PLASAMENTE ALTERNATIVE Artă şi piaţă de artă

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 24 iunie 2011

Ştefan Luchian. "Ulcică cu flori".

Ştefan Luchian. "Ulcică cu flori".

O, nu, se întîmplă din nou! Se pare că nu este chip să scăpăm de sexul Elenelor. La mult prea scurt timp de la expoziţia "Despre Elena, în general" în care Marilena Murariu propunea, totuşi, un concept unitar, un proiect programatic, aflăm că au apărut deja apostolii ideii. Nici nu se făcu luna, şi fără să ştim vreodată de cîte ori o fi cîntat Cocoşul, şi aflăm că Elena, sub formă de careu de Elene, se caţără din nou pe simeze, propulsată de un artist plastic. De această dată este vorba de un bărbat, un domn, un artist, care completează omisiunea artistei, doamna Murariu, care a expus doar priveliştea ginecologică a doamnelor Elene, nu şi a domnişoarei cu renume de număr de maşină. O face fără ezitare şi cu rapiditate un domn, aşa-zis Tara von Neudorf, un "nobil" de tranziţie, încununat de autocăutări pe drumul scandalului cu orice preţ. Şi asta tocmai acum cînd începusem să ne obişnuim cu acest produs al pieţei şi, din cauza abundenţei, să constat o oarecare unitate şi continui-tate în meşteşug şi chiar în lipsa sau haosul ideatic. De fapt, tocmai aici este ideea, în lipsa ideilor. Că dacă avea o idee, ceva deştept sau măcar o găselniţă, ar fi fost caricatură. Deocamdată nu este decît un fel de protest cu orice preţ, o vehiculare neautorizată a marilor subiecte geopolitice fără să ştie prea bine despre ce este vorba, adică mai puţin şi decît o spoială. Şi musai cu text în engleză. Aşa că expoziţia cu Elena a lui Tara se numeşte "National Bitch".

Faţă de precedentul de la "Simeza", oferta lui Tara adaugă sexul explicit al lui EBA, cu barbă de 3 zile în formă de inimioară, şi invocarea Elenei Cuza. Pentru a uşura înţelegerea "operei de artă" sînt tot felul de etichete şi texte. Nu ar fi avut nicio profunzime dacă nu ştiam că organul de mai sus tronează pe Constituţie, Gramatica limbii române şi Kamasutra. Imaginile sînt, oricum, extrem de încărcate de contexte şi apropouri, unele interesante, altele se consumă în fronde de doi bani sau glume doar de autor înţelese. Elena Doamna, o rară rază de demnitate în istoria naţională, nu îşi avea locul într-o expoziţie numită "National Bitch", avînd ca spirit rector pe tovarăşa Ceauşeascu şi domna Udrea. Simplul fapt că are numele Elena şi a fost de-a dreapta unui şef de stat nu justifică băgarea ei cu forţa în această oală superficială. Referirile la originea evreiască a Elenei Lupeasca sînt numeroase, insistente, aplicînd formula conform căreia blasfemia este de succes sigur. Interesant, printre stele ale lui David care marchează zonele erogene principale zărim grilaje de trei linii, perpedincular pe trei linii. Autorul ştie că acesta este semnul Gărzii de fier. Nu ştiu, în schimb, cei din gara Sinaia, unde acest semn făcut cu carioca apare pe placa comemorativă care aminteşte de faptul că acolo a fost împuşcat, la 29 decembrie 1933, Ion Gh. Duca, prim-ministru al României. La fel este profanat, ba chiar distrus, monumenţelul care marchează locul unde, în mijlocul Bucureştiului, în 1939, un alt prim ministru al României, Armand Călinescu era asasinat de purtătorii logo-ului mai sus amintit, mult mai puţin cunoscut decît cămăşile verzi cu care era asortat.

Cît despre raportarea politică ne confruntăm din nou cu dilema relaţiei dintre artă şi politică de care vorbeam cu ocazia expoziţiei de la Simeza şi a piesei de teatru care se vroia, ca într-o scenă de groază, cu blondă, pitic şi chior. Altfel spus, nu prea e clar în care dintre cele două tabere în care s-a separat net societatea românească îl regăsim pe autor. Teoretic, ar trebui să îl considerăm anti-prinţul de Orange dar maniera de exprimare îi face acestuia mari servicii. În actualul cadru politic, sîntem bucuroşi că nu re-apar acele raportări sexuale la harta României care trebuiau să fie noul val al artei româneşti, anul trecut şi cel dinaintea lui. Deşi se pare că harta în formă de clitoris generos, expusă de Benedek Levente la Atelier 35, în 2008, ar fi soluţia pentru noua împărţire teritorială a României de care se tot discută astăzi, deşi dinaintea ne rămîne tot mai goală.

Haideţi să ne smulgem din tentaţiile divagaţiilor critice şi să amintim cîteva certitudini şi specificităţi, adică preţuri reuşite în licitaţii de artă. Pentru că licitaţia Goldart s-a ţinut aseară, prea tîrziu pentru a vedea lumina tiparului odată cu a dimineţii, să amintim ce s-a întîmplat la precedenta, de acum două săptămîni. Preţurile sînt în euro, ca la Artmark şi Ara Art, cea din urmă autoarea unei vînzări mica Picasso şi presupusul Picasso, miercurea trecută.

O "Ulcică cu trandafiri" de Luchian a intrat în clubul select al vînzărilor mari, plecînd pentru 20 de mii de euro. La 11 mii s-a dat un Balcic de Mutzner, piesă de excepţie ca subiect, semnătură şi multe altele. Ciucurencu ne aduce în atelier cu o natură statică cu anemone şi mere de 10 mii de euro.

Tot aseară s-a ţinut şi un vernisaj, la Cotroceni, fără negocieri sau reprezentări proporţionale. Sărbătoritul a fost Rudolf Schweitzer-Cumpăna, atît de românul străin, la 125 de ani de la naşterea sa. Două dintre picturile sale s-au vîndut la Goldart, pe 9 iunie. "Pod pe Sena", probabil Pont Neuf, a plecat pentru 8 mii de euro, iar un "Sat argeşean" cu 7,5 mii de euro.

În contemporaneitate ajungem cu Horia Bernea, un "deal" de 5,5 mii de euro şi Sabin Bălaşa, la un preţ pămîntean, 4 mii de euro. Mai vechi, "Trei gutui" de Octav Băncilă s-a vîndut cu 3,6 mii de euro. Iar un peisaj din legendarul Vlaici de Olt, de Nicolae Vermont, s-a dat cu 1,7 mii de euro iar o pictură de Alma Redlinger, o artistă de mare valoare şi ţinută, cu care sîntem contemporani, s-a vîndut cu mai puţin, 1,6 mii de euro.

Artă şi piaţă de artă. Sînt cele două părţi sesizabile ale acestei scrieri. Le vom regăsi miercuri, 29 iunie, la palatul Cesianu-Racoviţă, noul sediu al casei de licitaţii de artă Artmark, într-un început de dezbatere-şcoală lunară, unde, sub auspiciile unui club al presei de artă din România, vom vorbi de valoare şi valori sub toate aspectele.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb