Preţul mediu al energiei electrice tranzacţionate pentru astăzi, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), administrată de OPCOM, a fost de 224,29 de lei/MWh (echivalentul a 62,65 de euro/MWh). Astfel, a fost înregistrată o creştere de +1,8% faţă de preţul mediu aferent zilei de ieri, 8 ianuarie (220,19 de lei/MWh). Volumul total al energiei tranzacţionate pentru astăzi a fost de 21.400,779 MWh, în creştere cu +2,5% faţă de ieri. Valoarea totală a energiei tranzacţionate pentru data de 9 ianuarie este de 4.859.294,76 de lei (1.357.420,74 de euro), mai mare decât cea din ziua precedentă cu +3,5%. Astfel, PZU marchează un nou record de la lansare, prin valoarea totală a tranzacţiilor, în condiţiile menţinerii la cote maxime a interesului pentru tranzacţionare, exprimat de numărul record al participanţilor care au introdus oferte de vânzare/cumpărare (59), pentru ziua de 9 ianuarie. Cota tranzacţiilor PZU din consumul net prognozat este de 12,16%. Volumul mediu tranzacţionat a fost de 891,699 MWh/h, în creştere cu +2,5% faţă de ieri
PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOARE Preţul mediu al energiei a crescut cu 2%
AT
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 ianuarie 2008