În data de 12 aprilie a fost demarată modernizarea staţiunii Moneasa, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iosif Mantula, citat de Rompres". Pînă în prezent, au fost primite toate avizele de la utilizatori, rămîne să fie finalizată partea de documentaţie şi să se treacă apoi la faza de execuţie", a subliniat domnia sa.
Valoarea totală a proiectului, care se va derula de-a lungul a 18 luni, depăşeşte 4 milioane de euro. În ceea ce priveşte finanţarea, circa 2,7 milioane de euro vor fi asigurate din fonduri PHARE, Guvernul României urmînd să aloce 915.251 de euro. Participaţia autorităţilor locale se ridică la 417.654 de euro.
Proiectul prevede construirea unui centru de informare turistică, modernizarea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, construirea unei noi staţii de epurare.
Totodată, va fi modernizat terenul de fotbal existent în comună şi vor fi amenajate două noi terenuri, unul de handbal/volei/baschet şi altul pentru tenis de cîmp. De asemenea, se va construi un centru sportiv, care va cuprinde o clădire cu două nivele.
Iosif Mantula a mai precizat că , în programul amintit, este cuprinsă şi reabilitarea drumului judeţean 792 B Sebiş - Moneasa şi a semnalizării turistice. Astfel, va fi reabilitată porţiunea de drum judeţean, inclusiv marcajele rutiere, pe porţiunea din interiorul localităţii şi vor fi puse marcaje turistice pe 100 de kilometri de drum.