PLASAMENTE ALTERNATIVE Viaţa de dincolo de orizont

Nu de puţine ori am avut impresia că nu există viaţă artistică în afara Bucureştiului, sau cel puţin nu exis­tă comerţ, ci obiecte de artă dincolo de licitaţiile, galeriile şi tîrgurile din capitală. Departe de a cunoaşte starea exactă a peisajului românesc de profil sau de a intenţiona să fac un studiu statistic şi sociologic al shopping-ului de artă, vom pomeni şi revela propriile subiectivităţi referitoare la trei iniţiative, trei cazuri de fapte bune pe tărîmul artei şi vînzării ei. Majoritatea oraşelor României şi multe reşedinţe de judeţ nu au nici un magazin de antichităţi şi nici o galerie de artă, fie ea contemporană sau/şi modernă, adică autorii nu mai au cum să fie printre noi. Cultura în domeniu este atît de redusă că nu este loc nici măcar de îmbunătăţire. Creaţia contemporană este şi ea în mare suferinţă, vechile galerii fiind atinse de un virus care le-au făcut să dispară treptat. Speranţa ce mai venea dinspre structurile locale ale UAP este şi ea o simplă amintire, astfel că, lipsită de spaţiu de expunere, creaţia actuală lîncezeşte a criogenie. Din toate direcţiile, orizontul se îngustează, ajungînd la vîrful degetelor de la picioare ce pot fi privite doar cu capul plecat.

În această atmosferă sumbră, care nu are şanse prea mari de iluminare, ne provoacă plăcere şi optimism să descoperim oameni foarte vii, care vin din ani întregi de aplecare asupra artei sau asupra registrelor contabile, cu toţii vrînd să pună în aplicare merituoase gînduri, idei şi proiecte despre artă, în care găsim expoziţii, artişti scoşi din atelier doar pentru a fi aduşi, pachet complet de servicii, pe simeze, cataloage cum îşi doresc toţi creatorii şi acea parte de promovare fără de care nici nu s-ar şti că există minunaţii creatori de artă plastică.

În ciuda aşteptărilor pe care ni le sugerează, Clujul are un peisaj expoziţional foarte sărac şi concentrat în piaţa superbei statui a lui Matei Corvin. Acolo avem Muzeul de artă, cu un potenţial uriaş, dar nevoi de lucru cît autostrada pe drept intrată în istoria penibilului sub numele de Bechtel. De se va renova cum trebuie palatul Banffy, al muzeului de artă, vom avea la Cluj un centru expoziţional de excepţie în acest sud-est european al nostru, pe care cei de acolo îl resping clamînd Mittel. Tot acolo, într-un colţ al pieţei, se află o "peşteră a comorilor", de artă, evident, puţin vizibilă, desigur, celor neiniţiaţi. În acelaşi cadru de burg transilvan, trecînd pe sub arcade, prin curţi interioare în care se odihnesc terase de vară, se află galeria "Alianţa artelor", un spaţiu mic în comparaţie cu ce au alţii sau era pe vremuri, dar care compensează, ba ia chiar avans, prin intensitatea eforturilor şi ideilor. Vasile Radu se numeşte sufletul locului, cel care nu îşi găseşte stare dacă nu face o expoziţie de adîncime de timp sau lărgime de ţară, sau vreun tîrg care să adune civilii în jurul pasiunii pentru artă şi obiect de colecţie. Prozaic spus, asta înseamnă că la galeria mai sus descrisă se organizează expoziţii din genul "restituiri", precum recenta expunere Maria şi Aurel Ciupe, vin şi contemporani, precum clujeanul Călin Anton, dar şi din ţară, precum ieşeanul Dorin Baba sau, peste două săptămîni, orădeanul Aurel Roşu, pentru că, programatic, Vasile Radu vrea să scoată măcar galeria sa din somnul plăcut dar păgubos al provincialismului ce anesteziază atmosfera artistică a Clujului. A început repede, în martie 1990, cu "Artă - loisir - utilitate", probabil prima galerie privată de artă din democraţia actuală, un precursor al actualei "Alianţe a artelor" care funcţionează în locul mai sus descris din 1995.

Rămînem dincolo de munţi, dar ne ducem şi noi la Timişoara, de care ne amintim, în ultimii 18 ani, doar cînd vine decembrie. Funcţionează acolo, din februarie 2007, foarte curajoasa galerie "Calina", care merge numai pe artă contemporană bună şi adevărată. Este rodul unei deversări de interes şi sprijin peste o galerie de artă din partea unei afaceri din alt domeniu economic, care merge bine, astfel că doamna Alina Cristes­cu îi este patroană sub cel puţin două sensuri, de proprietar şi de generator al patronimului. Cei pe care consiliul de pricepuţi-înţelepţi ai galeriei îi invită să expună la "Calina" au arătat deja direcţia pe care merg, au demonstrat forţă, seriozitate şi curaj, şi astfel au expus deja la "Calina" din Timişoara artişti de nume şi valoare din întreaga ţară, fiecare cîte patru săptămîni. În timp ce în alte părţi, chiar şi foarte central-bucureştene, se cer chirii ce-i bagă pe meşterii lipsiţi de apucături comerciale direct în faliment, galeria doamnei Cristescu nu ia nici un ban, ba mai scoate expozantului şi un catalog cum mulţi au sperat o viaţă întreagă. Vîrsta nu este un criteriu, deşi cînd vorbeşti de un modern şi contemporan te aştepţi la cifre mai mici de ani. În zilele recente, organizatorii de la galerie l-au extras din tumultul bucureştean şi neliniştea atelierului propriu pe Corneliu Vasilescu, apelat Bădia, cu multă căldură, de prieteni care ştiu de ce. Pictorul, care a împlinit 74 de ani la sfîrşit de octombrie, practică un abstract de cea mai profundă construcţie, vecin cu eleganta sinteză a grafiei chino-japoneze. Cele patru săptămîni de simeze oferite de galeria timişoreană artistului moldo-bucureştean se încheie chiar astăzi, iar în cel mai elegant şi practic mod, chiar mai bine decît în ţări la care ne uităm tînjind, picturile maestrului vor fi readuse în atelierul său, de unde au fost luate de serviciile complete ale galeriei.

Nu la schimb, dar într-o frumoasă replică, la Bucureşti va expune în curînd Romul Nuţiu, de asemenea un abstract septuagenar de mare meşteşug şi profunzime intelectuală, cunoscut mai ales la Timişoara, dar care va cuceri fără nici o îndoială spiritele subţiri ale Bucureştiului. Despre Romul Nuţiu cei de la galeria timişoreană sînt fără echivoc: galeria "Calina" nu ar fi fost aici fără generozitatea maestrului Romul Nuţiu. Nu ştim exact ce înseamnă asta, dar aceste vorbe onorează şi pe subiect, şi pe cel care le rosteşte, dar şi pe noi, cei care le citim.

Pe anul care vine, galeria "Calina" din Timişoara îşi propune să-l facă al tinerilor artişti, astfel că i-a chemat cu un proiect expoziţional pe care ea să îl transforme în realitate, după cum a făcut cu alte speranţe, chiar şi nevisate încă.

A treia "doamnă" a poveştii noastre se află la Iaşi şi se numeşte Dana. Formula seamănă cu cea timişoareană, iniţiativa galeriei aparţinînd unor oameni cu succes în afaceri care investesc în artă, anticipînd sfatul lui Daniel Dăianu de acum cîteva zile, care ne trimitea cu cash-ul la magazinele de bijuterii şi tablouri. Galeria "Dana" din Iaşi s-a deschis în iulie 2006 şi a reuşit să se impună într-un peisaj mult mai bogat în săli şi expoziţii decît cel clujean. Spre deosebire de "Calina", unde totul miroase a nou, la "Dana" au loc şi aroma tradiţiei şi a trecutului. Galeria îşi face un titlu de onoare din a aminti celor care probabil nu au ştiut niciodată că pe strada sa, Lăpuşneanu, se întrupase Academia liberă Samoil, cu loc de expunere şi, mai ales, discuţii. Adeptă a "restituirilor", galeria din Iaşi a organizat în vara anului trecut o expoziţie cu acest titlu şi 17 expozanţi, majoritatea nume de bază ale licitaţiilor şi, deci, ale cronicilor noastre de comerţ de artă. Oferta permanentă a galeriei este bogată şi în nume care se relevă doar cunoscătorilor istoriei de detaliu a artei româneşti sau a celei cu localizare moldavă.

De la astfel de poveşti de suflet şi succes avem de învăţat şi noi, cei care le ştim pe toate, şi trebuie să ştim despre ele măcar pentru a ne simţi mai bine şi mai optimişti.