PLASAMENTE ALTERNATIVE Zâmbete în plină vară

Aproape 200 de picturi, desene şi sculpturi au fost prezentate la licitaţia de vară a casei Artmark, cea mai tare organizatoare de licitaţii de artă de la noi. Principiul său de bază este organizarea unei vânzări bogate în fiecare anotimp. Celor patru şedinţe li se alătură, desigur, multe altele, mai ales cu o anumită temă sau subiect. Licitaţia Artmark din această vară tocmai a avut loc. Urmează cea de toamnă, desigur, undeva după vacanţa ce se apropie vertiginos iar pentru unii elevi tocmai a sosit.

Grigorescu, Nicolae Grigores-cu, îşi consolidează renumele de cel mai scump şi bun pictor român. Cea mai preţioasă vânzare a licitaţiei a fost o lucrare de Nicolae Grigorescu, adjudecată cu 40 de mii de euro. Pe lemn, de numai 20 cm înălţime, "Ciobănaşul" stă întins în iarbă, sprijinit în mâna dreaptă, o poziţie naturală şi o privire ce dă amploare cromaticii calde. Până şi oile sunt simpatice în acest cadru dar nu cred că din cauza lor îmi place atât de mult lucrarea respectivă, semnată Grigorescu, cu roşu.

Cele mai apreciate picturi au fost femeile cu spatele gol spre pictor şi privitori. "Nud cu spatele", semnat Tonitza sus în dreapta, cu negru, a fost vândut cu 35 de mii de euro, exact estimarea sa maximă. Peste alte vreo 40 de poziţii de catalog, un nud, blond de această dată, lucru mai rar la Tonitza, a plecat tot pentru 35 de mii, dar estimarea era de numai 30 de mii. Departe de aceste preţuri dar foarte apropiat stilistic, un nud cu spatele, de Dan Hatmanu, a fost vândut cu 800 de euro. Un spate gol, cu o oglindă în faţă, a pictat, în 1916, şi Nicolae Vermont, numind pictura "Cochetărie". A fost vândută cu 14 mii de euro, aproape dublul estimării maxime, de 7,5 mii de euro.

Profit de căldura verii invocate şi de moment ca să aduc în discuţie un nud care îşi acoperă faţa cu evantaiul, pictat de Gheorghe Petraşcu, vândut cu 22,5 mii de euro, sub estimarea minimă. A aparţinut celebrei colecţii Leon Laserson, inginerul petrolist care s-a stabilit în România în 1919, deci, acum un secol. Tot întins dar mai natural şi mai relaxat decât nudul anterior este cel pictat de Nicu Enea, marele artist din Bacău, mult subcotat, faţă de valoarea sa. Piesa în discuţie, de exemplu, a fost adjudecată cu 1,4 mii de euro, fiind, e drept, de dimensiuni cam mici.

Nu s-a vândut o scenă de scaldă, cu două nuduri probabil feminine, cu musculatură intensă, cum le făcea Camil Ressu, estimată la cel puţin 10 mii de euro. Nici "Scena romantică" de Nicolae Vermont, cu două nuduri, unul cert feminin şi altul cert masculin, că are un ton mai închis, la măcar o mie de euro, nici bustul feminin dezgolit, de Octav Băncilă, care este în vreun extaz sau a adormit cu gura deschisă, estimat la cel puţin 1,8 mii de euro.

Cu totul neaşteptat este un portret de Ţuculescu. Originalul artist făcea foarte rar portrete iar când le făcea, le cam plasa simetric în pagină. Acum avem de a face cu o imagine absolut inedită, portretul unui bărbat de culoare, privind uşor în sus, semiprofil, purtând o ciudată pălărie galbenă. Nici măcar plasarea acestei picturi în perioada sa de început, din Craiova-i natală, nu ar justifica imaginea. Să notăm că, în explicaţiile de catalog, se vorbeşte de "perioada Craioveanu". Cine este, deci, acest Craioveanu care dă, în catalogul Artmark, numele unei perioade din viaţa pictorului Ion Ţuculescu? Poate face parte din categoria agramat numită de catalog "oameni de seamă a Craiovei", de fapt, ca să continum în acelaşi ton, "mai mult excerciţii a unei teme clasice în pictura universală". Aşadar, "Fermierul", semnat Ţuculescu mic de tot, în dreapta sus, este din 1939 şi a fost vândut cu 15 mii de euro. De altă factură, îmbrăcată şi cu faţa spre noi, un portret de Tonitza, "Melancolie", din 1912, subtil şi frumos, a fost vândut cu 9 mii de euro. Înainte de acesta, pânza "Culegătoare din Pontoise", mici de tot pe un câmp în dungi paralele ca un halat oriental, piesă din colecţia istorică Henri Trembiski, a primit doar 2.750 de euro. În acelaşi timp, un desen de abia vizibil, cu un profil de tătăroai-că de Balcic, în creion şi accente de acuarelă, din aceeaşi colecţie românească din Cehia dispersată la Artmark, a fost vândut cu 4 mii de euro. La finalul discuţiei despre Tonitza, un platou cu fructe proas-pete, de 22 de mii de euro, să digerăm mai uşor masa atât de bogată în opera celui ce a dat numele liceului bucureştean de artă plastică.

Cu 32 de mii de euro s-a dat hanul de la Moineşti. Desigur, nu clădirea respectivă, sau una dintre ele, dacă sunt mai multe hanuri, în prezent, la Moineşti, ci pictura semnată Luchian, în dreapta jos. Imaginea este interesantă, vedem doar jumătate din han în faţa căruia se află, destul de aproape, un schelet de lemn care mă duce cu gândul la tiribombele din bâlciurile din vechime, scrâncioburile din lemn evocate şi în câteva piese literare de prestigiu.

De la Luchian şi scrânciob să trecem la Samuel Mutzner şi la călătoria sa în Japonia de acum mai bine un secol. Este o pagină extraordinară din istoria artei româ-neşti şi cea a relaţiilor româno-japoneze, unde pictorul se alătură marelui colecţionar de artă extrem-orientală, generalul Gheorghe Băgulescu, şi regelui Carol al ll-lea care, pe când era doar prinţ moştenitor, a făcut o vizită antologică în Japonia, în cadrul călătoriei în jurul lumii în care a fost trimis. În licitaţia de care vorbim s-a vândut, cu 12 mii de euro, un peisaj cu pagodă şi parc diafan, semnat S. Mutzner, localizat la Kyoto şi datat în 1915. Artistul a stat trei ani în Japonia, din 1912 până în 1915, şi a realizat o serie de imagini excepţionale despre această ţară inedită şi fascinantă. În multe dintre ele apar personaje, în veşmintele locului şi timpului, ceea ce nu este cazul în lucrarea din licitaţie.

Unul dintre artiştii cei mai evocaţi în licitaţia de vară de marţea trecută este Alexandru Ciucurencu. "Odihnă pe fotoliu verde" a fost adjudecat cu 25 de mii de euro, exact estimarea sa maximă. Mai tânără şi mai îmbrăcată, o tânără cu proporţii armonioase, corecte faţă de alte "Ciucurencu" zărite în ultimul timp, prin alte părţi, stând într-o poziţie incomodă la masă, a obţinut 16 mii de euro. Şi mai tânără, cu căciulă în cap şi croşete active în mâini, fetiţa din "Seară de iarnă" a plecat pentru 8.500 de euro. Ar mai fi un peisaj cu case, două case din profil, cu un gard şi un copac între ele, o scenă banală dar care are deja două imagini asemănătoare pe lista patrimoniului. Una dintre ele plasează deja casele la Căciulaţi, deşi unele imagini le consideră mahala bucureşteană.

Absolut derutantă este lucrarea "Interior din strada Zambaccian", cu menţiunea "a doua jumătate a anilor "30". Numitul Krikor H. Zambaccian a trăit până în 1962, fiind născut acum 130 de ani, în 1889. În "a doua jumătate a anilor "30" ar fi avut 50-60 de ani şi era în plină viaţă şi activitate. Iar eu aş fi extrem de surprins să aflu că strada numită azi Muzeul Zambaccian, şi nu strada Zambaccian cum am crede cu toţii, purta deja numele marelui colecţionar în "a doua jumătate a anilor "30". Îmi amintesc cum, în vremuri pe care, eronat, le credeam apuse, o secretară de ministru al lui Boc, sunată de la celebrul sediu al PD-ului din strada Modrogan, a transmis şefului ei să-l sune de urgenţă pe domnul Modrogan.