Pentagonul a lansat oficial înregistrări video cu "fenomene aeriene neidentificate"

I.M.
Miscellanea / 28 aprilie 2020

Pentagonul a lansat oficial înregistrări video cu "fenomene aeriene neidentificate"

Pentagonul a lansat oficial trei înregistrări video care arată "fenomene aeriene neidentificate" care au fost înainte dezvăluite de o companie privată, relatează CNN.

Înregistrările arată ceea ce par a fi obiecte zburătoare neidentificate mişcându-se rapid în timp ce sunt surprinse de camere cu infraroşu. În două dintre ele pot fi auziţi membri ai serviciului care îşi exprimă uimirea faţă de cât de rapid se mişcă obiectele. Unul dintre ei presupune că poate fi vorba despre o dronă.

Forţele aeriene au confirmat veridicitatea acestor înregistrări în luna septembrie a anului trecut. Acum au fost lansate oficial "pentru a clarifica eventualele idei preconcepute ale publicului referitoare la faptul că înregistrările care au circulat sunt reale sau dacă este vorba despre mai mult", a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sue Gough.

"După o analiză riguroasă, departamentul a concluzionat că lansarea autorizată a acestor înregistrări video declasificate nu dezvăluie niciun sistem secret şi nu afectează vreo ulterioară investigaţie a incursiunilor militare în spaţiul aerian", a completat ea.

În prezent, Forţele aeriene au un ghid oficial pentru cum pot piloţii să raporteze când cred că au văzut ceea ce pot fi OZN-uri.

Înregistrările video au apărut iniţial în perioada decembrie 2017 - martie 2018, lansate de To The Stars Academy of Arts & Sciences, companie cofondată de Tom DeLonge, fost membru al trupei Blink-182, care susţine că studiază informaţii despre fenomene aeriene neidentificate.

În 2017, unul dintre piloţii care a văzut unul dintre obiectele neidentificare în 2004, a declarat pentru CNN că se mişca într-o mod inexplicabil.

"Pe măsură ce m-am apropiat de el... a accelerat rapid spre sud şi a dispărut în mai puţin de două secunde. Era ca o minge de ping pong, lovindu-se de perete", a povestit David Fravor, fost pilot.

Pentagonul a studiat înregistrări ale unor astfel de întâlniri ca parte a unui program clasificat, lansat la cererea fostului senator Harry Reid al statului Nevada. Programul a fost lansat în 2007 şi a fost încheiat cinci ani mai târziu, potrivit Pentagonului, după ce a fost considerat că există priorităţi care necesită finanţare.

Luis Elizondo, fost şef al programului clasificat, a declarat pentru CNN în 2017 că, personal, crede "că există dovezi foarte convingătoare că este posibil să nu fim singuri".

Reid a scris luni pe Twitter că este "bucuros" că Pentagonul a lansat oficial aceste înregistrări, dar că "doar scrijeleşte suprafaţa cercetării şi a materialelor disponibile. SUA trebuie să privească serios şi ştiinţific asta şi orice potenţială implicaţie în securitatea naţională", transmite News.ro.

Unii membri ai Congresului sunt încă interesaţi de această problemă, iar vara trecută mai mulţi senatori au primit un raport clasificat din partea oficialilor Forţelor aeriene despre un obiect zburător neidentificat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Americanii umbla cu OZN-uri in timp ce lumea moare de foame.

    1. Cate ciozvarte de oase iei postacule ?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb