PLASAMENTE ALTERNATIVE Hai la Veneţii

Casa Alis scoate la vînzare, duminică, nu mai puţin de patru Veneţii, o ofertă care aproape concurează anunţurile turistice din "Bursa". De obicei, nu descriem oferta unei licitaţii viitoare pentru că avem dubii generale asupra modului cum este stabilit preţul de pornire a licitaţiei. De fapt, şi acum preţurile neconfirmate de cerere ocupă un loc secundar, dacă nu terţiar, tema picturilor scoase la licitaţie fiind liantul poveştii.

De F. Herink se oferă un peisaj cu debarcader în scări de piatră pe Canal Grande, iar preţul cerut este de 3 mii de euro, adică 120 de milioane de lei. Cu o lună în urmă, la 13 iunie, au fost scoase la vînzare două peisaje orientale, de asemenea la malul apei. S-au cerut 406 milioane de lei, adică 10 mii de euro, dar nu s-a dat. Dimensiunile picturilor în ulei pe pînză sînt absolut aceleaşi, 31,5 pe 52,5 cm. Catalogul de duminica asta ne spune ceea ce, probabil, nu se ştia cu o lună în urmă, că F. Herink figurează în Benezit, fără a se menţiona anul, şi nici ce înseamnă iniţiala F. sau în ce vremuri a trăit. Nu ştiu ce spune Benezit, dar cu siguranţă Akoun 2003 nu scoate o vorbă despre F. Herink.

Ceva mai mic şi ca preţ, şi ca dimensiuni este un anonim ulei pe carton botezat Veneţia dar reprezentînd ceva mult mai exact, o parte extrem de cunoscută a oraşului, atît de cunoscută încît merita individualizată. Ca să spunem lucrurilor pe nume, e vorba de un Pod al Suspinelor, în tonuri incredibil de deschise, totul pentru 200 de euro. Bineînţeles, nimeni nu garantează că preţul nu va creşte, purtat pe valuri de cartoane de licitaţie. Dacă ar fi să punem pariuri pe rezultatele unei licitaţii viitoare, eu asta aş miza la numita pictură, victimă a botezurilor pripite care înlocuiesc, cu o brumă de cultură, lipsa titlului original al lucrării.

A treia ofertă avînd Veneţia drept temă este formată din două acuarele, două "vedute" veneţiene, la auzul cărora am exclamat ca pe vremurile de început ale reclamelor româneşti: V-am prins, vrăjitoarelor! Dar nu era aşa, cele propuse pentru vînzarea de duminică nu sînt cele vîndute de vreo două ori în acest an şi plimbate şi pe la un Rom-Antique. Cele de acum sînt ceva mai mari, una reprezintă un vas cu pînze şi cealaltă, un vas cu gondolier. Cele vîndute deja au amîndouă cîte un gondolier şi ceva mai multe clădiri veneţiene celebre în fundal. Şi, în plus, semnătura lor a fost descifrată, e a unui oarecare B. Salviati. Dacă pentru vedutele de pe 11 se cer 395 de euro, cele vîndute au obţinut 28 de milioane, preţ de pornire, la licitaţia din 18 aprilie, deşi la 8 februarie fuseseră vîndute cu 32 de milioane, în creştere faţă de cele 23 cerute. Diferenţa de preţ între vedutele vîndute şi cele propuse duminica asta nu se datorează vreunei diferenţe de calitate sau valoare, cele mai ieftine fiind chiar mai mari ca dimensiuni. Şi nici faptul că semnătura unora a fost descifrată nu spune mare lucru, B. Salviati fiind aproape la fel de anonim ca o semnătură indescifrabilă. În cataloage apar doi Salviati, unul Giovanni, trăitor între 1881 şi 1950, şi altul Francesco, din secolul al XVI-lea, dar nici un B. Şi nu o să ne stricăm week end-ul doar pentru asta, oricum aş paria pe creşterea preţului de adjudecare. Şi ca să fie confuzia totală, nu este exclus ca oferta de vedute de duminică să fie aceeaşi cu cele două acuarele semnate tot indescifrabil şi tot cu roşu, cu dimensiuni identice, vîndute anul trecut, în iunie, cu 14 milioane, în creştere de la 8. O dată pe an nici nu ar fi mult pentru o ofertă să reapară în licitaţii. Şi dacă atunci s-au obţinut 14 milioane, acum se cer 16 din start, deprecierea leului fiind mai mică chiar decît rata inflaţiei recunoscută de guvern.

O altă Veneţie, un superb ulei pe pînză cu efecte de reflexe acvatice, semnat cu alb Constantin Isachie s-a vîndut la precedenta licitaţie Alis cu 22 de milioane, în creştere de la 14. Cu o altă licitaţie înainte, o "Veneţie" de Petraşcu în care nu apar nici canale, nici gondole şi nici alte obiective uşor de recunoscut a fost propusă cu aproape un miliard de lei, 908 mai exact, dar, şi mai exact, nu s-a vîndut, deşi era reprodusă în monografia (şi nu monograma, cum susţine catalogul Alis) "Petraşcu" de Zambaccian. În schimb, la aceeaşi şedinţă din 13 iunie s-a vîndut un ulei pe carton cu vele ample ce ascunde peisajul tipic veneţian, o creaţie Constion, cu 20 de milioane de lei, preţ de pornire. Deşi titlul, dimensiunile şi alte caracteristici sînt identice, ar fi totuşi păcat ca această lucrare să fie una şi aceeaşi cu cea vîndută în noiembrie 2003. Păcat pentru că aceea se vînduse, deja, cu 34 de milioane, în urcare hotărîtă de la 16. Altfel ce să însemne vînzarea cu un preţ mai mic a unui obiect pe care te-ai bătut să dai un preţ mai mare? Dacă are cineva vreo explicaţie sau bănuială să ne-o transmită!

Tot de pe un mal pe altul a privit Veneţia şi Emil Niculescu Nic, în 1930, a cărui acuarelă plină de calităţi artistice a eşuat în tentativa de a fi vîndută la licitaţia Alis din 16 mai cu numai 2,5 milioane de lei. De altfel, a fost o şedinţă foarte slabă, în care s-au vîndut doar 15 dintre cele 48 de oferte ale secţiunii iar neadjudecarea "Veneţiei" lui Emi Niculescu Nic a fost primul dintre cele 33 de eşecuri. Pe ansamblu, totuşi, anul acesta. Veneţia s-a bucurat de căutare la licitaţiile Alis, prima ofertă de gen venind la 7 martie, cu 11,5 milioane, şi plecînd în aceeaşi zi cu 24 de milioane, stabilite în cursul licitaţiei. Era un ulei pe pînză de dimensiuni mari şi în culori ce sugerează incendiul, fiind şi semnat cu roşu de Sorin Ionescu.

La Monavissa, însă, Veneţia nu a avut, încă, succes, deşi oferta a fost deosebită. La licitaţia din mai a fost oferită o pînză de Dan Ion Bejenariu, cu o extrem de interesantă imagine a Palatului Dogilor pe care se cereau 350 de euro. La şedinţa din aprilie, două dintre cele patru oferte semnate Honoriu Creţulescu reprezentau imagini veneţiene în acuarelă pe hîrtie, adevărate vedute. Prima era o privelişte de sub o arcadă, iar o alta redă un unghi terestru al unui pod în arcadă gen Rialto, pentru fiecare cerîndu-se cîte 240 de euro, dar neoferindu-se nimic.

Asta a fost în 2004 pentru că, anul trecut, în august, Monavissa a vîndut, cu 475 de euro, un peisaj veneţian cu pod în arcadă, palat amplu şi un vîrf de gondolă, de Aurel Bordenache, pe care se cereau, în deschidere, doar 60 de euro. Nu vrem să susţinem că la Monavissa se vinde ce nu merge la Alis şi invers, dar anul trecut, "Canal la Veneţia" de acelaşi Aurel Bordenache a rămas nevîndut la Alis, în iulie, înainte de vacanţa de vară de atunci, preţul de pornire fiind de numai 7,8 milioane.

Dar Alis a reuşit şi ea nişte vînzări bune de Veneţii în 2003. În una dintre şedinţele lunii iunie, o imagine intitulată "Veneţia văzută de la Casa Romena", realizată de Dimitrie Berea, a urcat de la 20 la 36 de milioane de lei. Pictura ar fi stat foarte bine pe pereţii Ministerului de Externe, la Cultură sau chiar la numita instituţie românească din Veneţia, dacă nu o fi fost luată de un fost ministru de externe, acum prim printre miniştri.

Înainte de a închide geamantanul de vacanţă la Veneţia reprezentat de acest articol şi care deja s-a umplut, să mai amintim nişte Veneţii văzute pe scena de la Operetă: "Peisaj din Veneţia" de Corneliu Baba, vîndut în martie cu 22 de milioane, "Veneţia", acuarelă realizată de Franz Schmidt-Glinz în 1891 şi vîndută cu 38 de milioane, de la 12 cît se cereau în deschidere, şi, în aceeaşi şedinţă din 26 ianuarie 2003, un ulei pe pînză botezat cu numele oraşului, pe care s-au cerut 5 milioane, dar s-au dat, după licitaţie, doar 4.