste. Din contră, în scurta sa viaţă Simone Weil a combătut totalitarismul. Cartea în care apare citatul de mai sus a văzut lumina tiparului târziu, în 2006, la editura Flammarion (Note sur la suppression générale des Partis Politiques, editon Flammarion, collection Climats, 2006) şi reflectă viziunea scriitoarei asupra unei epoci în care gândirea unică invadase totul, iar comunismul, nazismul şi fascismul dominau lumea.

Iar astăzi discuţia legată de sensul partidelor politice în societatea actuală nu avea cum să nu se facă. Între alţii, un personaj politic atipic precum Daniel Cohn-Bendit, lider al studenţilor revoltaţi din Paris în mai 1968 şi membru al Parlamentului european din partea ecologiştilor încă din 1994 a publicat la mijlocul lunii februarie Pentru a suprima partidele politice!? Reflecţii al unui apatrid fără partid (Pour supprimer les partis politiques !? Réflexions d'un apatride sans parti, éditions IndigPne, février 2013). Iar în această carte ideile Simonei Weil sunt reluate într-un alt context istoric. Şi dacă esenţa acestor întrebări a supravieţuit timpului, e poate momentul ca partidele politice să încerce să se reconcilieze cu societatea.