PENTRU PRIMA JUMĂTATE A ANULUI Profitul net al Turbomecanica scade cu peste 90% la sub 1 milion de lei

M.G.
Piaţa de Capital / 30 august 2021

Profitul net al Turbomecanica scade cu peste 90% la sub 1 milion de lei

Turbomecanica Bucureşti (TBM) a obţinut, pentru primul semestru al anului, un profit net de 0,86 milioane de lei, cu mai bine de 90% sub cel de la jumătatea anului trecut, de 10,88 milioane de lei, în condiţiile creşterii cheltuielilor într-un ritm accelerat şi al scăderii uşoare a veniturilor, reiese din raportul companiei aviatice publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Pentru primele şase luni ale anului curent, cifra de afaceri a Turbomecanica s-au ridicat la 52,2 milioane de lei, în scădere cu 4,7% faţă de cea reflectată în situaţiile financiare aferente perioadei ianuarie-iunie 2020, de 54,8 milioane de lei, şi cu aproximativ 14% sub nivelul bugetar dar în acelaşi timp peste media înregistrată în ultimii ani.

Veniturile totale din exploatare s-au cifrat la 58,3 milioane de lei, în scădere cu 6% faţă de S1 2020, diferenţa venind din producţia stocată evaluată la 5,31 milioane lei. De menţionat că industria aeronautică a fost puternic lovită în perioada pandemiei neputând fi estimată concret o revenire la normal a cererii.

Compania arată că are, pe primele şase luni, privind prin prisma încadrării în valorile bugetate, o nerealizare a cifrei de afaceri 8,5 milioane lei din care suma de 6 milioane lei este aferentă IAR Brasov, 1,6 milioane lei aferentă MApN şi 1,6 milioane lei este nerealizare ca urmare a decalării finalizării unor produse din S1 2021 în S2 2021.

"Se intenţionează recuperarea întârzierilor, prin urmare aşteptările indică încadrarea CA la finalul anului 2021 în prevederile bugetare de 117,6 milioane lei", arată compania. Pe de altă parte, cheltuielile cu materiile prime şi materialele au fost de 21,72 milioane de lei, cu 7,2% mai mari decât cele din primele şase luni ale lui 2020, în timp ce cheltuielile cu beneficiile angajaţilor s-au cifrat la 26,76 milioane de lei, în creştere cu 14,6%, pentru aceeaşi perioadă de raportare, ca urmare a angajării a 15 persoane faţă de decembrie 2020 şi a acordării tichetelor de vacanţă în sumă de 1,6 milioane de lei. Cheltuielile de exploatare s-au cifrat de asemenea la 55,95 milioane de lei, în creştere cu 13%.

În aceste condiţii, profitul din exploatare al Turbomecanica din primul semestru al anului s-a ridicat la 2,35 milioane de lei, cu 95% sub cel de la jumătatea anului trecut, rezultat ce a fost erodat de o pierdere financiară de 0,97 milioane de lei.

Totodată, variaţia stocurilor a avut un impact mai puternic an/an în profitabilitate, care a fost de asemenea afectată de cheltuielile mai mari cu circa 1,2 milioane mai mari cu deprecierea activelor.

Pentru primele trei luni ale acestui an, TBM a raportat o pierdere netă de 0,85 milioane de lei faţă de profitul de aproape 3,92 milioane de lei din primele trei luni ale anului trecut.

Amintim că în data de 25 august 2020, acţionarii Turbomecanica (TBM) au aprobat strategia de dezvoltare a societăţii prin diversificarea portofoliului de servicii de mentenanţă şi reparaţii efectuate pentru motoarele CFM56-7B ce echipează aeronavele civile Boeing 737NG.

Cel mai mare acţionar al Turbomecanica este Radu Viehmann, ce la data de 30 iunie a acestui an avea 25,92% din capitalul companiei, în timp ce Dana Maria Ciorapciu deţinea 15,16% din Turbomecanica.

Valoarea de piaţă a companiei aeronautice este de circa 89,4 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb