PLASAMENTE ALTERNATIVE Resetam-aş şi n-am chef!

Nu este nici început dar nici sfârşit de an, nu este nici început sau vreun sfârşit de deceniu, secol, mileniu sau semestru, nu este nici început ci poate un fel de sfârşit de lună, nu este momentul, aşadar, dar tocmai de aceea să facem un fel de bilanţ al pieţei de artă. Mai ales că nu suntem nici la început şi nici la sfârşit de pandemie.

Deşi am fi tentaţi să zicem că nu s-au schimbat prea multe, că online-ul a înlocuit live-ul fără probleme, că am şi uitat şi nu ne mai interesează cum este să mergi la o galerie sau la o licitaţie, ei, bine, nu prea este aşa! Probabil că asta ne permite să credem, că avem o puternică determinare să revenim la cum eram înainte, după ce se termină pandemia de lockdown. De abia aşteptăm să facem ce făceam până acum un an, şi apreciem după ce a trecut un an de pandemie.

Nu ştiu cine au reacţionat mai repede, galeriile, marile târguri şi saloane sau casele de licitaţii dar sigur artiştii au reacţionat ultimii. Licitaţiile ştiau ce înseamnă activitatea online, că o practicau alternativ, mai ales vara, galeriile aveau şi ele o ofertă serioasă pe internet, unele chiar nu mai aveau sau nu aveau vitrine, adică lucrau pe telefon şi pe internet, iar marile târguri de artă mai întâi s-au amânat, apoi au trecut pe internet şi ele. A fost o perioadă de ezitare dar primele evenimente online au dat curaj tuturor. Sau, măcar aşa s-a spus. În caz că nu este în totalitate aşa, există o uriaşă doză de adevăr în asta. Chiar dacă activitatea online nu era o necunoscută, ba chiar era o preocupare obişnuită, mutarea totală a activităţii în această paradigmă fiind perspectiva care speria. Să ne amintim că noi credeam, cu toţii, că pandemia de coronavirus este o chestie de luni, cel mult până de Crăciun. Iar dacă spunea cineva că va trece anul şi noi tot cu spălatul pe mâini în lockdown, acela o făcea din frondă sau, cel mult, din fler, nu avea niciun argument solid sau ştiinţific.

Şi, iată-ne, după un an de pandemie - că acesta este momentul de bilanţ - tot mai sătui şi tot mai decişi să ne refacem vieţile. Se vorbeşte mai mult de revenire la vechile obişnuinţe, decât de faimoasa Resetare, care ne umplea de mister şi presupusă expertiză discuţiile cam din preajma Crăciunului şi a Revelionului. Poate că şi preoţii Resetării s-au plictisit, au dispărut ori s-au răzgândit. Este nevoie de mari şi multe schimbări, dar în niciun caz de schimbări radicale doar de dragul schimbării sau pentru a justifica o anumită acţiune în acest moment de criză. Să fim realişti, dacă se cere revoluţie, să plusăm şi să cerem o revoluţie continuă. Adică de evoluţie, de adaptare, de modernizare avem nevoie. Asta este, de fapt, modernizarea şi chiar modernitatea, să perfecţionezi sistemul în mod permanent. Suntem, totuşi, în secolul XXI, ba chiar am consumat o cincime din el, nu mai putem veni cu idei pe care cei mai mulţi dintre clăditorii viitorului, nemulţumiţi de prezent, le cunosc din filme sau cărţi din secolul trecut. Şi, să nu uităm, resetarea este un mod capitulard de a soluţiona o problemă. Pe vremea mea, resetarea se făcea prin scoaterea calculatorului din priză, cu furie şi neputinţă, când epuizai toate posibilităţile pe care le deţineai. În culmea disperării furibunde vieţuia, totuşi, speranţa şi zvonul că, după o astfel de acţiune, totul va porni, în mod misterios, de la sine. Şi cam aşa se întâmpla. Când calculatorul pornea, scrâşnind din hard, îţi revenea şi faza şi emfaza, ştiai tu că se va rezolva deşi nu aveai nicio idee despre cum s-a întâmplat. Aşadar, resetarea este recunoaşterea unei neputinţe, a unei gândiri eronate şi a unei acţiuni neştiinţifice, o răzbunare pe toată lumea care ţi-a văzut vulnerabilitatea, o lipsă de pricepere. Ca să nu mai vorbim că te lăsai total pe seama calculatorului, dacă nu mergea el, tu erai de vină. Deci, o Resetare, mare sau mică, este un proces foarte deştept, realizat de oameni la fel, dar care cam lipsesc.

Ce vor face iubitorii de artă, creatorii şi actorii pieţei de artă după pandemie. Nu am informaţii secrete sau date certe despre acest eveniment dar gândul la el dă vitamine de bună calitate speranţei. Păstrând, desigur, comportamentul responsabil în aceste vremuri speciale. Oamenii au tendinţa naturală să caute bunele vechi fericiri, raiurile originale. Acum, însă, vom păstra şi bunele practici din pandemie, toate legate de facilităţile online, fără de care catastrofa ar fi fost totală. Poate că asta a fost resetarea de care se tot vorbeşte, cea în care viitorul ne-a pus să ajungem cu temele la zi, să producem tehnică avansată şi disponibilă până rămânem în scurt de chip-uri, chiar dacă nu le-am injectat odată cu vaccinul. Aşadar, vom folosi tot mai mult tehnica de vârf şi comunicare online, până când timpul se va termina. Îmi place să cred că "resetarea" emoţională va însemna, în piaţa de artă, că ne vom apropia tot mai multe lucrări de artă care ne atrag şi ne transmit emoţii, fără alergătura asta lipsită de noimă după profit individual cu orice preţ. De fapt, profitul se află în fiecare operă de artă pe care o cumpărăm, şi este uriaş, inegalabil, capabil să genereze emoţii pe care "money can't buy".

Artnet News a dat publicităţii un raport despre piaţa de artă care poartă un nume optimist dar şi înspăimântător, totodată: Intelligence Report. Documentul este extrem de interesant şi instructiv dar te cuprinde angoasa când realizezi cât de departe suntem de marile şi vibrândele pieţe de artă, că funcţionăm într-o altă paradigmă. Şi, totuşi, la secţiuniea Ultra-Contemporary a inteligentului Raport, în top 10, unde 10 este nota dar mai ales numărul de locuri al topului, avem nu mai puţin de 4(patru) Ghenie, o adevărată invazie de Ghenie. Avem picturi de Adrian Ghenie în acest prestigios clasament începând chiar cu primul loc. În traducere fotbalistică, putem spune că domină copios.

Lucrarea de pe primul loc, a conaţionalului nostru, se numeşte "Lidless Eye" şi a fost vândută, în octombrie trecut, la Hong Kong, la o licitaţie Christie's, cu 7 milioane de dolari. Următoarea este pe locul trei, se numeşte "The Arrival" şi, în februarie 2020, la un Sotheby's de Londra, a însemnat o vânzare de 5,415 milioane de dolari. Am zis bine locul 3, pentru că, după ce că domină Top 10, Adrian Ghenie nu scapă decât medalia de argint a "podiumului". Foarte frumos, a lăsat-o unei doamne despre care am scris încântate cuvinte la momentul reuşitei sale de piaţă, şi în continuare îi prevedem un frumos viitor post-pandemic. Este vorba de Dana Schutz şi de o vânzare de 6,5 milioane de dolari. Al treilea Ghenie vine pe locul al şaselea şi este fantasticul "On the Road to Tarascon 2", vândut, în iulie, tot la Christie's Hong Kong, cu 4,351 milioane de dolari. Imediat, pe locul 7, s-a plasat "Pie Fight Interior", varianta din acest glorios ciclu ghenian, vândută cu 3,753 milioane de dolari, la o licitaţie Sotheby's de mare angajament, din Londra lunii octombrie a anului trecut.

Cu trei lucrări în acest top, faţă de cele patru ale lui Adrian Ghenie, se află pictorul Canadian Matthew Wong, cu o biografie teribilă, care te duce în lacrimi. Avea autism şi sindromul Tourette, învăluite într-o depresie teribilă, care l-a şi sinucis, la numai 35 de ani, în 2019. Era autodidact şi începuse să picteze de doar câţiva ani, impunându-se pe piaţă dar şi în critica internaţională. Pictura sa este puternică şi blândă, cuceritoare şi dureros de adevărată, o deschidere spre lumea în care a fost mereu singur oricât de aproape am fi încercat să-i fim.